Linkuri accesibilitate

28.09 - Chișinău: Audierile de la Washington pe tema soluționării conflictului transnistrean


William Hill
William Hill

Statele Unite îşi menţin disponibilitatea de a finanţa retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.



28 septembrie 2001

Ora Moldovei.

Audierile de la Washington pe tema soluționării conflictului transnistrean.

Revenit recent din Statele Unite, şeful Misiunii OSCE, William Hill, a susţinut o conferinţă de presă, prilejuită de audierile care au avut loc la Washington în problema retragerii trupelor ruse din Republica Moldova şi a soluţionării conflictului transnistrean. Mai multe de la Vlad Ţurcanu.

Revenit de la Washington, unde a fost audiat de către Comisia Helsinki a Congresului american, şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, William Hill, a declarat astăzi la o conferinţă de presă că Statele Unite îşi menţin disponibilitatea de a finanţa retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.

Comisia Helsinki, cunoscută şi cu denumirea de Comisie pentru Securitate şi Cooperare în Europa, are statut de agenţie federală independentă şi este obligată prin lege să monitorizeze şi să încurajeze implementarea prevederilor acordurilor de la Helsinki. Ea a fost creată în 1976 şi are în componenţă nouă senatori americani, nouă membri ai Camerei reprezentanţilor şi câte un înalt responsabil de la Departamentul de stat al Apărării şi al Comerţului.

Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova s-a arătat optimist în ceea ce priveşte îndeplinirea de către Federaţia Rusă a deciziilor summitului de la Istanbul. În opinia lui William Hill, evacuarea trupelor ruse va influenţa decisiv procesul de reglementare politică în regiune.

William Hill: „Suntem optimişlti şi remarcăm ritmul dinamic în care este distrusă tehnica grea din Transnistria. Credem că până la sfârşitul acestui an aceasta va fi casată în întregime. Am pierdut doi ani, dar iată, din iunie şi până astăzi am înregistrat succese, care ne dau speranţe în realizarea tututor scopurilor din zonă ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. În ceea ce priveşte următorul termen stabilit de summitul de la Istanbul, e de aşteptat că evacuarea întregului arsenal militar să nu reuşească până la sfârşitul anului 2002. Vorbim totuşi despre cel mai mare arsenal militar din Europa, circa 42 de mii de tone de armament.”

William Hill a anunţat că miercurea viitoare la Viena se va desfăşura o reuniune a şefilor misiunilor OSCE din toate ţările, reuniune, care, potrivit lui William Hill, va impulsiona retragerea armamentului rus din Republica Moldova.

Confirmând disponibilitatea Guvernului american de a finanţa în continuare acest proces, şeful Misiunii OSCE nu a precizat însă care este această sumă. El a lăsat să se înţeleagă că este vorba de mai multe milioane de dolari. La conferinţa de presă William Hill s-a referit şi la recentele declaraţii ale unor oficiali moldoveni, dintre care şi cea a directorului Serviciului de informaţie şi securitate, Valeriu Pasat şi a ambasadorului Republicii Moldova în Statele Unite, Ceslav Ciobanu, despre pericolul terorist, care ar putea veni din Transnistria. Şeful Misiunii OSCE consideră că acest pericol nu trebuie exagerat.

El a exclus şi ipoteza expusă astăzi în presa de la Chişinău, că Transnistria ar deţine focoase nucleare. Rugat să comenteze situaţia privind instalarea posturilor vamale moldo-ucrainene la graniţa dintre aceste state, şeful Misiunii OSCE a opinat că, în conformitate cu memorandumul de la Moscova la negocierile Chişinăului cu Kievul ar trebui să participe şi delegaţi transnistreni. Însă, a adăugat Hill, în acest caz reprezentanţii transnistreni ar trebui să lucreze constructiv.

William Hill: „Impresia mea de până acum este că ei preferă doar să blocheze procesul de negocieri. În acelaşi timp cred, în ciuda declaraţiilor dure din partea ambelor părţi, că negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol nu au intrat în impas. Avem semnale că aceste negocieri continuă. OSCE consideră justă decizia Chişinăului de a retrage Transnistriei ştampilele vamale şi la întâlnirea din 17 septembrie cu reprezentanţii Ucrainei şi ai Rusiei ne-am expus acest punct de vedere. Am propus ca exporturile efectuate de întreprinderile de pe malul stâng al Nistrului să fie înregistrate la vamele moldoveneşti. Şi avem chiar mai multe cazuri, când s-a procedat anume aşa. Acei agenţi economici din Transnistria, care refuză până acum să coopereze cu structurile vamale ale Republicii Moldova, înregistrează conştient pierderi.”

Referindu-se la apropiatele alegeri din Transnistria, William Hill a spus: „Nu am adoptat nici o poziţie faţă de un candidat sau altul. OSCE este interesată ca aceste alegeri să se desfăşoare într-un cadru democratic. Nu ne deranjează ilegalitatea acestui scrutin, întrucât credem că fiecare comunitate la nivel local are dreptul să-şi aleagă liderii. Indiferent de rezultatul acestui scrutin, noi vom continua să ne îndeplinim misiunea pentru care suntem aici. Am criticat alegerile pentru Sovietul Suprem al Transnistriei şi cele pentru sovietele locale, în care s-au înregistrat încălcări ale drepturilor omului. Sperăm însă că următoarele alegeri să nu repete această experienţă condamnabilă din trecut.”

Întrebat despre o posibilă implicare politică directă a Statelor Unite în soluţionarea conflictului transnistrean, William Hill a spus că deocamdată autorităţile de Washington sunt mulţumite de felul în care evoluează procesul de negocieri şi că apreciază drept satisfăcătoare activitatea în zonă a OSCE. El a spus că la audierile de acum trei zile în Comisia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a Congresului Statelor Unite oficialii americani s-au arătat preocupaţi şi de alte probleme ale Republicii Moldova, cum ar fi traficul de carne vie, respectarea drepturilor omului, inclusiv dreptul la alegerea confesiunii.

Din Chişinău, Vlad Ţurcanu, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG