Erich Honecker a condus Germania de Est, comunistă, timp de 18 ani, din 1971 până în 1989. A crezut până la urmă în idealurile comunismului, chiar atunci când era evident că regimul a suferit un eşec lamentabil. În ianuarie 1989, afirma că Zidul Berlinului va mai exista încă 50 sau 100 de ani, până când vor dispărea cauzele care au dus la apariţia sa. Avea în vedere dispariţia capitalismului şi a pericolului care venea din Occident la adresa socialismului de tip sovietic.
După o vizită a lui Gorbaciov la Berlin la începutul lui octombrie 1989, liderul sovietic i-a dat de înţeles lui Honecker că Moscova nu va interveni cu forţa armată în cazul unor revolte în masă. Peste 10 zile, la 18 octombrie secretar general al Partidului Socialist Unit German, denumirea partidului unic, comunist, din RDG, a fost ales Egon Krenz, cu acordul tacit a lui Gorbaciov.
Zidul Berlinului va cădea pe 9 noiembrie 1989, iar RDG va dispărea în noiembrie 1990 odată cu reunificarea Germaniei. Între timp, Honecker cu soţia va trăi în familia pastorului luteran Uwe Holmer, iar apoi într-un spital militar sovietic de lângă Berlin, după care va fi găzduit de sovietici la Moscova, în încercarea de a evita condamnarea pentru crimele comise.
La sfârşitul lunii octombrie 1991, o delegaţie germană, condusă de ministrul de justiţie Klaus Kinckel a sosit la Moscova pentru a cere extrădarea lui Honecker pentru a fi judecat. Partea sovietică era însă foarte reticentă şi a încercat să-l protejeze. Printre argumentele invocate erau acelea că fostul lider est-german poate fi judecat doar după legile statului a cărui şef a fost, dar întrucât RDG nu mai există, nu mai are de cine să fie judecat.
Mai mult, la conferinţa de presă organizată cu această ocazie, jurnaliştii sovietici – reprezentând vădit interesele oficiale ale Moscovei – au pretins că n-ar exista documente semnate de Honecker prin care ar fi autorizat împuşcarea celor care încercau să treacă hotarul în Germania occidentală, mai ales prin Berlinul de Vest. Ministrul german a replicat însă că exista la acel moment cel puţin un document, din 1974, care proba implicarea directă a lui Honecker în reprimarea prin forţa armelor a doritorilor de a trece hotarul în Occident. În continuare, ministrului german i s-a cerut să fie mărinimos faţă de un antifascist care a stat în puşcăriile hitleriste timp de 10 ani, invocându-se faptul că şi foşti criminali nazişti au fost achitaţi pe motiv de vârstă înaintată. Klaus Kinckel a replicat însă că vârsta nu reprezintă neapărat un criteriu de amnistie, în orice caz acest lucru trebuie stabilit doar de organele de justiţie germană.
Se pare că Gorbaciov l-a protejat cât a putut pe fostul lider est-german, refuzând să-l dea pe mâna justiţiei germane. Abia Elţîn îl va extrăda în 1992. După câteva şedinţe s-a constatat că starea sa de sănătate era extrem de precară şi a fost eliberat. A plecat în Chile, la fiica sa Sonia, unde a murit în curând, la 13 ianuarie 1993, de cancer la ficat.
