Linkuri accesibilitate

Reacții la demiterea lui Dumitru Pulbere


Opoziția susține că a fost o comandă politică. Puterea neagă.



Dumitru Pulbere a fost demis din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, fiind acuzat de partizanat după ce a spus că Parlamentul ar încalca actul fundamental al țării neinițiind procedura de alegere a şefului statului. Pulbere a mai afirmat că dacă legislativul nu e dizolvat la 29 septembrie e ca şi cum s-ar uzurpa puterea în stat. Liliana Barbăroşie relatează despre reacțiile la această demitere.

Reacții la demiterea lui Dumitru Pulbere
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:05 0:00
Link direct


Pentru demitere au votat 4 judecători, prin urmare, partea lui Dimtru Pulbere a luat-o un singur magistrat.

Fostul preşedinte a fost destituit tocmai în ziua pe care o declarase una de limită pentru actualul Parlament, pentru iniţierea procedurii de alegere a şefului de stat, astfel încît să evite dizolvarea. Depăşirea acestui termen, după părerea lui Pulbere, ar însemna intrarea definitivă a Parlamentului în ilegalitate, după care toate actele normative adoptate de legislative ar fi fost nule. Aceste tălmăciri au fost lansate de Dumitru Pulbere acum câteva zile într-o apariţie televizată. Doi dintre magistraţii Curții, printre care Victor Puşcaş, au iniţiat procedura de demitere a acestuia pentru că, după părerea lor, Pulbere a nesocotit rigorile statutare şi a intrat pe panta declaraţiilor politice.

Magistraţii Curţii s-au convocat încă ieri pentru a examina această chestiune, dar au luat o pauză pentru reflecţie.

Dumitru Pulbere susţine că unii dintre colegii săi şi-ar fi schimbat de ieri pînă azi poziţia, ceea ce ar demonstra, la părerea fostului preşedinte, că au fost influenţaţi dinafara instituţiei: „Credeţi că sunt atât de naiv încât să nu înţeleg cum s-a lucrat peste noapte prin culise asupra colegilor mei care ieri au avut o poziţie, iar astăzi alta? Că nu înțeleg că le stăteam unora în gât? Scopul a fost să vină aici o persoană care să poată fi manipulată.”

Dumitru Pulbere s-a aflat în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale timp de 4 ani şi jumătate, fiind reales pentru un al doilea mandat în martie anul trecut. După ce a fost decorat de fostul preşedinte comunist Vladimir Voronin cu cea mai înaltă distincţie de stat, Ordinul Republicii, şi a acceptat, de rind cu alţi colegi de la curte, un dar de preţ, presa i-a pus la îndoială independenţa şi capacitatea de a lua decizii fără să fie influenţat politic. Dumitru Pulbere a negat însă cu vehemenţă orice speculaţie despre angajarea sa politică.

Astăzi, după votul colegilor săi, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a lăsat să se înţeleagă că democraţii ar fi cei care ar fi influenţat decizia, în semn de răzbunare pentru refuzul înaltei instanţe de a permite modificarea prin lege organică a procedurii constituţionale de alegere a şefului de stat. Opinii diferite de aceea a Curţii Constituţionale în această problemă au avut la 20 septembrie doi judecători, inclusiv cel care a cerut demiterea lui Pulbere, Victor Puşcaş.

Dumitru Pulbere: „Iniţiativa colegului meu Puşcaş a venit imediat după ce Lupu a spus - asta e o declaraţie politică, rămâne ca judecătorii să-I dea apreciere. Şi roata s-a pornit.”

Nici Victor Puşcaş, nici Marian Lupu nu au comentat afirmaţiile preşedintelui demis. Partidul Comuniştilor a calificat însă destituirea lui Pulbere drept executare a unei comenzi politice.

Iată care a fost reacţia liderului PL, Mihai Ghimpu, la afirmaţia comuniştilor: „Dacă eu sau PD-ul puteam influenţa Curtea, atunci pe 20 Curtea ar fi dat alt aviz. Aşa că sunt aberaţii.”

Mihai Ghimpu afirmă că va propune mâine Parlamentului ca Dumitru Pulbere să fie demis şi din funcţia de judecător. Asta dacă partenerii săi de Alianţă, cu care se întâlneşte astăzi, vor sprijini acest demers. Anterior, premierul Vlad Filat şi-a criticat însă colegii pentru că ar încerca să pună pe seama justiţiei rateurile politice: „Nu ştiu dacă există proceduri în care ar putea cineva invocând o stare de interes politic să pornească o asemenea procedură. Le recomand politicienilor să administreze treburile politice şi să nu caute ţapi ispăşitori în alte instituţii.”

Expertul în drept constituţional, Vitalie Catană, afirmă că iniţierea procedurii de demitere a lui Pulbere din funcţia de judecător face parte din prerogativele exclusive ale Curţii Constituţionale. Dacă nu va face asta, Curtea va da dovadă de inconsecvenţă, crede Catană: „Este expres prevăzut în lege că autoritatea care îi retrage calitatea de judecător unui magistrat al Curţii este însăşi Curtea. Parlamentul va trebui să decidă doar dacă va fi constatată vacanţa funcţiei. Dar va trebui sesizat, pentru că de fapt Curtea nu are prea multe opţiuni. Din moment ce a constatat aceste încălcări, ele se referă la statutul său de judecător, nu de preşedinte de instanţă. Va trebui să fie consecventă şi să-i retragă mandatul. Probabil n-au făcut-o acum pentru că au crezut că ar fi o sancţiune prea dură. Cel mai onorabil ar fi totuşi ca dumnealui să-şi dea demisia.”

Mandatul lui Dumitru Pulbere de judecător al Curţii Constituţionale expiră în martie 2013.

Pînă la alegerea unui nou preşedinte, instanţa va fi condusă de Valeria Şterbeţ.
Previous Next

XS
SM
MD
LG