Personaj în esență odios, în ciuda imaginii de revoluționar dedicat, dată despre el de o serie de docudrame și relatări de presă
Carlos: un terorist angajat de DIE împotriva Europei Libere și a oponenților regimului Ceaușescu
Astăzi, grație publicării unor documente secrete din arhivele serviciilor de spionaj ale fostei Germanii răsăritene, Ungariei și Cehiei, relațiile grupului terorist „Brațele Revoluției Mondiale”, condus de Carlos cu lumea comunistă sînt ceva mai bine cunoscute. O ironie a soartei a făcut ca în timp ce Serviciul de informații externe românesc a ascuns - și continuă să ascundă - documentația referitoare la relațiile deosebit de „fructuoase” ale lui Carlos cu oficialitățile regimului ceaușist, tocmai aceste relații să fie cel mai bine puse în evidență și documentate în celelalte capitale est-europene.
Grupul lui Carlos, avîndu-și la începutul anilor ’80 cartierul general la Budapesta, a fost în raporturi strînse cu Direcția de Informații Externe de la București, după toate aparențele cea mai interesată să-i folosească serviciile pentru acțiuni violente împotriva oponenților din străinătate ai regimului Ceaușescu și a postului de radio Europa Liberă.
In procesul-verbal al unor convorbiri între liderii serviciilor de spionaj din Ungaria și Cehoslovacia, desfășurate la 24 aprilie 1981, se afirma textual că analiza activităților lui Carlos demonstrează:
„cooperarea strînsă dintre grupul terorist și autoritățile din Ministerul de Interne al Republicii Socialiste România. România a furnizat organizației teroriste „Brațele Revoluției Mondiale” arme, explozibili, pașapoarte pentru țările Pactului [de la Varșovia] și instrucție militară. Pentru a plăti aceste favoruri, Carlos a promis să organizeze atacuri teroriste împotriva emigranților români ce trăiesc în Europa. Ca o dovadă că ia în serios această înțelegere, Carlos a executat atacuri cu bombă împotriva unor cetățeni români din Paris, la 5 februarie 1981, inclusiv în apartamentele scriitorului român Nicolae Penescu, dl. Răuță și dl. Chescu [?], un emigrant român ce trăiește la Köln. In cursul fiecăruia din aceste atacuri, au fost detonați explozibili, iar oamenii au fost răniți.”
Un document al serviciilor de spionaj est-germane referitor la consultări similare cu partea ungară, oferă și o dată pentru „comanda” dată de Securitatea română. In jargonul serviciului de spionaj est-german: „Prin mijlocirea unor măsuri extinse de recunoaștere, s-a putut stabili că grupul «Separat» [numele de cod al echipei de ucigași ai lui Carlos] a fost însărcinat de Serviciul secret român să pătrundă în Departamentul românesc al Radio „Europa Liberă” și să-l arunce în aer. Data a fost fixată pentru 14 februarie 1981.”
Din motive nu foarte clare, atacul a fost amînat cu o săptămînă și
Raportul deja citat al Serviciului de spionaj cehoslovac notează că „Tovarășii din Ungaria au dovada directă că această operațiune a fost executată la cererea Republicii Socialiste România. Plănuită să fie executată cu o săptămînă mai devreme, ea a fost amînată pentru 21 februarie 1981 din rațiuni de ordin tehnic. Operațiunea a fost organizată și condusă de Steve [Johannes Weinrich, membru al grupului terorist].
Toți membri grupului Carlos s-au întîlnit la 22 februarie, o zi după atac, la Budapesta. A fost confirmat că, în acea zi, Carlos i-a telefonat unui reprezentant român și l-a informat despre rezultatele operațiunii. Românul și-a exprimat satisfacția. Ulterior, conducerea grupului Carlos a plecat în România și a fost primită acolo la cel mai înalt nivel. Guvernul român și Ministerul de Interne sînt interesați în continuare atacurilor teroriste.”
Extras dintr-un documentar despre Carlos (Source: INA).
Documentele de arhivă vorbesc cum nu se poate mai clar. România s-a evidențiat în acei ani prin sponsorizarea terorismului, ca adeptă și susținătoare a unor acțiuni violente. O poziție aparent dezavuată de serviciile secrete ale celorlalte state comuniste.
Germania de Est lua hotărîrea să limiteze strict libertatea de călătorie a lui Carlos pe teritoriul german și încerca să medieze un acord cu liderii Cubei, pentru a transfera grupul terorist pe sol sud-american.
Concomitent, conducerea Ungariei, luînd decizia de a „lichida grupul” și a „rezolva problema în două săptămîni”, făcîndu-i-se cunoscut lui Carlos că grupul său „nu mai este binevenit pe teritoriul Ungariei, deoarece activitățile sale nu se conformează politicii ungare”.
La data documentului citat, redactat la Praga, 25 aprilie 1981, reacția lui Carlos era încă necunoscută și cumva temută. Ceea ce se știa însă este că „El a fost invitat în România, dar a declinat invitația de a o vizita deoarece condițiile prezente din România nu sînt prielnice pentru activitățile lui”.
