Linkuri accesibilitate

Romii bulgari și imigrația în UE


Mai multe ONG-uri atrag atenția asupra șomajului care este de trei ori mai mare la romi decât la bulgari.



Un număr tot mai mare de familii de romi bulgari pleacă în ultimele săptămâni în Elveția, Germania și Franța, informează cotidianul „Marița” din Plovdiv. O parte din ei încearcă să obțină azil politic afirmând că în Bulgaria sunt supuși discriminării.

Opiniile despre discriminarea romilor sunt înpărțite în două. Mai multe ONG-uri atrag atenția asupra șomajului care este de 3 ori mai mare la romi decât la bulgari, și gradului de sărăcie - mult mai mare la romi. În condițiile crizei, statul care respinge ipoteza discriminării, aloca mai puține fonduri pentru ajutorarea romilor.

Poliția și procuratura și-au intensificat acțiunile împotrivă crimei organizate cea ce a dus la arestarea unor capi ai clanurilor de romi printre care așa zisul țar Kiro. Și aceasta este privita ca un fel de discriminare pe fundalul pasivității fața de ceilalți capi ai crimei organizate.

Majoritatea analiștilor cred însă că la baza migrației romilor stau motive economice. Concret în cazul celui mai mare cartier de romi din Bulgaria – Stolipinovo din Plovdiv, el a fost întodeaună o sursă mare de imigranți economici. Romii din Stolipinovo vorbesc limba turcă și aceasta îi ajută să se stabilească în Germania, Belgia sau Olanda - țări în care există mari comunități turce. Crima organizată din Stolipinovo deține monopolul asupră prostituției și buzunăritul în Europa occidentală. Un singur exemplu – nora așa zisului țar al romilor Kiro a fost arestată pentru buzunărit la Paris.

Cotidianul sofiot „24 de ore” informează că femeile roma din Bulgaria au devenit o marfă convertibilă în Egipt după căderea regimului Mubarak. A fost creată o retea de trafic de persoane în Uniunea Europeana prin casatorii false cu țigănci bulgare. Așa zisele soții de împromut aduc zeci de mii de euro de la egiptenii dornici de a se stabili în UE.
Previous Next

XS
SM
MD
LG