Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Liberă. În ediţia de astăzi:
Transnistria a intrat în al treilea deceniu de la separarea sa de Republica Moldova. Cum arată viitorul pe care şi-l imaginau transnistrenii acum 21 de ani? Cu două decenii în urmă şi Republica Moldova şi-a proclamat independenţa. A fost o perioadă a marilor speranţe, după care a urmat un drum lung al despărţirii de iluzii.
Dialoguri Transnistrene
Despre toate acestea discutăm astăzi cu jurnalistul independent din Tiraspol Maxim Kuzovlev, iar prima întrebare pe care i-am adresat-o se referă anume la perioada de început a secesiunii - cum se spune la Chişinău, sau a edificării unui stat, cum se pretinde la Tiraspol.
Europa Liberă: Dar cum au perceput locuitorii regiunii transnistrene proclamarea independenţei Republicii Moldova?
Maxim Kuzovlev: Da, trebuie să spun că la momentul proclamării independenţei Republicii Moldova pe 27 august 1991, Transnistria exista de aproape un an de zile, potrivit istoriografiei transnistrene. Pe 2 septembrie 1990 a fost anunţată independenţa Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Nistrene. De atunci, a început tentativa unei existenţe separate. De fapt, Tiraspolul tot timpul şi de la bun început a apelat la Moscova. Tot timpul o întreba ce se întâmplă în Moldova, de ce se întâmplă şi de ce nu întreprinde nimic. Aici însă vreau să atrag atenţia asupra unui aspect interesant, în opinia mea. De fapt, şi asta e convingerea mea personală, catalizatorul tuturor proceselor de destrămare a Uniunii Sovietice a fost Federaţia Rusă. Prima care şi-a anunţat independenţa, - deşi în raport cu Rusia o asemenea expresie pare destul de hazlie, - a fost anume Federaţia Rusă. Se ducea o luptă între conducerea unională, în frunte cu Gorbaciov, şi conducerea rusească în frunte cu Elţin. Şi în această luptă nu se acorda atenţie evenimentelor din republicile unionale. În cele din urmă, lupta ce se ducea la Moscova i-a adus pe acei oameni care au apărut la putere în Transnistria şi care au creat aceste organe ale puterii, pentru că acolo nu existau organe ale puterii ca atare. Aceşti oameni se întrebau: de ce Moscova nu reacţionează în nici un fel. Ei nu înţelegeau, – şi aceşti oameni erau în principal şefi din industrie, - cum îşi va edifica relaţiile mica Moldovă cu ţările mari, cu restul lumii.
Europa Liberă: Dar la început, regiunea transnistreană nu se gândea să se separe definitiv de Republica Moldova…
Maxim Kuzovlev: Prima denumire a Transnistriei este Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană. Ei spuneau că nu vor să se separe de URSS, că sunt pentru păstrarea URSS, iar dacă partea cealaltă doreşte să se desprindă, n-are decât. Deci, de la bun început, problema se punea în felul următor: Transnistria nu dorea independenţă, ci dorea să strângă şi mai mult relaţiile cu URSS, cu acel URSS care se destrăma. Însuşi faptul apariţiei unei enclave ce se raporta la o ţară care moare, este foarte sugestiv. Deci, în mare parte, a fost un pas forţat. Şi eu ţin minte foarte bine starea de spirit de atunci: oamenii din Transnistria erau împotrivă ca RSS Moldovenească să se desprindă şi, să zicem, să se unească cu România – atunci existau foarte multe discuţii pe această temă, a fost şi acel pod de flori ş.a.m.d.
Europa Liberă: Dar, separarea totuşi s-a produs…
Maxim Kuzovlev: Separarea s-a produs şi, ulterior, când Rusia îşi crea organele puterii, ea nu mai avea timp şi de Transnistria. Renunţând la fostele republici sovietice, Rusia abia mai târziu a început să se clarifice cu ceea ce i-a rămas drept moştenire. Cu unităţile militare care nu ştiau de ce parte să treacă, în subordonarea cui, cu patrimoniul imens şi cantitatea imensă de armamente – toate acestea trebuiau cumva să fie controlate. Aşa au apărut garnizoanele ruseşti din Transnistria, care n-aveau de gând sub nici o formă să treacă de partea Moldovei, iar de partea Transnistriei era cam ridicol să treci, pentru că acolo erau într-adevăr dislocate forţe militare foarte serioase, era un grup armat impunător. Şi aceşti oameni au trecut în subordinea Rusiei. Ţin minte foarte bine acest moment. Pentru ei a fost o mare uşurare. Chiar dacă Rusia era foarte slăbită, măcinată de contradicţii interne şi lupta pentru putere, oricum pentru armată era cu mult mai bine să treacă de partea conducerii ruse, decât, să zicem, a conducerii transnistrene.
Europa Liberă: Deci, erau vremuri tulburi, iar aspiraţiile de independenţă încă nu prinsese contur…
Maxim Kuzovlev: Majoritatea oamenilor înţelegea foarte bine ce însemna independenţa Transnistriei. Ar fi fost independentă faţă de ce? Oricine poate pune hotar şi nici o marfă transnistreană nu va trece. Noi ştim foarte bine acum că întreaga economie a Transnistriei, economia reală, nu cea virtuală, se bazează pe materia primă de import. Transnistria poate fi comparată cu un fel de atelier, unde ceva se aduce, se produce, apoi se exportă. Cum să-ţi construieşti relaţiile? Lumea, care cât de cât gândea limpede, înţelegea perfect că este foarte dificil să vorbeşti despre o independenţă reală. Cândva, fostul speaker al parlamentului Transnistriei, Grigori Stepanovici Maracuţa, declara că Transnistria va deveni o a doua Elveţie. Dar cum să faci asta la modul real, nimeni nu ştia şi nu-şi imagina. Bineînţeles că Transnistria, ca mentalitate, este orientată în mod covârşitor spre Federaţia Rusă. Şi problemele ce apăreau în Rusia, într-un fel sau altul se răsfrângeau şi asupra Transnistriei. De aceea, n-aş spune că mulţi s-au bucurat că Moldova şi-a proclamat independenţa. Da, asemenea oameni erau în Transnistria şi poate că mai sunt şi acum, dar erau foarte puţini. Acest lucru s-a văzut foarte clar mami târziu, în timpul războiului, a conflictului transnistrean din 1992.
Europa Liberă: Maxim, le-a adus transnistrenilor separarea de restul Moldovei mai multă libertate, mai multă fericire?
Maxim Kuzovlev: E o întrebare specifică. Cuiva le-a adus, cuiva nu. Dar majorităţii oamenilor nu le-a adus. Este foarte evident acest lucru, dacă ţinem cont că în anul 1988, potrivit recensământului sovietic, în Transnistria locuiau peste 750 de mii de oameni, iar în anul 2005, deja potrivit recensământului transnistrean, în Transnistria locuiau 555 de mii de oameni. Lumea nu fuge de acolo unde-i bine. Dintr-un loc bun, lumea nu pleacă, dimpotrivă vrea să rămână şi să trăiască acolo. Iar în 2005, trecuseră deja 15 ani… este un indicator foarte bun. Dacă o treime din populaţie a plecat, înseamnă că n-o ducea chiar atât de bine. La aceasta contribuie şi statutul incert, şi perspectiva de viitor incertă. Sigur că un om cu judecată, care vrea să trăiască şi să întemeieze o familie, se întreabă: oare merită să stau într-o regiune, economia căreia scade an de an şi care nu se dezvoltă? Aşa că, faptul că lumea pleacă de acolo este un indicator foarte sugestiv.
Europa Liberă: credeţi că Transnistria este condamnată la această dependenţă economică şi politică de Rusia, care cu timpul pare să devină tot mai puternică…
Maxim Kuzovlev: Da, Transnistria este dependentă şi e dependentă în mod fatal. Pentru că, pe de o parte e Ucraina, ce ar putea închide hotarul în orice clipă, dacă ar dori. Desigur, asta nu se va întâmpla în viitorul apropiat şi acolo există mai mulţi factori, dar asta e o altă temă. Pe de altă parte, întreaga lume acceptă cumva independenţa Transnistriei, însă cere agenţilor economici transnistreni acte oficiale moldoveneşti. Deci, e o independenţă foarte limitată, una foarte convenţională. Desigur că statutul incert în care nu se ştie cine eşti, fie că eşti transnistrean, fie că cetăţean al Moldovei sau cetăţean străin cu domiciliu permanent în Moldova, un asemenea statut nu contribuie la dezvoltare şi niciodată n-a contribuit. Este fatală o asemenea situaţie? Probabil că da. Însă eu cred că această situaţie incertă va dura atâta timp cât jucătorii principali în reglementarea transnistreană vor decide în cele din urmă că a venit momentul să se ocupe şi de Transnistria. Cred că acest lucru nu se va întâmpla în curând. În lume există lucruri mult mai serioase decât Transnistria. Şi încă un lucru. Aş vrea să remarc că independenţa Moldovei, la fel, este foarte convenţională, pentru că depinde extrem de mult de partenerii săi occidentali, cu care, în principiu, îşi coordonează toate acţiunile sale. Şi este nevoită să ţină cont sau să se împace într-o măsură sau alta şi cu poziţia Federaţiei Ruse. De aceea, ce înseamnă de fapt să fii independent? Independent de cine? Acum toţi în lume depind unul de altul.
Europa Liberă: Maxim, totuşi nu aţi răspuns până la capăt la întrebarea la ce iluzii au trebuit să renunţe locuitorii regiunii transnistrene în ultimii 20 de ani…
Maxim Kuzovlev: Populaţia transnistreană în mare majoritate a renunţat la iluzia că va exista Uniunea Sovietică. În plus, transnistrenii au înţeles că nimeni, cum s-ar spune, nu le va da izbăvire şi că singurul lucru pe care pot să-l facă pentru a supravieţui este să se mişte cumva, să încearcă să găsească de sine stătător surse de existenţă. Iluzia unui sprijin, că cineva va veni şi le va rezolva toate problemele, la fel a dispărut. Înţelegeţi, cu 20 de ani în urmă oamenii erau cu totul alţii. Totul era absolut altfel. De aceea, e greu de spus la ce au renunţat. Pur şi simplu, oamenii s-au schimbat, au devenit alţii. Transnistria nu este Coreea de Nord. Ea e trăieşte împreună cu restul lumii. Oamenii se deplasează, există internet la urma urmei şi e naiv să spui că în Transnistria nu s-a schimbat nimic. Nu-i deloc aşa. Transnistria a mai renunţat şi la iluzia că cineva ar putea interveni brutal ca să-i ţină parte. Ea a căpătat şi convingerea că politica sa trebuie să fie una de manevrare între marii jucători.
Europa Liberă: Am început emisiunea cu speranţele de viitor ale transnistrenilor cu două decenii în urmă. Ce viitor vedeţi Dvs. acum pentru Transnistria?
Maxim Kuzovlev: În opinia mea, perspectiva Transnistriei pentru următorii 2, 3 ani este să rămână un soi de cartier de locuinţe, nici măcar o enclavă, ci un cartier de locuinţe orientat spre şi dependent de Federaţia Rusă. Fără îndoială, Transnistria reprezintă un caz unic în politica externă a Rusiei şi, în opinia mea, diplomaţia rusă nici măcar nu ştie ce să întreprindă. De aceea, n-ar trebui să aşteptăm anumiţi paşi care să schimbe situaţia Transnistriei în mod radical – să fie cedată, sau să i se ofere un statut amânat, ca în cazul Taiwan-ului. Federaţia Rusă are prea multe probleme pe care trebuie să le rezolve astăzi, iar chestiunea transnistreană poate sta liniştită şi în continuare, fără să deranjeze – război nu-i, oamenii cât de cât supravieţuiesc, ce mai trebuie? Da, se zice că la hotarele Uniunii Europene e nevoie de securitate. Dar la frontiera UE există deja un Kosovo. Acolo-i mult mai vesel decât la noi. În plus, hotarul Uniunii Europene a ajuns deja la cel al Federaţiei Ruse. Şi, ce urmează? De aceea, sunt foarte sceptic că se vor face paşi hotărâţi sau va apăra un plan revoluţionar.
Europa Liberă: Opinia jurnalistului din Tiraspol Maxim Kuzovlev, oaspetele ediţiei de astăzi.
--------------------------------------------------------------------------------
Doamnelor şi domnilor şi în această ediţie continuăm seria sondajelor de opinie cu locuitorii de rând ai regiunii transnistrene, întrebându-i de data aceasta dacă mai simt vreo ameninţare la adresa Transnistriei?
„Totul este foarte politizat, părerile sunt prea împărţite, fiecare spune ce-i convine. Mulţi visează să pună mâna pe Transnistria, însă nu vom reuşi. Elveţia n-a fost recunoscută aproape o sută de ani. Mai bine ar fi să ne lase în pace, iar noi ne vom târî cumva până la recunoaşterea independenţei.”
„Şi eu am fost la război şi cred că deocamdată nimeni nu are şanse să ne ameninţe. Cine? Moldova? Eu ştiu cum trăiesc oamenii în Moldova, cei care au luptat. Păi noi trăim cu mult mai bine!”
„Pe mine personal mă ameninţă viitoarele alegeri. Eu cred că alegerile vor trece, după care iarăşi n-o să le ajungă bani pentru salarii.”
„Cum a fost, aşa a şi rămas. Sheriff ne presează, nu ne dă nimic. Probabil, guvernul nostru şi este Sheriff. Aşteptăm să ne susţină Rusia.”
„Nu ştiu dacă ameninţă cineva Transnistria din interior sau exterior, în schimb eu ştiu ce are de făcut. Transnistria trebuie să lupte pentru independenţă şi să obţină recunoaşterea internaţională. Numai aşa Transnistria va putea să devină un stat veritabil, să se ridice pe picioare, să se dezvolte şi să prospere – recunoaşterea ca membru deplin al comunităţii internaţionale.”
Europa Liberă: opinii culese la întâmplare pe străzi din Tiraspol şi Bender.
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.