Asa-numita arta a interviului de radio nu e un dar natural. E vorba mai degraba de o serie de tehnici retorice care se dobandesc incetul cu incetul. Nu toti ziaristii stiu sa ia un interviu pentru radio, intrucit nu e ceva instinctiv. Trebuie mai intâi gasita o structura, un plan spre ce va merge interviul, spre ce va trebui scos de la omul acela...
Un interviu pentru tipar e mai simplu, poate fi rescris, te poti juca cu frazele, introduce descrieri si digresiuni. La radio, insa, întrebarile trebuie sa curga una din alta in mod logic, iar structura sa nu fie simtita ca rigida. Apoi, fiind vorba de sunet, ziaristul trebuie sa aiba la indemana si ceva in rezerva in cazul in care intervievatul o ia razna spre subiecte neprevazute si neinteresante. Toate astea, desigur, dînd intregului dispozitiv sonor un aer natural, de conversatie spontana.
O alta regula, presupusa a fi fundamentala, este ca persoanei intervievate nu i se trimit intrebarile dinainte, pentru ca altfel interviul devine un soi de recitare al carei ton nenatural se aude deîndata. Ar mai fi apoi si o lipsa de sinceritate fata de ascultatori, care cred ca totul se petrece in direct si improvizat. Cei mai multi ascultatori nici nu isi inchipuie ce teanc de hîrtii au in fata ziaristii de radio atunci cind se aseaza la microfon.
Toate aceste reguli sint insa teoretice si aplicate sistematic mai mult de incepatori. Si eu eram plin de ele, acum vreo doua decenii. A trebuit o data sa fac un interviu in Bruxelles cu un important politician belgian, o persoana cheie atunci, insa un om complicat, un intelectual egocentric, ce tocmai fusese implicat intr-o afacere de coruptie, luare de mita nedovedita, insa omul era indispensabil in coalitia guvernamentala. L-am sunat si mi-a raspuns ca imi da un interviu, dar mi-a cerut sa-i faxez intrebarile.
I-am spus, grav, la telefon, ca politica postului nostru de radio e de a face totul spontan. A oftat exasperat si mi-a zis sa vin totusi, daca a apucat sa spuna da.
Ajuns acolo, omul s-a dovedit rece si aproape ostil. Raspunsurile lui erau monosilabice. „Daca se prabuseste guvernul, veti participa la o coalitie cu liberalii?” -- NU!... „Sinteti multumit de bilantul actualei coalitii?” -- DA!...
Interviul iesea mort si fara forma, iar omul ma fixa din ce in ce mai amuzat. Dupa 5 minute epuizasem totul. L-am privit disperat si i-am zis: „ce sa va mai intreb?...”
A izbucnit in rîs, aproape prieteneste: „Intreaba-ma franc daca e adevarat ca am luat mita... Iar data viitoare sa-mi trimiti intrebarile.”
