Se împlinesc, luna aceasta, douăzeci de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Pe 8 decembrie 1991, Rusia, Ucraina şi Belarus anunţă constituirea Comunităţii Statelor Independente. Două săptămîni mai tîrziu, li se alătură încă opt republici, printre care şi Moldova. După încă vreo cîteva zile, chiar de Crăciun, Mihail Gorbaciov îşi prezintă, la televiziune, demisia dintr-un post ce nu mai avea acoperire şi anume acela de preşedinte al unui stat ce încetase să existe.
Era sfîrşitul logic al unui proces care i se datora tot lui Gorbaciov. Prin glasnost şi prin perestroikă, acesta încercase să reformeze un sistem înţepenit, uzat, clar depăşit în cursa pe care o angajase cu capitalismul. Dar comunismul nu putea fi reformat. Primii paşi către democratizarea vieţii politice au fost tot atîtea lovituri pentru partidul comunist. În ţările Europei de Est, regimurile comuniste se prăbuşesc unul după altul. Căderea zidului Berlinului are o uriaşă semnificaţie simbolică. Între timp, în Congresul deputaţilor din ceea ce este încă Uniunea Sovietică sînt alese personalităţi liberale precum marele disident Andrei Saharov. Ajuns, în iulie 1990, preşedinte al Parlamentului Rusiei, Boris Elţîn părăseşte partidul comunist. Un an mai tîrziu, în iunie 1991, devine, după alegerile generale, preşedinte al Rusiei şi intervine decisiv pentru a neutraliza puciul conservatorilor împotriva lui Gorbaciov. Influenţa lui Elţin e tot mai puternică, chiar dacă occidentalii, luaţi prin surprindere de rapiditatea cu care evoluează situaţia, sînt încă dispuşi să-l sprijine pe Gorbaciov cu reformele lui moderate. Să nu uităm, în fine, rolul jucat de mişcările de independenţă, exemplul dîndu-l aici republicile baltice.
Au fost ani despre care se poate spune cu adevărat că au schimbat faţa lumii. S-a prăbuşit atunci ultimul mare imperiu şi s-a năruit, totodată, unul din cele două sisteme totalitare ale secolului XX. A devenit însă Rusia un stat democratic? O specialistă reputată în domeniu, Marie Mendras, consideră că democraţia este încă iluzorie în Rusia. Nu putem vorbi de un pluralism real, de o alternativă la actuala putere. Recentele alegeri au confirmat, în bună parte, această stare de lucruri. Şi dacă Putin are şanse să se instaleze pentru o bună vreme la Kremlin, este şi pentru că ruşii au nostalgia măreţiei trecute şi, implicit, a liderului cu o autoritate de necontestat.
