În ziua în care la Sofia s-au aflat președintele parlamentului european Jerzy Buzek și mai mulți membri ai Comisiei europene, în frunte cu președintele acesteia Jose Manuel Baroso, o explozie criminală a distrus automobilul ziaristului Sașo Dikov, director de program și moderator al celor mai populare emisiuni politice ale canalului de televiziune 3. Acest post de televiziune are o politică editorială independentă și e considerat un forum al opoziției la actuala guvernare. Relatează de la Sofia Petio Petkov.
Explozia declanșată de 1 kilogram de trotil a avut loc în jurul orei 22.00 în fața blocului în care locuiește ziaristul.
A fost un act criminal similar cu cel petrecut la redacția săptămânalului independent „Galeria” în februarie, când la Sofia se aflau 4 comisari europeni. La sfârșitul lui iulie, în ajunul publicării raportului de țară al Comisiei Europene, în fața sediilor unor partide parlamentare de opoziție au fost detonate bombe de mică putere. Autorii au rămas necunoscuți pînă acum.
Dikov a declarat că nu a primit amenințări și avertismente. El a recunoscut că de pe urmă exploziei vor putea profita nu guvernanții ci oponenții lor. „Aștept provocări de tot felul”, a spus ziaristul, adăugând – „Idioțenia, sălbaticia și milițianismul domină viața politică și nu există o barieră în fața lor”.
Comentând actul criminal, premierul Boiko Borisov a adresat acuzații opoziției. După el, nu întămplător astfel de explozii au loc când în Bulgaria se află comisari europeni care laudă realizările guvernului său. La întrebarea cine sunt criminalii, Borisov a răspuns: cu toții îi cunoaștem.
Ministrul de interne și șef al statului major electoral al partidului de guvernământ Țvetan Țvetanov a declarat că atentatul face parte din campania electorală a extremiștilor.
Vineri La Sofia s-a încheiat ședința Biroului grupului Partidului Popular European. La ea au participat candidatul centrist la președinție Rosen Plevneliev și cel la postul de primar al Sofiei Iordanka Fandăkova.
Vizita de două zile la Sofia a liderilor PPE se înscrie în campania electorală a partidului de guvernământ.
La conferința de presă comună Jose Manuel Baroso și-a exprimat sprijinul pentru guvernul centrist. Bulgaria, după el, este un exemplu bun de consolidare fiscală. Comisia europeană sprijină aderarea țării, împreună cu România, la zona Schengen.
Borisov a subliniat că nu ridicarea pensiilor ci absorbția integrală a fondurilor destinate Bulgariei rămâne principalul scop al guvernului, împreună cu menținerea unei discipline bugetare la nivelul cerințelor zonei euro.