Premierul Rusiei Vladimir Putin a răspuns într-o sesiune specială întrebărilor venite de la public şi a respins din nou categoric ideea repetării alegerilor parlamentare din 4 decembrie, despre care opoziţia si protestatarii care au ieşit în stradă în ultimele zile spun că au fost fraudate masiv.
Nu, spune premierul care va candida in luna martie la preşedinţia Federaţiei Ruse, alegerile arată opţiunea poporului, opoziţia mereu acuză puterea şi partidul Rusia Unită s-a prezentat foarte onorabil în alegeri.
La un moment dat, relatează agenţia Reuter, vădit iritat, Putin s-a întors spre jurnalistul care modera discuţia cu publicul care telefona şi i-a spus „îmi ajunge cu toate aceste întrebări despre alegeri”.
Putin a venit la întâlnire, în bine cunoscutul său stil „sportiv”, şi de mereu-învingător, dar pe parcursul discuţiilor a devenit din ce în ce mai iritat. Desigur, încercînd să îşi ascundă, cu abilitatea dobîndită în anii de şcolarizare la KGB, adevăratele sentimente de nemulțumire pentru tipul de întrebări care au reuşit totuşi să ajungă să fie puse public. Multe despre alegerile controversate din 4 decembrie:
„După părerea mea, rezultatele alegerilor arata fără tăgadă adevaratul echilbru de forţe din ţară. Şi faptul că partidul la putere, Rusia Unită a pierdut un anume sprijin nu e nici acesta un lucru neobişnuit. Trecem printr-o perioadă foarte complicată de criză. Uitaţi-vă numai la ce se întâmplă în alte ţări!”
Într-un alt răspuns s-a referit la opoziţie: „Opoziţia spune mereu că alegerile nu sunt corecte. Întotdeauna şi peste tot, în toate ţările. Întrebarea este cum anume exprimă acest lucru şi aici e vorba de cultură politică.” Protestele, spune Putin, sunt legitime daca ele sunt aprobate şi daca se desfăşoară în limitele legislatiei.
În calitatea sa de candidat la alegerile prezidenţiale din primăvara viitoare, Putin nu s-a putut abţine să nu vadă în actualele proteste o legătură cu alegerile prezidenţiale:
„Pentru mine, de exemplu, este limpede că atacurile referitoare la cum s-au desfăşurat alegerile au şi un alt țel şi anume alegerile viitoare prezidenţiale din Federaţia Rusă.”
Şi ca să fie şi mai limpede, premierul-candidat la preşedinţie a ironizat din nou „revoluţiile colorate” de acum câțiva ani din fostul spațiu sovietic: „În ceea ce priveste revoluţiile colorate, după opinia mea totul e clar. Este o schemă foarte bine unsă – de destabilizare a societăţii - şi cred că această schemă nu s-a născut de la sine. Ştim evenimentele din revoluția portocalie din Ucraina. De fapt. Unii din activiştii nostri din opoziţie au fost la vremea aceea în Ucraina pe post de consultanţi oficiali ai preşedintelui de atunci Viktor Iuşcenko şi acum, bine înţeles că transferă această practică pe pămînt rusesc.”
Ce efect au avut aceste răspunsuri la nivelul comunităţii internaute din Rusia? Cel aşteptat. „Asta e! Este sfîrşitul! Putin şi-a pierdut complet simţul realităţii. Şi asta e evident pentru oricine. Trebuie să te gîndeşti mult ca să-i insulţi pe oameni în felul acesta”, scria pe reţeaua Twitter cineva care se identifica drept Oleg Kozîrev.