Pentru că nu vrea să împartă cu nimeni aureola de salvator al neamului, Traian Băsescu l-a aruncat pe Raed Arafat în colţii câinilor democraţiei, spunând că în sistemul medical sunt bani mulţi în joc, iar interesele - mari şi că dl Arafat este o parte a problemei pentru că vrea să menţină controlul administrativ şi financiar al unui important segment din sistem.
Obişnuit să facă şi să desfacă generali şi prinţi la ore de mare audienţă, preşedintele i-a făcut dlui Arafat o propunere imposibil de refuzat. Acesta însă şi-a dat demisia, lăsând presa de partid şi de stat să-i rupă tresele şi să-i arunce în praf decoraţiile.
Dl Arafat a creat din nimicul sistemului sanitar românesc un serviciu de urgenţă care funcţionează, în ciuda corupţiei, prostiei şi a obtuzităţii birocraţilor din Palatul Victoria şi împrejurimi.
Între timp, sistemul a înghiţit pastile şi fonduri pe nerăsuflate, iar singurele rezultate au fost regurgitarea excedentului către alte buzunare de stat sau private. S-a spus că noua reformă a sănătăţii va duce la o mai bună gestionare a banilor. Realitatea este că nu vom şti niciodată cu precizie cum au funcţionat reformele anterioare (şi e valabil la toate palierele statului), unde s-a gripat sistemul şi ce ar mai trebui făcut, câtă vreme, în mare măsură, fondurile alocate acestor reforme s-au scurs în subteranele din care-şi trage resursele oligarhia aflată la putere.
Reformele au fost invocate mereu pentru a atrage noi căruţe de bani pentru lăcustele partidului. Cum spunea Nae Caranfil, mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană. Chiar şi funcţionarii sistemului sunt de acord că, pentru a opri hemoragiile din sănătate, ar trebui să nu mai finanţeze nimic - nici măcar programele naţionale pentru bolile cronice, rare sau de sepsis sever. Cu alte cuvinte, nu contează cât de mulţi bani pompează sistemul, aceştia sunt căpuşaţi înainte să ajungă în perfuziile pacienţilor.
Este ceea ce rezultă din raportul Curţii de Conturi pe 2010, care ar trebui să devină bestsellerul unui an apocaliptic. Instituţia veghează asupra a circa 11 mii de entităţi economice şi raportul este rezultatul verificării a 25% din acestea. Raportul Curţii a monitorizat şi veniturile şi cheltuielile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate demonstrând că, într-adevăr, la mijloc sunt mulţi bani şi mari interese în beneficiul unui grup mic şi răzbătător.
În domeniul sănătăţii au fost descoperite peste patru sute de nereguli ( multe penale), fiind neclară soarta a peste trei sute de milioane de euro. S-au cheltuit bani aiurea cu sistemul integrat de informaţii care funcţionează bâlbâit şi ineficient deşi a înghiţi peste o sută de milioane de euro. S-a constatat că informaţiile circulă cu greutate, personalul nu este bine instruit, baza de date nu este actualizată, încurcând morţii cu viii şi sănătoşii cu bolnavii. Sistemul informatic unic mai mult bagă beţe-n roate decât să ajute serviciul de urgenţă. Îi ajută, în schimb, pe birocraţi, căci spitalele sau clinicile nu au scăpat de hârţogăraie, un fel de contabilitate dublă a sistemului digital.
De asemenea, programele naţionale pentru tratarea bolilor cronice au risipit şi ele banii, cheltuind cu mult mai mult decât se prevăzuse în buget, ceea ce este fie un semn de risipă, fie de pompierism din partea celui care a stabilit lista de cheltuieli. Triumful reformelor este că sănătatea a început să fie un produs de lux în vreme ce moarte a devenit tot mai accesibilă.
Dar cele mai eficiente maşini de spălat bani publici sunt tot bugetele de stat şi locale pe unde au fost tocate zeci de miliarde de lei în afaceri dubioase, licitaţii trucate, încălcări ale regulamentelor şi legilor în vigoare. Circa patru miliarde de euro din bugetul de stat miros urât iar, dintre acestea, patruzeci de milioane de euro sunt de-a dreptul toxice. Iar în cazul bugetelor locale suma este de câteva ori mai mare. Nu e de mirare că datoriile statului au ajuns la aproape o sută de miliarde de euro.
Rezultă, dacă e să extrapolăm la nivelul tuturor instituţiilor statului, că s-ar fi economisit multe tranşe din împrumuturile externe şi o mare doză de umilinţă fiscală, dacă banii ar fi fost cheltuiţi cu măsură, în regim de austeritate, cum îi place lui Emil Boc să spună, dar într-o austeritate mai relaxată. În realitate, statul a perfecţionat mecanisme de deturnare şi fraudare a banilor privaţi şi publici, mimând mecanismele de piaţă şi liberalizarea sistemului şi acoperindu-se cu hotărâri, ordonanţe şi asumarea răspunderii. Nu e de mirare că, susţine Consiliul Concurenţei, marii furnizori de benzină au urmat exemplul statului, majorând în 2008 preţul la carburanţi, în urma unor înţelegeri de cartel (ca să nu spunem de tip mafiot). Amenda primită de peste 200 de milioane de euro este una dintre cele mai mari din istoria proceselor de monopol, dar nu i-a oprit pe furnizorii de benzină să majoreze imediat după aceea preţul benzinei la pompă.
Consiliul Concurenţei ar trebui să se inspire din raportul Curţii de Conturi şi să-i dea în judecată şi pe reprezentanţii statului pentru că, prin aceeaşi politică de monopol abuziv, au impus plăţi şi taxe pe care le-au risipit apoi în interesul grupului de prădători din care fac parte. După cum se vede din raportul Curţii de Conturi, guvernul a perfecţionat tehnici evazioniste de extorcare direcţionate către anumite categorii sociale, pe care le-a putut apoi manipula cu premii, bonusuri şi, mai ales, promisiunea unor gratificaţii pre- şi postelectorale.
Televiziunea naţională, de pildă, importantă în acest proces de hipnoză în masă, a ajuns să acumuleze datorii de o sută de milioane de euro, cu toate că are trei surse de finanţare. De vină ar fi, într-o oarecare măsură, şi politicile salariale care-i favorizează pe apropiaţii partidului democrat liberal. E drept, sănătatea presei este la fel de deteriorată ca şi a sistemului de sănătate, din sistem fiind excluşi jurnaliştii pe capete. Însă risipa televiziunii naţionale este indecentă, cu atât mai mult cu cât s-a remarcat, în vremea din urmă, doar ca principala tribună propagandistică a lui Traian Băsescu şi a oamenilor săi.
Ca să generalizăm, privită din această perspectivă, criza pare mai degrabă o greşeală de aritmetică. Adunând multele miliarde risipite aiurea am putea reconstitui salariile, pensiile şi alocaţiile ciopârţite de guvern şi am putea păstra ceva şi pentru investiţii sau uşurarea poverii fiscale.
Este evident că principala temă a acestui an electoral va fi cea a banilor. Poate de aceea se dezgroapă potcoavele cailor din campania precedentă şi Partidul Social Democrat, pe atunci principalul contracandidat la prezidenţiale, este trimis pe bucăţi la DNA. Şi nu e rău că se întâmplă aşa, chiar dacă, deşirând firul roşu al finanţărilor electorale, s-ar putea ca toţi colegii lui Victor Ponta să intre în alegeri cu dosarele penale de gât. Doar că, respectând aceste criterii, anturajul lui Traian Băsescu, ba chiar şi preşedintele însuşi, amiralul unei flote moarte, ar trebui să facă laolaltă coadă la anticorupţie, ceea ce nu se întâmplă.
De aceea este semnificativ că, deşi gurile rele spun că Ioan Nicolae, unul dintre numele grele implicate în dosarul vânzării preferenţiale de gaze, l-ar fi finanţat pe sub mână pe Traian Băsescu, artileria grea a Procuraturii este îndreptată către partidul lui Victor Ponta, dosarul liderilor PSD părând să-i avertizeze pe viitorii finanţatori electorali asupra buzunarelor pe care trebuie să le umple. Însă cine dezgroapă potcoave de cai ar trebui să se asigure că aceştia sunt cu adevărat morţi pentru că o lovitură de copită poate fi mortală.
