Linkuri accesibilitate

O nouă ne-alegere a preşedintelui Republicii Moldova?


O discuție care se prelungeşte, şi se prelungeşte. Se prelungeşte.






Liberal-democraţii vor amânarea alegerii şefului statului până după sărbătorile de iarnă. „Să votăm mai întâi legile bugetare”, a explicat într-o conferinţă de presă liderul acestui grup parlamentar, Valeriu Streleţ. Vor accepta celelalte partide din alianţa această amânare? Liliana Barbăroşie a căutat răspunsuri.



Din punctul de vedere al liberal-democraţilor, adoptarea legilor bugetare este un exerciţiu extrem de complicat şi nu ar trebui suprapusă cu un alt exerciţiu, la fel de complicat, cum ar fi procedura de alegere a şefului statului. Valeriu Streleţ, şeful grupului parlamentar al PLDM:

„Ca ţara să intre în noul an cu un buget, pentru ca oamenii să poată primi pensiile şi salariile, ca să continue reconstrucţia drumurilor şi altor proiecte de infrastructură, pentru ca şcolile şi grădiniţele să poată funcţiona normal, trebuie să acordăm prioritate actului legislative.”

În plus, ar exista foarte multe restanţe legislative pe care guvernul Filat şi le-a asumat în faţa partenerilor externi şi care nu rabdă amânare.

Numai că celelalte două partide din alianţă nu par dispuse să accepte această propunere a PLDM.

Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, spune că toate legile la care se face trimitere nu au ajuns de fapt până acum în dezbatere tocmai din vina liberal-democraţilor:

„Este importantă adoptarea bugetului, dar la fel de importantă este şi alegerea preşedintelui. Cu atât mai mult că înaintea bugetului trebuie să adoptăm politica bugetar-fiscală. Comisia economie, buget şi finanţe demult este în parlament, iar preşedintele comisiei nu a vrut să o scoată în discuţie. Întrebaţi-i pe ei de ce.”

Şi democratul Dumitru Diacov nu crede potrivită amânarea:

„Noi vrem să ne încadrăm într-un termen rezonabil parcă cu alegerea aceasta a preşedintelui. Eu înţeleg că guvernul se gândeşte la buget, dar noi ne gândim şi la una, şi la alta.”

Partidul premierului a optat pentru contramandarea alegerii şefului statului astăzi, cu o zi înaintea şedinţei legislativului în care ar trebui să se numească o nouă dată pentru alegerile preşedintelui, după ce pentru turul din 18 noiembrie nu se înscrisese nici un candidat. Atunci candidatura Zinaidei Grecianâi nu a fost susţinută de liberali, iar cea a lui Marian Lupu nu a fost susţinută de grupul Dodon şi, se pare, nici de Vlad Filat. Marți, însă, premierul a spus tranşant că-l va vota data viitoare pe Marian Lupu, dar nu cu preţul schimbării paradigmei de guvernare:

„Îl vom sprijini, dacă aşa va dori dânsul. Sigur că ne dorim să alegem preşedintele, dar nicidecum nu vom participa la alegerea preşedintelui prin schimbarea actului de guvernare.”

Anunţându-şi miercuri aderarea oficială la partidul socialiştilor, deputatul Igor Dodon a făcut şi el o sugestie. Ex-comunistul Dodon a lăsat de înţeles că Marian Lupu ar avea o înţelegere cu Vladimir Voronin:

„Eu cred că domnul Lupu mai speră că va fi ales preşedinte şi are anumite asigurări din partea foştilor meu colegi pentru a mă pune pe mine la punct. Dacă domnul Lupu speră pe voturile domnului Voronin, eu le doresc succes.”

Anterior Marian Lupu declarase că la viitoarele alegeri şi-ar putea înainta candidatura şi fără garanţia unui sprijin politic suficient din partea alianţei şi a grupului Dodon.

Toate la un loc, aceste declaraţii au întărit speculaţiile că Marian Lupu contează să fie ales preşedinte cu sprijin din altă parte, adică de la comunişti.

Analistului Corneliu Ciurea nu i se par rupte de realitate aceste presupuneri:

„Nu este exclus un scenariu privind alegerea în calitate de preşedinte a lui Marian Lupu cu susţinerea unei părţi sau a tuturor comuniştilor. Cred că aeasta este ultima soluţie pe care o testează acum PD. Lupu poate fi votat de comunişti doar în condiţiile în care PCRM-ul va simţi un pericol mai mare din altă parte, încât Lupu să fie un candidat agreabil în comparaţie cu un alt posibil candidat care să prezinte pericole mai mari pentru PCRM. PCRM acum are se pare două probleme - Dodon şi Filat. Dacă PD discută cu PCRM, atunci voturile lui Dodon devin neimportante. El şi-a jucat cartea, a pierdut, şi acum nu-I rămâne decât să consolideze partidul la care a aderat astăzi sau să aştepte anticipate. Iar Mihai Ghimpu îl va sprijini în orice condiţie pe Lupu.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG