Linkuri accesibilitate

Vaclav Havel - „grădinarul” peluzei democratice


Ieri la Praga clopotele au bătut toată ziua... Anunţau că s-a stins din viață unul din părinții poporului ceh - președintele Vaclav Havel.

Cunoscut pentru poziția sa fermă contra regimului comunist instaurat după cel de-al doilea război mondial în Cehoslovacia, Vaclav Havel a fost acel agent al schimbării, care a inspirat și încurajat poporul ceh să ridice fruntea în fața regimului care le confiscase proprietățile și libertățile. După ce a înfrânt regimul comunist, s-a împotrivit desprinderii Slovaciei de Cehia, însă pînă la urmă s-a „conformat” alegerii făcute de slovaci, avînd grijă ca procesul să fie unul pașnic.

Îmi povestea un prieten ceh că atunci cînd Vaclav Havel a devenit președinte, a refuzat să locuiască la reședința prezidențială, spunînd că acolo a trăit elita comunistă și că nu doreşte să folosească resursele statului pentru confortul personal. A cedat reşedinţa pentru spațiu de oficii mai multor ONG-uri, contribuind astfel la promovarea spiritului civic și renașterii activismului social.

Anul trecut am vizitat Muzeul Național din Praga și am fost profund impresionat să găsesc o expoziţie impunătoare cu toate distincțiile, medaliile și ordinele primite de către distinsul politician din partea a numeroase ţări din întreaga lume. Aceste medalii şi distincţii confirmă notorietatea sa pe larg recunoscută de comunitatea internațională şi recunoştinţa pentru contribuţia la democratizarea Cehiei şi altor ţări din fostul lagăr socialist.
XS
SM
MD
LG