„Partidul Național Liberal a dovedit ca este un partid antisecurist și anticomunist”, susținea Crin Antonescu în timpul faimoasei ședințe în care s-a decis retragerea sprijinului politic deputatei Mona Musca, înainte de verdictul privind colaborarea ei cu securitatea. Graba era explicată prin necesitatea păstrării credibilității partidului. Mai târziu, tot el îi reproșa unui alt liberal exclus că s-a purtat „ca un securist ordinar”.
Astăzi, sub conducerea aceluiași lider, partidul anticomunist și antisecurist este parcat în rezervația numită Uniunea Social Liberală, populată cu câteva dintre cele mai splendide exemplare de dinozauri comuniști și de varani securiști, de la Ion Iliescu, la Dan Voiculescu, plus moștenitorii și tovarășii de drum, la fel de prădători.
Sigur, politica presupune un pragmatism ce nu exclude cinismul, oportunismul, compromisul, la nevoie, minciuna. Scopul, dacă e nobil, scuză toate mijloacele. Însă puțini ar fi bănuit în Crin Antonescu, față atât de palida a liberalismului românesc din anii 90, ambiții atât de mari. Din dorința de a atinge pragul maxim al incompetenței lui, se visează președinte, Crin Antonescu a devenit campionul elasticității care dă de rușine și maleabilitatea plastilinei. S-a aliat cu partidul informatorului securității, Dan Voiculescu, nu din afinități doctrinare, ci pentru accesul la televiziunile mogulului. Și în numele crinului, PNL a devenit anexa stângii moștenitoare a comunismului. În numele aceluiași ideal, Crin Antonescu a început să și mintă, dacă nu cumva este vorba, pur și simplu, de prostie. Sigur este că acum Crin Antonescu a trecut la spălarea cadavrului politic Ion Iliescu.
La întrebarea referitoare la efectul negativ al prezenței lui Ion Iliescu în PSD, ținând cont de violențele din timpul mineriadei, Crin Antonescu s-a lansat în subtile considerații politice: „În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineţi, cu ce le făcea? Cu mâinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoașteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu”.
Între liberalul de strânsură Crin Antonescu și strigoiul comunist Ion Iliescu există mai vechi afinități elective. Ud de emoție, titanul din Oltenița a mărturisit public că și l-ar fi dorit pe Crin Antonescu în PSD, „pentru că eu îl văd mai aproape de social-democrație”. Și probabil că acesta e motivul pentru care crinul liberal n-a băgat de seama ca Ion Iliescu se află la temelia tuturor nenorocirilor României, începând cu morții revoluție și cu furtul ei, continuând aservirea instituțiilor statului intereselor de partid și terminând cu corupția endemică generată de capitalismul de cumetrie, ale cărei baze au fost pus sub regimul Iliescu. Pe scurt, cum constata un politician mai prostănac decât Crin Antonescu, daca se poate așa ceva, Ion Iliescu a fost și este cancerul democrației românești!
Și, în plus, profesorul de istorie Crin Antonescu se lansează și în
rescria istoriei. N-are nerușinarea sa afirme ca Ion Iliescu n-a chemat minerii. Pentru că i-a chemat. Și ei au plantat flori în București, inclusiv la sediile partidelor istorice, PNȚcd și PNL. Vrea doar să-i micşoreze răspunderea, aruncând o parte din vină pe Traian Băsescu, care ar fi dirijat de la București trenurile cu mineri. Însă atunci Traian Băsescu n-ar fi putut dirija minerii nici dacă ar fi vrut. Pentru simplul fapt că în 1990 nu era ministru, ci doar subsecretar de stat și șeful departamentului transporturi navale. Iar minerii au venit cu trenurile, nu cu vapoarele!
In încercarea lui prostească de a falsifica istoria, cum au făcut-o și comuniștii, Crin Antonescu nu e nici măcar penibil. Doar penibiluț. Și mai ales jalnic.
