Diana Pînzescu are 36 de ani şi este originară din oraşul Bălţi. Acum şase ani a cîştigat o bursă de master în drept la Universitatea George Washington din Statele Unite ale Americii, care a fost ca lozul norocos. Diana a obţinut, în baza studiilor în SUA licenţa de avocat şi de patru ani este avocată în probleme de drept imigraţional la New York.
Diana îmi spune că deseori este întrebată pe reţelele de socializare cum de a reuşit o moldoveancă să ajungă avocată în America: „Cînd eram studentă în Statele Unite era biroul care se ocupa de ajutarea studenţilor ca să îşi găsească un serviciu. Ne îndrumau ca să luam legătura cu parteneri de la firme de avocaţi din SUA să-i contactăm şi să-i rugăm să iasă cu noi la o cafea ca să ne dea un sfat. Şi eu în capul meu nu puteam să îmi închipui cum un om atît de important va avea timp sau dorinţă să se întîlnească cu o simplă studentă. Şi am încercat să fac legătura cu parteneri de la firme mari, renumite care s-au întîlnit cu mine. Ceea ce nu cred că ar fi posibil în Republica Moldova. Din păcate, în Moldova un om care ajunge la un oricare statut, devine inaccesibil pentru oamenii simpli.”
Diana spune că nu i-a fost prea greu să se adapteze în America, pentru că a cunoscut în amănunte cultura americană pe parcursul mai multor ani lucraţi la Ambasada americană din Chişinău: „Deja ştiam tradiţiile, cultura şi modul de a comunica cu ei. Şi mie nu mi-a fost deloc greu. În America se munceşte foarte mult supraprogram, inclusiv sîmbete şi duminici. Dacă vrei să ajungi undeva trebuie să munceşti mult. Şi s-a făcut o emisiune la un post de televiziune american, despre cît de mult sau cît de puţin se odihnesc americanii în comparaţie cu francezii, cu germanii, cu elveţieinii. Păi americanii au cele mai scurte vacanţe, pe cînd francezii le au cele mai lungi şi americanii petrec cel mai mult timp la serviciu.”
Ajunsă pe străzile New York-ului, oraşul despre care se spune că „nu doarme niciodată”, primul lucru pe care l-a remarcat Diana era zîmbetul pe feţele americanilor:
„Americanii au şi ei grijile lor. Americanii au deja asta în sînge că ei pot să zîmbească fără a avea neapărat intenţia de a fi fericiţi în interior şi de a vrea să zîmbească. Dar faptul că oamenii zîmbesc crează o atmosferă plăcută în jurul lor.”
Astfel, încă din primii ani aflaţi în America, Diana îmi spune că a reuşit să-şi facă mulţi prieteni: „Ei acceptă foarte uşor străinii şi nu mă refer doar la cetăţenii străini. Ei fac legături şi discută la nivel prietenesc. Pe cînd pentru noi ar fi necesar mult timp pentru ca să comunicăm cu o persoană anumită şi să o numim pe persoană dată respectivă ca să o numim prieten. Deci ei leagă prietenii mult mai uşor decît legăm noi prietenii, molodvenii.”
Cel mai greu pentru Diana a fost să se adapteze la stilul american de vestimentaţie: „Americanii nu au cultul hainelor, ei sunt în general foarte simpli. Desigur ei încearcă să se îmbrace frumos, curat, elegant, dar nu poţi să determini statutul unei persoane în baza hainelor pe care le poartă sau a maşinii pe care o conduce. Eu cînd vin acasă, mama mă ceartă de ce nu am venit cu o haină mai frumoasă, pentru că la noi lumea se îmbracă altfel, nu ca lumea din America.”
Simplitate şi optimism asta le lipseşte moldovenilor prea împovăraţi de grijile cotidiene, crede Diana: „Ştiu că toată lumea se plînge din cauza situaţiei politice instabile, citesc ştirile de două-trei ori pe săptămînă, citesc, ascult, privesc şi avem, că Alianţa nu poate de doi ani alege preşedintele. Există motiv de a se plînge, dar se simte o libertate mult mai mare decît era înainte de 7 aprilie. Eu văd schimbări doar spre bine. Eu ştiu că oamenilor de aici le vine greu să le vadă, dar atunci cînd eşti plecat pe o perioadă de jumătate de an sau un an şi te întorci vezi schimbările respective.”
Diana Pînzescu recunoaşte că nu ar vrea să revină în Moldova, pentru că lucrurile care o leagă de ţara în care s-a stabilit devin tot mai multe. Iar de Moldova o desparte doar distanţa, care totuşi, spune Diana, nu este una insurmontabilă.
