Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Potențialul „artistic” al premierului Bulgariei


Picasso și nu... Borisov.
Picasso și nu... Borisov.

Ministrul culturii, Vejdi Rașidov a declarat că desenele pictate de premierul Borisov în timpul ședințelor guvernului ar putea căpăta valoarea celor ale unui Picasso sau Gauguin.





După ce a recomandat liderilor europeni reducerea pensiilor la nivelul celor din Bulgaria - adică între 65 și 350 de euro, drept cea mai bună cale de iesire din criză datoriilor, primul ministru și lider al partidului „Cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei” a atras din nou atenția opiniei publice.

Într-un mod surprinzător, lui Borisov, pompier de meserie, d-r în educație fizică și, pînă nu de mult – proprietar al celei mai mari firme de pază din Bulgaria, i-a fost decernat tilul de membru de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici.

O parte din conducerea Uniunii a ales acest mod caracteristic trecutului nu atât de îndepărtat, pentru a-i mulțumi primului ministru pentru – citez – înalta sa contribuție la rezolvarea, în favoarea artiștilor plastici, a disputei cu Universitatea din Sofia pentru clădirea unde se află cea mai mare galerie de artă din capitala.

Inițial ceremonia decernării urma să aibă loc în cabinetul premierului sub forma unei întâlniri cu conducerea organizației. După ce și-a dat seamă de primele reacțiile în medii că o astfel de acțiune va putea afecta într-un mod negativ imaginea sa în ajunul alegerilor prezidențiale și cele locale din 23 octombrie, Borisov a declinat oferta.

Pentru a turna gaz pe foc din Uniunea Artiștilor Plastici au anunțat că decernarea a fost doar amânată.

Între timp, ministrul culturii, Vejdi Rașidov a vorbit despre potențialul de artist al lui Borisov comparând desenele pictate de el în timpul ședințelor guvernului cu cele ale lui Picasso și Gauguin.

A urmat reacția profesorului Velislav Minekov, care a acuzat conducerea organizației de comportament indecent.

Un pictor care cu o săptămână în urmă a expus tablourile sale în clădirea Parlamentului, a declarat că portretele lui Borisov trebuie să fie prezente în toate clădirile publice precum cele ale liderului Turciei moderne Mustafa Kemal Ataturk.
XS
SM
MD
LG