Scriitorul Vitalie Ciobanu scrie în Adevărul că foştii conducători ai Moldovei nu şi-au putut camufla ereditatea nomenclaturistă. Stupefiant este că şi actualii guvernanţi, unii dintre ei şcoliţi în România şi în Occident, manifestă acelaşi comportament servil faţă de Moscova, de parcă i-ar ţine captivi codul genetic.
În Săptămâna, Vsevolod Ciornei scrie despre concediul funcţiei de preşedinte in Moldova. Discuțiile la nivel legislativ înalt despre alegerile prezidenţiale intră in zona comicului. Aşadar, situația in care aleşii poporului nu ştiu ce înseamnă să alegi este superbă pentru perspectivele ştiinţelor politologice mondiale.
Moldova mimează criza, scrie Alexandru Vaculovski în Timpul. Mimează criza ca să fie in rând cu lumea. Cum sa o duci mai bine decât restul planetei fără sa ai remuşcări? Aşa ca suntem ajutați sa credem ca Moldova ar fi una din cele mai sărace ţări din lume, cele mai sălbatice şi mai needucate.
Despre Starea Unirii scrie Nicolae Negru în Jurnal de Chişinău. S-a spus de multe ori ca procesul unirii trebuie lăsat să se dezvolte în mod firesc, că lucrurile nu trebuie şi nici nu pot fi forţate artificial, că fiind reînnodate firele de comunicare naturala între ambele maluri ale Prutului, rupte în mod brutal timp de 50 de ani, actul unirii va veni de la sine.
Tot acolo, Petru Bogatu scrie că oricât de inconştienţi ar părea că se ceartă, fruntaşii coaliţiei de guvernământ au noroc. Conjunctura le surâde. După 8 ani de guvernare necontrolată, o putere politică strâns unită in jurul unui partid sau a unei persoane s-ar transforma rapid intr-o gaşcă insuportabilă. Aşa însă, se impune un anumit echilibru la vârf.
