Linkuri accesibilitate

Alianţa pentru Integrare Europeană a decis să modifice Constituţia prin referendum


Declarația comună privind convocarea referendumului.

AIE vrea să reducă la 51 numărul de voturi necesare pentru alegerea unui şef de stat.

După două tentative de alegere a şefului statului, ambele invalidate, şi o încercare eşuată de a negocia cu opoziţia comunistă, alianţa a decis să modifice prin referendum Constituţia şi abia după asta să revină la procedura de alegere a preşedintelui. Liderii celor trei partide ale AIE au declarat că au luat această decizie după ce şi-au dat seama că orice alegeri în condiţiile actualei constituţii vor duce inevitabil la anticipate, lucru pe care alianţa spune că vrea să-l evite.

„Toate încercările pe care le-a întreprins Alianța pentru Integrare Europeană pentru depăşirea acestei crize nu au dat rezultat, iar opoziţia a făcut totul ca criza să se aprofundeze. De aceea, vor organiza referendum constituţional”, a explicat premierul şi liderul liberal-democraţilor Vlad Filat.

„Din 2000 şi până în prezent, au avut loc 9 alegeri ale şefului statului în parlamente, din care doar 2 soldate cu succes. Am considerat că referendumul este singura soluţie valabilă în conjunctura politică actuală ”, a spus la rândul său preşedintele interimar şi liderul democraţilor Marian Lupu.

„Noi nu dorim altceva decât ca această criză constituţionaklă să nu mai existe în Republica Moldova”, a adăugat liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.

Prin referendumul care ar trebui să aibă loc cel târziu în luna aprilie, Alianţa vrea să reducă, de la 61 la 51, numărul de voturi necesare pentru alegerea unui şef de stat.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG