Linkuri accesibilitate

Statele Unite, Franța și Israelul în contextul crizei iraniene


Președinții Nicolas Sarkozy și Barack Obama la o întîlnire bilaterală la Deauville
Președinții Nicolas Sarkozy și Barack Obama la o întîlnire bilaterală la Deauville

Obama i-a reproșat lui Sarkozy că Franța a sprijinit primirea palestinienilor la UNESCO fără să se consulte cu aliații.




Un microfon deschis, atunci cind presedintii Frantei si Statelor Unite credeau ca vorbesc in particular tensioneaza din nou raporturile Israelului cu Occidentul. Detalii de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy a fost auzit spunind ca premierul Israelului, Benjamin Netanyahu este mincinos la care Barack Obama a replicat ca el este nevoit sa aiba de-a face cu Netanyahu mai des decit presedintele Frantei.

Aceasta noua disputa survine pe fondul aparitiei unui nou raport al agentiei specializate ONU, care atrage atentia ca pericolul nuclear iranian este real. Or, capacitatea Israelului si aliatilor sai occidentali de a actiona la unison e subminata de neincrederea care pare sa existe intre lideri. Asta face ca senzatia ca Israelul este din ce in ce mai izolat sa se accentueze.

In Israel, un comentator de presa, Amos Harel se intreaba in ce masura conducerea tarii isi coordoneaza politicile cu privire la Iran cu comunitatea internationala, daca exista atita neincredere in Netanyahu. Remarcile lui Sarkozy si Obama nu sint izolate, alte caracterizari nu tocmai laudative la adresa premierului Israelului, venind in trecut si de la Angela Merkel, David Cameron si regele Abdallah al Iordaniei.

Dreapta israeliana ii ia apararea premierului si chiar s-a propus un protest public, in context modern, pe paginile de Facebook ale ambasadelor Frantei si Statelor Unite in Israel. Presa americana s-a referit destul de putin la schimbul de replici intre Obama si Sarkozy, pe marginea Sumitului Grupului celor 20. Dar faptul ca presedintele american nu i-a luat apararea lui Netanyahuva fi folosit probabil in campanila electorala de adversarii sai politici republicani.

Presedintele Obama a avut de la inceputul mandatului sau o relatie incomoda cu comunitatea evreilor americani si aceasta scapare va intari probabil scepticismul unora. Barack Obama a criticat in repetate rinduri politica lui Netanyahu cu privire la asezari evreiesti in teritorii ocupate, opozitia reprosindu-i in Congres ca submineaza pozitia unui aliat.

Pe de alta parte, la intilnirea bilaterala de la 3 noiembrie, Obama i-a reprosat lui Sarkozy ca Franta a sprijinit primirea palestinienilor la UNESCO fara sa se consulte cu aliatii. Statele Unite s-au vazut nevoite sa isi retraga sprijinul financiar pentru organizatie in conformitate cu o lege care interzice acordarea de fonduri la agentii ONU care primesc entitati care nu sint state recunoscute deplin.
XS
SM
MD
LG