Linkuri accesibilitate

Învierea monştrilor


Afiș din Ungaria al extremiștilor
Afiș din Ungaria al extremiștilor

Fascişti transformaţi în Europa de est în eroi prin falsificări ale istoriei.



La Budapesta „în al Doilea Război Mondial, Apusul a fost apărat eroic de către un număr mic de luptători, care s-a opus hoardelor roşii din stepele Asiei, fără şanse de izbîndă, plătînd asta cu sîngele lor”. Această propoziţie patetică poate fi citită pe site-urile unor organizaţii naţionaliste din Germania care au lansat o invitaţie de participare la aşa numita „Zi a onoarei”.

„Ziua onoarei” se comemorează de cîţiva ani la Budapesta, pe 11 februarie, în amintirea luptelor contra armatei sovietice care în februarie a cucerit capitala Ungariei, ţară aliată cu Germania nazistă, punînd capăt dictaturii fasciste a „crucilor cu săgeţi” ai lui Ferenc Szálasi.

La luptele de la Budapesta au participat nu doar formaţiunile militare şi para-militare autohtone, ci şi unităţi ale batalioanelor germane SS şi Waffen-SS. Luptele sunt prezentate astăzi de către cercuri extremiste de dreapta ca o „bătălie pentru apărarea Europei” şi ca data de naştere a „spiritului european, crescut din sîngele vărsat”.
Grupări radicale de dreapta din ţări ca Serbia, Bulgaria, Slovacia sau Germania s-au strîns în ultimii ani pe data de 11 februarie la Budapesta pentru a celebra împreună această zi. Toate aceste grupări se consideră a fi vîrful de lance al „spiritului” invocat în sprijinul impunerii unei ideologii înrudite cu cea a celui de-al III-lea Reich.

În numeroase ţări care în urmă cu 20 de ani au aparţinut blocului sovietic se observă tendinţa de reinterpretare a istoriei prin evidenţierea unor aspecte care se suprapun cu viziunea împărtăşită şi de cercuri naţionaliste, radicale de dreapta. Această imagine unidimensională a istoriei este focalizată pe ideea transformării combatanţilor din armata nazistă în eroi anti-comunişti. Masacrele comise contra populaţiei civile din Iugoslavia sau Uniunea Sovietică, epurările etnice şi distrugerea sistematică a evreilor şi romilor sunt trecute sub tăcere sau bagatelizate.

Semnificativ pentru acest mod de abordare a istoriei este proiectul de lege al guvernului din Estonia care prevede acordarea titlului de eroi, foştilor militari din batalioanele SS. Deci celor care au depus jurămîntul de loialitate faţă de Adolf Hitler. Proiectul de lege urmează să fie votat în martie, iar observatorii politici sunt de părere că va fi susţinut de majoritatea deputaţilor. Înrolarea voluntarilor în Waffen-SS din ţările baltice, din România, Ungaria, Slovacia sau Iugoslavia e descrisă de unii drept o necesitate militară, iar combatanţii sunt transformaţi în simpli luptători împotriva comunismului.

Această viziune unilaterală s-ar putea interpreta ca o contra-reacţie la istoriografia comunistă care prezenta cel de-al II-lea război doar din perspectiva luptei contra fasciştilor, trecînd sub tăcere dimensiunea represiunii rasiale a naziştilor prin transformarea unor victime evreieşti în martiri ai cauzei comuniste.

Batalioanele SS şi Waffen-SS au fost declarate de către Tribunalul de la Nürnberg drept organizaţii criminale. Acest verdict, desigur, nu însemna că fiecare membru SS era automat vinovat de crime de război. Se ştie că nu toţi tinerii etnici germani din România,
Serbia, Croaţia, Ungaria sau Slovacia s-au înrolat voluntari în SS. Majoritatea voluntarilor s-a lăsat, însă, ademenită de politica de indoctrinare sistematică, promovată de către Berlin pe diverse căi ale propagandei ideologice. Ţinta acestei politici fuseseră membrii grupurilor minoritare germane din diversele ţări europene. Pe alocuri, au existat, precum am spus, şi încercări de a se opune operaţiunii de uniformizare.

Reprezentativă pentru îndeplinirea cu stricteţe a dispoziţiilor primite în războiul ideologic şi de cucerire al naziştilor este divizia Waffen-SS, „Prinţul Eugen (de Savoia)”, constituită în proporţie de 90 la sută din etnici germani din România, Serbia şi Ungaria, comandată de generalul SS din Transilvania Artur Phleps. În Iugoslavia, membrii diviziei au participat cu o brutalitate ieşită din comun la acţiuni contra populaţiei civile. Istoricii au consemnat faptul că şi militarii din unităţile SS compuse din voluntari recrutaţi din ţările baltice, din Ucraina şi chiar din Rusia s-au dedat la operaţiuni similare de anihilare a evreilor sau romilor.

Eroizarea actuală a membrilor SS şi Waffen-SS prin transformarea acestora în luptători anticomunişti este o jignire adusă victimelor şi o distorsionare gravă a istoriei - ceea ce echivalează cu o ceremonie de înviere a unui spirit ideologic nefast.
Previous Next

XS
SM
MD
LG