Linkuri accesibilitate

„Liber și egal în demnitate și drepturi”


Hillary Clinton pronunțîndu-și alocuțiunea la sediul Națiunilor Unite de la Geneva - „Free and Equal in Dignity and Rights" (Liber și egal în demnitate și drepturi)
Hillary Clinton pronunțîndu-și alocuțiunea la sediul Națiunilor Unite de la Geneva - „Free and Equal in Dignity and Rights" (Liber și egal în demnitate și drepturi)

Statele Unite în sprijinul recunoașterii egalității în drepturi a minorităților sexuale în întreaga lume.







Administrația Obama a anunțat că Statele Unite vor folosi toate instrumentele diplomatice, inclusiv pârghia asistenței financiare, pentru a promova drepturile gay-ilor în lumea întreagă. Anunțul a fost făcut marți într-un memorandum emis la Washington de președintele Barack Obama și într-un discurs rostit la ONU de secretarul de stat Hillary Clinton. Detalii de la Mircea Țicudean.

În discursul rostit aseară la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, la Geneva, secretarul de stat american Hillary Clinton a comparat actuala luptă pentru egalitate a minorităților sexuale cu procesele la fel de dificile ale recunoașterii drepturilor femeilor și egalității rasiale.

Clinton a insistat că tradițiile culturale sau religioase ale unei țări sau alteia merită tot respectul, dar nu pot fi folosite ca scuze pentru continuarea discriminării gay-ilor: „Unii spun că drepturile gay-ilor și drepturile omului sunt lucruri distincte, separate. Ei bine, sunt unul și același lucru”, a spus Clinton.

„Este o încălcare a drepturilor omului când oamenii sunt bătuți sau omorâți pentru apartenența la o minoritate sexuală sau pentru că arată sau se comportă altfel decât vrea majoritatea.



Este o încălcare a drepturilor omului când guvernele proclamă că este ilegal să fii gay, sau când îi lasă nepedepsiți pe cei care le fac rău gay-ilor. Este o încălcare a drepturilor omului când femei lesbiene sau transgender sunt supuse așa-numitelor violuri de corecție sau tratamentelor hormonale forțate” – a spus Hillary Clinton, respingând și ideea răspândită în unele țări că homosexualitatea ar fi un fenomen occidental.

„În realitate – a spus Clinton – gay-ii se nasc așa, și așa trebuie să-și găsească locul în fiecare societate”. Hillary Clinton a mai spus că nu toate tradițiile sunt bune, amintind că pe vremuri se credea că a avea sclavi este pe placul lui Dumnezeu, iar astăzi sclavia este considerată în mod corect o încălcare de neconceput a drepturilor omului.

New York Times scrie că discursul lui Hillary Clinton, ținut la ONU într-o sală unde se aflau și reprezentanții unor țări în care homosexualitatea este ilegală, a fost pregătit cu mare discreție – astfel că oficialii din lumea întreagă adunați la Geneva n-au știut dinainte despre ce va vorbi șefa diplomației americane.

Associated Press relatează că delegații unor guverne intolerante față de gay au urmărit discursul lui Clinton „cu fețe împietrite”. Dar New York Times observă că în timpul discursului nici un diplomat nu a ieșit din sala în semn de protest, iar la sfârșitul cuvântării, când Hillary Clinton a spus că a fi de partea gay-ilor în lupta pentru egalitate înseamnă a fi de partea bună a istoriei, diplomații au izbucnit în aplauze.

Discursul de o jumătate de oră al secretarului de stat american și memorandumul în sprijinul promovării drepturilor gay-ilor emis de președintele Obama au fost numite deja „istorice” de organizațiile pentru drepturile omului și de unele ziare, care constată că este prima oară când Statele Unite cer în mod public țărilor lumii să înceteze persecutarea minorităților sexuale.

Memorandumul președintelui Obama cere printre altele agențiilor guvernamentale să țină seama de situația drepturilor gay-ilor dintr-o țară sau alta când iau decizii privind asistența financiară și acordarea azilului politic. Este prevăzută de asemenea crearea unui fond din care să fie ajutorate financiar organizațiile de apărare a gay-ilor și persoanele persecutate sau amenințate din cauza orientării sexuale.

În discursul său de la Geneva, Hillary Clinton s-a adresat pe rând politicienilor din țările care încalcă drepturile gay-ilor, societăților care încă nu-i acceptă și în sfârșit membrilor minorităților sexuale din asemenea țări.

„Nu sunteți singuri. Oameni din lumea întreagă muncesc din greu ca să vă ajute și să pună capăt nedreptății și pericolelor care vă pândesc” a spus Hillary Clinton.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG