Ce diferență între afluxul de energie provocat de evadarea din PCRM a „grupului Dodon” și dezamăgirea din seara zilei de 14 noiembrie, când a fost clar că Alianța nu a găsit un numitor comun în discuțiile cu foștii comuniști! În ciuda unor premise favorabile, despre candidatul la președinție putem spune, parafrazându-l pe Eminescu: „era pe când nu s-a zărit, azi îl vedem și nu e”. Nici partidele din Alianță, nici comuniștii nu au înaintat un candidat pentru a prinde sorocul primului tur, din 18 noiembrie, chiar dacă și unii, și alții, în ultimii ani, au defilat cu nume de prezidențiabili: Marian Lupu și Zinaida Greceanîi.
Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu
Alianța pare răstignită între neputință și rivalități ireconciliabile, care încep să dea în clocot sub presiunea necesității de a se lua o decizie. Mihai Ghimpu îl consideră principalul vinovat de prelungirea crizei pe Vlad Filat, despre care afirmă că vrea să fie președinte și că ar încuraja din umbră împotrivirea lui Dodon față de candidatura lui Marian Lupu, iar Vlad Filat, deși a încercat din răsputeri să se abțină, i-a replicat a doua zi, într-o conferință de presă, vorbind despre comportamentul „alogic” și „isteric” al liderului PL, care nu vrea în ruptul capului să renunțe la visul său de a redeveni speaker. Marian Lupu, cel care a avut ideea declanșării procedurii de alegere a președintelui, tace strategic. Însă inacțiunea sa nu-i sporește cu nimic autoritatea, din contră: îi susţine imaginea de politician ezitant, captiv al unor grupuri de interese.
Opoziția comunistă trăiește, la rândul ei, o adevărată dramă pe buza ridicolului: candidatul său „irezistibil”, „aproape perfect”, dna Greceanîi, a trecut „linia frontului” la inamic, ba chiar s-a declarat pregătită psihologic să devină președinte, dacă nu cu unii, atunci cu alții. În Republica Moldova, candidații la funcții înalte sunt buni atâta timp cât sunt „de-ai noștri”, cât servesc agenda noastră politică. Dacă ne-au trădat, nu mai există. Voronin cere demisia actualei puteri și amenință cu proteste de stradă. Comuniștii deplâng, demagogic, „poporul batjocorit de actualul regim”, doar pentru a-și ascunde propria eschivă. PCRM are aceeași responsabilitate în ce privește alegerea șefului statului și niciun fel de argumente nu-i poate justifica atitudinea obstrucționistă. Dorința Opoziției de a provoca alegeri anticipate este absurdă (că e periculoasă nici nu mai spunem!), de vreme ce ea refuză să contribuie în Parlament la rezolvarea crizei politice.
Să zicem că prima etapă a negocierilor pe tema alegerii președintelui a fost una a tatonărilor, a exteriorizării unor patimi și exasperări mocnite. Și politicienii sunt oameni. Nu e ușor să stai la aceeași masă cu cineva care îți refuză dreptul de a fi… doar pentru că ești „unionist”. Și Dodon e „unionist” – dar nu cu România, ci cu Eurasia. Moldova întreagă este sfâșiată de tendințe civilizaționale și geopolitice adverse, ce să facă, să înțepenească pe veci în această contradicție?...
Să zicem că în fața posibilității reale de a depăși criza politică, aleșii poporului s-au cam pierdut cu firea, asemeni unui fotbalist care ratează golul singur în fața porții. Poate că în zilele următoare le va veni inima la loc, își vor recăpăta luciditatea, vor mai renunța la ambiții. Soluția la alegerea președintelui pare să fie, așa cum se vorbește tot mai insistent, o persoană neafiliată politic, provenită, eventual, din mediul academic sau cultural. Înaintarea unei asemenea candidaturi va reprezenta adevăratul test de bună-credință pentru liderii din Alianță și pentru „grupul Dodon”, iar comuniștii vor fi scoși din joc, după ce ei înșiși au hotărât să se autoexcludă.
