Depresia este o boală gravă, cunoscută încă din antichitate, însă care a fost pitită etiologic sub felurite nume aiurea. Vreme de secole, i s-a spus „melancolie”.
Melancolia înseamnă în greacă „fiere neagră”, iar tratatul clasic, depăşit medical, nu insa si literar sau stilistic, ramane Anatomia Melancoliei a lui Robert Burton, publicata pe la inceputul secolului al XVII-lea. Acolo, Burton, un minunat de erudit hazliu de la Oxford, avertizeaza ca mancarurile prea grele, si mesele solide compuse din carnuri, alcool si lipsite de legume proaspete duc la cosmaruri, agresivitate neputincioasa si melancolie.
Dieta şi depresia religioasă
Prin „melancolie”, distinsul doctor intelegea desigur depresia clinica. Melancolia, scria dumnealui, explica pasiunea salbatica a indragostitilor, tampenia trista a nebunilor si… agoniile si extazul mistic ale fanaticilor religiosi.
Tuturor acestor deprimati: indragostitii sinucigasi, neintelesii din ospicii si obsedatii religiosi, Burton le recomanda sa se abtina de la carne si alcool ingurgitate sistematic, regim greu care, pe linga faptul ca da guta si podagra, agraveaza depresia, si sa treaca la un regim usor, bazat pe legume, ulei de calitate, si vinuri seci si usoare.
Burton, acest dietolog avant la lettre, opunea astfel regimul alimentar mediteranean celui nordic si central-european, acesta din urma bazat pe mancaruri apasatoare, untura, grasime, alcool greu si legume putine. Unde traiesc cei mai multi melancolici?, întreba el. In nordul continental al Europei, acolo unde religia e mai sumbra si ideile de sinucidere mai puternice decit in sud.
Din perspectiva acestui inaintemergator, românii sint, desigur, un popor melancolic - lucru pe care si ei il revendica cu mandrie -, iar regimul lor alimentar, bazat masiv pe mititei si sarmale, iar mai recent pe shaorma, mese scaldate in bere si vinuri grele, constituie un regim care predispune in mod automat la religie sumbra si la depresie colectiva.
Din aceasta perspectivă, Burebista şi înaltul său preot Deceneu, care au distrus viile dacilor şi au căutat sa le impuna o religie pitagoreica, lucru ce implica un regim alimentar vegetarian, ar fi fost un soi de comando de psihiatri avangardisti care cautau sa-i salveze pe daci cu forta.
Numai ca a venit dupa aceea ortodoxia, cu incurajarea ei spre infruptare colectiva: „Acesta e Trupul meu: luați, mancați” şi „Acesta e Sângele meu: luați, beți”… Nu e de mirare, astfel, că pentru mulți din compatrioții noştri a fi român înseamnă a fi ortodox: este o justificare religioasă a dietei şi a melancoliei de care sîntem aşa mândri.
