3 Na Massa e un proiect inițiat la Sao Paolo de către Rica Amabis, (producător, inginer de sunet, membru al unui colectiv de producție brazilian numit Instituto), împreună cu Pupillo, tobe, şi Sucinto Silva, cunoscut şi sub numele de Dengue, la bas, care fac parte din trupa rock-fusion Nação Zumbi.
„3 na massa” este o expresie argotică ce utilizează echivalentul expresiei româneşti „îți lasă gura apă”: ceva atât de special încât îți lasă gura apă. Şi e într-adevăr special, se scrie în descrierea acestei muzici publicată de Amazon.com.
Ideea albumului a venit de la femei. Femei vorbind despre experiențele lor amoroase cu bărbați - momente, evenimente, trăiri, sentimente, seducții, dorințe care le-au marcat viața. Cântecele sunt generate de senzualitatea poveştilor acestor doamne. Poveşti care pot emana fericire, pot să distreze, pot fi chiar picante, languroase, ca o aventură erotică într-un parc de distracții.
Influențată de filmele lui Federico Fellini, şi de lucrările lui Serge Gainsbourg din anii '60, '70, continuă prezentarea de la Amazon.com, muzica de pe acest album ar putea fi o perfectă coloană sonoră pentru operele lui Millo Manara, designerul italian vestit pentru benzile sale desenate cu temă erotică.
Primul, şi, după ştiința mea singurul, deocamdată, disc 3 Na Massa a fost lansat în 2008 şi conține istorisirile erotice făcute de 13 femei puse pe muzică, 13 cântece deci, care au colaborat cu trio-ul amintit mai sus la această călătorie prin nesfârşita lume emoțională feminină. E vorba despre 13 cântărețe din Brazilia, dintre care le voi aminti aici pe CeU, Thalma de Freitas, Karine Carvalho şi Alice Braga. Piesa de la început s-a numit „Certeza” şi a fost cântată de Leandra Leal, iar aceasta care urmează se numeşte „Morada Boa” şi e cântată de Nina Miranda. Albumul e intitulat „Confreria seducătoarelor”. Apăsați butonul „Ascultă” de sub ilustrație, din sânga sus.