Moldova a intrat în noul an 2012 cu o mare problemă politică nerezolvată: alegerea președintelui. Și de parcă n-ar fi fost de-ajuns, incidentul de la 1 ianuarie, cu tânărul de 18 ani ucis de „pacificatorii” ruși pe podul de la Vadul lui Vodă, ne-a amintit tuturor că pe lângă numeroasele sale vulnerabilități economice sau cele legate de funcționarea justiției și a altor instituții, Republica Moldova este un stat aflat sub ocupație militară rusească. Preocupați de problemele cotidiene sau gândindu-ne la șansele de europenizare ale acestei țări, uităm adesea că în raioanele de est concetățenii noștri trăiesc într-o veritabilă stare de război, terorizați de miliția separatistă și de pretinșii pacificatori ai Moscovei. Omorârea unui cetățean moldovean de către trupele rusești pune vârf unei lungi serii de umilințe, iar comentariul disprețuitor al ambasadorului rus Kuzmin pe seama acestui caz ilustrează atitudinea de principiu a Rusiei, care nu a încetat să privească Moldova ca pe o fostă colonie a sa.
Care a fost reacția populației, cum s-au manifestat autoritățile în raport cu tragicul incident de la Vadul lui Vodă? S-au revoltat locuitorii din Pârâta și din satele megieșe: oamenii au cerut lichidarea posturilor de pacificatori și evacuarea trupelor rusești. La Chișinău, în fața ambasadei ruse și a guvernului a protestat ONG-ul Hyde Park. Acest grup de tineri curajoși, condus de frații Oleg și Ghenadie Brega, a devenit un „metronom” sensibil al stărilor de lucruri din Moldova, își asumă atitudini de care marea majoritate a concetățenilor lor nu sunt capabili. S-au mai consemnat proteste ale studenților basarabeni la București și la Paris, și... cam atât. Este chiar imposibil, se întreba, zilele trecute, un cunoscut scriitor de la Chișinău, să fi arătat și noi, basarabenii, mai multă demnitate, să fi avut nu niște proteste izolate, ci demonstrații de sute de mii de participanți în toată țara care să poarte în piept bucăți de carton, imitând punctul de țintă, și pancarte cu inscripția: „Pacificatori ruși, trageți aici!”... A fost penibil să constați că în timp ce locutorii de la Nistru își strigau durerea și indignarea, lungi șiruri de autoturisme cu moldoveni aglomerau vama Albița, grăbindu-se să serbeze la stațiunile din România Crăciunul pe stil vechi, după ce, probabil, sărbătoriseră cu fast și pe stil nou. Sigur, se va spune că oamenii își planificaseră vacanța, că viața merge înainte. Da, „viața merge înainte”, însă, din păcate, nu pentru toți!
Comportamentul clasei politice a fost pe măsura acestei indiferențe la scară mare. E drept că ministerul de Externe a condamnat „declarațiile sarcastice” ale ambasadorului Kuzmin, premierul Filat a spus că nimic nu justifică moartea unui om, iar Mihai Ghimpu a cerut expulzarea ambasadorului rus. Cu mare întârziere, Marian Lupu a condamnat și el „cinismul” lui Kuzmin, dar nu a exprimat o opinie clară pe seama asasinatului popriu-zis comis de „pacificatorii” Moscovei. Pe ansamblu, clasa politică de la Chișinău pare să pună relațiile Moldovei cu Rusia (relații de care Rusiei nu-i pasă!) mai presus de obligația constituțională de a-și proteja cetățenii de agresiunea trupelor străine.
Autoritățile moldovene au astăzi o bună oportunitate să denunțe acordurile nedrepte din 1992, să ceară înlocuirea pacificatorilor ruși cu o misiune internațională de poliție, după modelul celor din Bosnia și Kosovo. Minciuna are picioare scurte, dar tot cineva trebuie să-i smulgă veșmintele impostoare. Nu există popoare „mari” și popoare „mici”, există popoare demne și există populații care ocupă, întâmplător, un anumit teritoriu. Ce este Republica Moldova?
