Linkuri accesibilitate

Bugetul auster al României


Opoziţia a depus peste 8000 de amendamente la Bugetul de stat pe 2012, cu intenţia de a bloca lucrările parlamentare pe acest subiect.




Ca și alte țări europene atinse de criză, România se confruntă în aceste zile cu sarcina dificilă a alcătuirii unui nou buget de austeritate. Relatează de la București Sabina Fati.

Opozitia din România a depus peste 8000 de amendamente la Bugetul de stat pe 2012, cu intentia de a bloca lucrarile parlamentare pe acest subiect, fiindca e greu de crezut ca pot fi luate in discutie toate aceste propuneri facute de socialistii si liberalii romani. Opozitia ar vrea ca anul viitor sa scada cheltuielile cu asigurarile sociale platite din buzunarul romanilor cu 10 la suta, militeaza pentru reducerea treptata a TVA pina la 19 la suta, cit era anul trecut inainte de marirea ei la 24 de procente. Mai mult, socialistii si liberalii propun indexarea pensiilor cu rata inflatiei la care sa se adauge 50 la suta din salariul mediu pe economie plus alte cheltuieli care ar costa bugetul total al României peste 5 miliarde de euro dupa calculele facute de premierul Emil Boc.

Cele mai sensibile domenii din punct de vedere electoral Sanatatea si Invatamintul au primit fonduri insuficiente, dar ministrii care patroneaza cele doua ministere se declara multumiti raportind procentele alocate, la criza economica pe care o traverseaza Romania.

Comisiile de specialitate din Parlamentul României au adoptat astazi principalele capitole bugetare. Astfel Sanatatea a primit 4 la suta din Produsul Intern Brut, de 0,4 ori mai mult decit anul trecut. In schimb, bugetul educatiei din România ramine extrem de scazut: 3,5 la suta, desi prin legea invatamintului, acest domeniu ar trebui sa primeasca annual 6 procente din Produsul Intern Brut. Nici Armata României nu a primit suma scontata, iar oficialii Apararii au explicat ca economia autohtona nu a permis o suma mai mare de 1,31 la suta din PIB, desi conform angajamentelor asumate ca stat membru NATO, România ar trebui sa aloce 2,3 la suta din Produsul Intern Brut Ministerului Apararii.

Doar la capitolul investitii, Opozitia nu cere suplimentari de fonduri, dar din aceasta zona de unde se mai misca putin economia romaneasca, guvernul a taiat aproape 500 de milioane de euro, sperind sa atraga mai multi bani europeni.

Bugetul consolidat al României pentru anul viitor se bazeaza pe venituri totale de 46,8 miliarde de euro si pe cheltuieli de 51,5 miliarde. Romania spera sa aiba in 2012 un deficit de 1,9 la suta din PIB, dar atit specialistii, cit si Opozitia considera ca socoteala guvernului este nefezabila.

Politigraf

XS
SM
MD
LG