Cine n-a fost doborît de criză a fost răpus de discuția în jurul ei. După trei ani de argumente, contra-argumente, teorii, programe, studii, rapoarte și dezbateri radio-tv, oricine are dreptul să strige că nu mai înțelege nimic. În fiecare zi, cetățeni altfel pașnici sînt atacați de cel puțin 100 de ori cu cuvinte ca datorie suverană, stimul fiscal, zona euro, incapacitate de plată, piețe, speculație, cote bursiere.
Jurnal de corespondent: Traian Ungureanu (Londra)
Înțelesul acestor cuvinte e pierdut de mult. Toată povestea seamănă cu zece povești citite deodată, una peste alta. Am ajuns aici, la acest grad complex și înebunitor de hărmălaie deșteaptă din două motive. Mai întîi, pentru că economia și finanțele la nivel de stat sînt complicate. Una e socoteala de acasă și alta e socoteala care lucrează cu 10 milioane de case. Al doilea motiv e că nimeni din cei ce se pricep nu știu care e adevărul salvator. Sau știu dar fiecare școală de economiști crede altceva. Și nici nu se poate altfel.
Activitatea economică a fost dintotdeauna complexă. Între timp, a devenit infinit de complexă. În același timp capacitatea umană de gîndire și analiză nu poate cuprinde convingător într-o singură teorie tot ce se întîmplă sau nu se întîmplă într-o economie. Cu alte cuvinte, sîntem depășiți de propriile noastre acțiuni.
Prin urmare, omul de rînd se poate consola. Nu e singurul care nu dă de cap crizei. Care fiind așa mare, s-ar putea să-și aibă singură de grijă. Asta i-ar lovi pe toți. Și pe cei ce știu și pe cei ce nu știu. După care o vom lua de la cap.