Linkuri accesibilitate

15.11 - Chișinău: Interviul președintelui Voronin cu Itar-Tass


Întâlnirea pe care o va avea cu președintele rus Vladimir Putin în cadrul vizitei sale oficiale la Moscova va fi a șaptea în acest an.





15 noiembrie 2001

Ora Moldovei.

Interviul președintelui Voronin cu Itar-Tass.

Cu numai câteva zile înainte de începerea vizitei sale oficiale la Moscova, președintele Vladimir Voronin a acordat în exclusivitate un interviu agenției de știri ruse ITAR-TAAS, în care a abordat atât chestiuni ale relațiilor bilaterale, cât și aceea a reglementării diferendului transnistrean. Detalii de la Lina Grîu.

Atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Federația Rusă problema separatismului este una sensibilă și în mare fapt datorită acestui fapt găsim limbă comună în problema transnistreană, a declarat președintele Vladimir Voronin într-un interviu difuzat astăzi de agenția de știri rusă ITAR-TASS. Voronin constată că Moscova susține Chișinăul în efortul de reglementare pașnică a conflictului transnistrean și spune că este recunoscător personal președintelui pentru înțelegerea și susținerea deplină acordată în procesul de unificare a Republicii Moldova.

În interviul citat șeful statului moldovean și-a exprimat regretul pentru faptul că negocierile privind reglementarea conflictului au fost sistate de autoritățile de la Tiraspol. ,,M-am întâlnit cu liderul de la Tiraspol chiar a doua zi după instalarea mea în funcția de șef de stat”, a spus Voronin, ,,însă acesta a tergiversat în mod intenționat negocierile, care au devenit un paravan pentru rezistența regimului criminal constituit la Tiraspol. După mai multe încercări de a ajunge la o înțelegere m-am convins definitiv ca negociind cu Smirnov problema transnistreană nu va putea fi soluționată. Anturajul său este cel care nu-i va permite să facă acest lucru. În felul acesta ratăm un moment istoric. Având o majoritate constituțională în Parlament, comuniștii moldoveni ar putea pune punct conflictului transnistrean, acordând Transnistriei cea mai largă autonomie”, a mai spus Vladimir Voronin.

Potrivit lui și în Tratatul politic de bază cu Federația Rusă, parafat recent, se menționează că Moscova susține integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și reglementarea pe cale politică a conflictului transnistrean. Vladimir Voronin a subliniat că tratatul moldo-rus califică relațiile bilaterale ca fiind strategice și răspunde ,,intereselor vitale ale popoarelor noastre frățești. Anume pentru întărirea relațiilor moldo-ruse au votat majoritatea alegătorilor la ultimul scrutin parlamentar”, a mai spus șeful statului.

Voronin a amintit că întâlnirea pe care o va avea cu președintele rus Vladimir Putin în cadrul vizitei sale oficiale la Moscova va fi a șaptea în acest an. Potrivit lui, acest lucru relevă importanța pe care o acordă cei doi șef de stat dezvoltării relațiilor bilaterale, Federația Rusă este principalul partener economic al Republicii Moldova și numai în acest an exportul nostru pe piața acestei țări a crescut cu 38 la sută, a spus Voronin. În aceeași perioadă Rusia a investit în Moldova în industria prelucrătoare și cea de vinuri mai mult decât în Belarus.

Președintele Voronin a mai anunțat că Moscova va participa, împreună cu conducerea Moscovei la construcția unui port multifuncțional pe Dunăre, port ce va asigura Republicii Moldova ieșire la Marea Neagră, necesară pentru a efectua exporturile ocolind Ucraina pe calea maritimă, care este mai ieftină decât cea terestră.

Să menționăm că semnarea tratatului politic de bază moldo-rus va avea loc în cadrul vizitei oficiale la Moscova, pe care președintele Voronin o va efectua în perioada 18-20 noiembrie și va constitui evenimentul central al acestei vizite. Potrivit unui comunicat difuzat astăzi de ambasada Federației Ruse la Chișinău, acest tratat ,,este menit să consolideze nivelul existent al relațiilor ruso-moldovene și să creeze condiții pentru evoluarea acestora în viitor, să deschidă noi perspective pentru colaborări în diverse domenii. Potrivit comunicatului, în cadrul negocierilor purtate de Voronin la Moscova va fi vizat un larg spectru de probleme legate de relațiile bilaterale moldo-ruse, inclusiv colaborarea în domeniul energetic, al livrărilor de gaze, în agricultură, în sfera umanitară. Ambasada rusă notează că la Moscova va fi discutată și problema reglementării conflictului transnistrean.

Din Chișinău, Lina Grîu, Radio Europa Liberă.

*
La o întâlnire cu presa, ministrul de externe al autoproclamatei republici nistrene, Valeri Lițcai, a declarat astăzi că autoritățile de la Tiraspol apreciază în mod negativ retragerea în pripă a tehnicii militare rusești și că ele vor insista ca în regiune să fie amplasat un contingent de menținere a păcii din Ucraina. Potrivit lui Lițcai, retragerea armamentului ar fi distrus sistemul de garanții și securitate, care s-a format după conflictul armat din 1992, sistem ale cărui principale elemente sunt forțele de menținere a păcii și contingentul limitat de trupe ruse, care, a spus Lițcai, s-au dovedit un arbitru eficient, adăugând că distrugerea acestui sistem poate să conducă la repetarea unor izbucniri de violență, așa cum s-a întâmplat în Abhazia și în Nagorno Karabah.”
XS
SM
MD
LG