După mai multe tentative nereușite de alegere a președintelui, actuala putere a decis să convoace un referendum constituțional. Alegătorii vor fi îndemnați să aprobe modificarea Articolului 78 din Legea Supremă în sensul alegerii șefului statului cu votul majorității simple a deputaților.
Decizia coaliției a surprins opinia publică. Opoziția comunistă a acuzat Alianța de „uzurpare a puterii de stat” și a anunțat proteste de stradă, alături de diverse grupuri extraparlamentare. De asemenea, mai mulți analiști din presa independentă privesc critic această inițiativă. Este evident că prevederile Articolului 78, aberant concepute în toiul crizei politice din anul 2000, trebuie schimbate, însă felul cum ar dori să o facă Alianța ar putea să adâncească problema, nu să o elimine.
Deocamdată, organizarea unui nou referendum pare mai degrabă o stratagemă pentru a păstra acordul Alianței în partea legată de funcții: Lupu – președinte, Filat - premier, Ghimpu - speaker al parlamentului. Așadar, s-ar zice că liderii coaliției au revenit la starea lor inocentă, originară, abandonând toate calificativele infamante pe care și le-au adresat, de genul „trădători”, „păpușari”, „traficanți” ș.a.m.d.
Inițiativa Alianței comportă o serie de ambiguități juridice. Constituția nu permite convocarea unui referendum pe același subiect mai devreme de doi ani de zile. Și subiectul, de fapt, este același: modificarea articolului 78. Diferă soluția propusă: un președinte ales cu majoritatea simplă a deputaților, în timp ce la plebiscitul din 5 septembrie 2010 a fost vorba de alegerea președintelui prin vot universal. Apoi, nu e deloc sigur că o asemenea modificare poate fi aplicată retroactiv. Or, principalul reproș adus liderilor Alianței e că ar umbla la textul Constituției în scopuri conjuncturale. Mulți se întreabă ce fel de legitimitate juridică și morală va avea în acest caz actuala putere?
Mai departe. Nu știm dacă, o dată cu renunțarea lui Marian Lupu, au fost epuizate toate posibilitățile de negociere. În vreme ce dorința evidentă a comuniștilor a fost mereu sabotarea alegerii președintelui și provocarea de alegeri anticipate, „grupul Dodon” se arătase dispus să susțină un candidat neafiliat politic, propus de coaliție. E drept că liderul socialiștilor are o credibilitate puternic avariată, însă Alianța ar fi căpătat cel puțin un alibi, dacă înainte de a fi lansat ideea referendumului, ar fi avansat numele unui candidat independent, răspunzând așteptărilor opiniei publice.
În sfârșit, o mare problemă va fi mobilizarea. Precedenta consultare populară a eșuat deopotrivă din cauza boicotului înverșunat al PCRM, dar și a proastei sale promovări. La un an și jumătate de atunci, Alianța nu a devenit mai eficientă în acțiunile ei și nu stă mai bine în sondaje, dimpotrivă. Un referendum va avea inevitabil valoarea unui test general de încredere în actuala putere, or, în condițiile oboselii și a nemulțumirilor sociale acumulate, coaliția s-ar putea să pice acest test.
În plus, se știe că majoritatea moldovenilor își doresc alegerea președintelui prin vot direct: cum vor fi convinși ei să accepte un proiect care îi îndepărtează de această aspirație, în schimb aduce funcția de președinte la cheremul unor grupuri de interese?
Niște politicieni lucizi și responsabili s-ar gândi de două ori înainte de a se lansa într-o întreprindere atât de riscantă. Alianța ar trebui să evite ca manevrele discutabile pe care le aprobă, oricât de bune i-ar fi intențiile, să facă uitate ilegalitățile comise de PCRM în anii 2001-2009, adică să transforme partidul lui Voronin într-o alternativă de preferat unei guvernări care și-a propus drept scop strategic aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
