„Partenerul nostru strategic”, adică Rusia, iarăşi ne obligă la regrete. Deşi a promis solemn că nu va deschide secţii de vot în Transnistria pentru alegerile parlamentare din Rusia, Moscova s-a răzgândit. Şi explicaţia este pe atât de stupefiantă, cu cât se vrea mai „nevinovată”: pentru a nu leza, chipurile, drepturile constituţionale ale cetăţenilor ruşi de pe malul stâng, care ar fi întâmpinat greutăți în a se deplasa tocmai la Chişinău, Bălţi sau Comrat, adică în secţiile de vot deschise cu acceptul autorităţilor de la Chişinău. Această explicaţie năzdrăvană şi alte sentinţe surprinzătoare le-a formulat ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, într-un dialog televizat de-acum două zile.
Asemeni dlui Kuzmin, care mimează o inocenţă a formulării, ne putem şi noi întreba: autorităţile ruse, dacă se hotărăsc să deschidă 24 de secţii de vot într-o regiune cu probleme, nu se tem că votul acestor cetăţeni va fi deturnat prin tertipurile unei administraţii căzute în dizgraţie, înfăţişată drept ostilă? Pentru că tot dl Kuzmin profeţea că Smirnov ar trebui să ia aminte la fenomenul „primăverii arabe”, cel care a măturat o serie de regimuri dictatoriale din nordul Africii. Şi pentru a se mai contrazice o dată, oficialul rus a observat că Moscova nu a convenit cu autoritățile de la Chișinău deschiderea secţiilor de vot în Transnistria, întrucât guvernul moldovean oricum nu controlează acest teritoriu!
Situația are, să recunoaștem, o logică paradoxală: Rusia creează condiţiile care împiedică Moldova să controleze regiunea transnistreană, apoi tot Rusia invocă aceste condiții pentru a-şi justifică acţiunile voluntariste!... Ce relevanţă şi credibilitate vor avea rezultatele acestui scrutin într-un teritoriu care, aşa cum ne lasă să înţelegem dl ambasador, e în afara oricăror reguli?
Tot ambasadorul rus a reflectat în chip insolit, ca să nu spunem insultător, pe tema datoriilor uriaşe la gaz ale Transnistriei faţă de Rusia: „dacă vrem integritatea teritorială a Republicii Moldova, a spus dl Kuzmin, ar trebui să ni le asumăm”, iar dacă preţurile la gaze pentru Moldova ni se par exagerate şi mereu în creştere, soluţia este simplă: să aderăm la Uniunea vamală Rusia-Belarus şi, în general, să dezvoltăm relaţiile bilaterale în spiritul şi litera noului tratat moldo-rus de prietenie şi cooperare.
Ce stipulează acest tratat încercăm să ne dumerim urmărind comportamentul şi reacţiile oamenilor politici de la Chișinău, după acest nou incident cu Rusia. Singurul care și-a exprimat nedumerirea şi regretele, în cuvinte atent cântărite, a fost ministrul de Externe Iurie Leancă. Ceilalţi au luat apă în gură.
Marii patrioţi ai statalității – fostul preşedinte Voronin şi „tânăra speranţă” a moldovenismului Igor Dodon – au şi făcut deplasarea rituală la Moscova, pentru a primi, „explicaţii sau indicaţii” prețioase, aşa cum observă presa cu ironie amară. Acești politicieni nu par deloc preocupaţi de posibilitatea ca moldovenii să se întrebe: de ce nu reacţionează ei faţă de impertinenţa Moscovei şi nu apără demnitatea acestui stat?
Dar nici liderii alianței de guvenământ nu au excelat în declarații în legătură cu atitudinea sfidătoare a Moscovei. Pe fundalul agendei încărcate a cancelariilor occidentale, preocupate azi să salveze moneda euro, Republicii Moldova, se pare, i se pregăteşte o soluţie la criza transnistreană după scenariu rusesc, una care ar compromite definitiv aspiraţiile noastre de integrare europeană, iar șefii politici de la Chișinău luptă fratricid pentru un sceptru iluzoriu de preşedinte într-o ţară pe cale de a fi îngenuncheată.
