Linkuri accesibilitate

Daniel Barenboim deschide în Spania anul centenarului nașterii lui Sergiu Celibidache


Sergiu Celibidache
Sergiu Celibidache

„Sergiu Celibidache a fost unul din cei mai mari și mai importanți muzicieni ai secolului al XX-lea.”


Aflat de ieri în Spania, la Madrid, pentru un turneu cu orchestra sa berlineză Staatskapelle, dirijorul Daniel Barenboim a declarat că dedică ambele concerte lui Sergiu Celibidache, dirijorul român de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 100 de ani. Cu detalii, într-o scurtă relatare culturală, Victor Eskenasy:

Concertele lui Daniel Barenboim din Spania sînt primul omagiu real adus celebrului dirijor român Sergiu Celibidache în anul aniversării centenarului nașterii sale. Insist în Spania, deoarece o relatare a agenției Agerpres, preluată în diverse ziare din România, traducea în mod greșit un articol din El Mundo, afirmînd că omagiul lui Barenboim s-ar desfășura zilele acestea la Opera de Stat din Berlin. In fapt, dirijorul a plecat în turneu cu orchestra sa simfonică Staatskapelle, la Opera pe care o conduce desfășurîndu-se, astăzi și mîine, spectacolele din programul curent.

Vorbindu-le ziariștilor spanioli, într-o țară vizitată foarte des de Sergiu Celibidache și în care este stimat cu deosebire, de la membrii Casei regale la melomanul de rînd, Daniel Barenboim afirma că dirijorul român a fost „unul din cei mai mari și mai importanți muzicieni ai secolului al XX-lea, fiind un amestec uman foarte rar de știință, cu preocupările sale despre fenomenologia sunetului, și de temperament latin combinat cu pregătirea sa la Berlin. Componenta latină din el - adăuga Barenboim - l-a făcut să conducă foarte multă muzică contemporană franceză, din anii interbelici. Avea, de asemenea, o a treia componentă, de Guru indian-rom.

Daniel Barenboim
Daniel Barenboim
A fost mare în sensul că s-a ocupat de toate detaliile, pînă la cel mai mic (al unei lucrări simfonice). Cheltuia timp pentru a judeca lucrurile, lucrînd ceea ce putea fi pus în evidență sonor. A fost extraordinar. Am învățat o mulțime de la el. Am cîntat ori de cîte ori am putut la Munchen, în anii în care eram, de asemenea, director al Orchestrei din Chicago, director artistic al Operei de Stat din Berlin și dădeam și recitaluri de pian. Practic timpul îmi era foarte limitat, dar ori de cîte ori am putut m-am dus la München, un oraș din care nu am plecat niciodată fără să fi învățat ceva.”

Un frumos omagiu adus lui Sergiu Celibidache de pianistul, ale cărui talente de copil minune au fost confirmate cu șase decenii în urmă de aprecierile încurajatoare ale dirijorului român, în vizită pe atunci la Buenos Aires.

La întîlnirea sa cu ziariștii madrileni, Daniel Barenboim nu a evitat să discute chestiunile curente legate de criza financiară europeană și de consecințele ei asupra culturii. O cultură care, în opinia lui, ar fi prima victimă a crizei, afectată masiv de reducerile bugetare decise de oamenii politici. „La Berlin - declara Barenboim - bugetul cultural al orașului este de 2%, dar îl discutăm, ca și cultura, ca și cum ar reprezenta 98%. Liderii politici mondiali nu evită să meargă la operă sau alte spectacole și aici este o lipsă de onestitate, oamenii politici nu au dreptul să taie fondurile și să reducă astfel cultura.”

Cunoscutul dirijor nu și-a menajat cuvintele acuzînd politicienii de lipsă de sinceritate, de cinste și afirmînd că muzica ar avea un caracter elitist. „Elitiști devin ei, atunci cînd taie fondurile culturale”, a martelat dirijorul, după a cărui părere cauza acestei situații este absența actuală a muzicii din cultura generală.

Altfel, Daniel Barenboim, născut în 1942, își păstreză umorul cînd iese din cadrele politicii și, la întîlnirea cu ziariștii spanioli se auto-caracteriza spunînd: „In ce privește fotbalul sînt argentinian, desigur, în muzică sînt european și, uneori, american, în privința gusturilor culinare sînt italian și indian. Iar în privința femeilor, îmi plac toate țările și toate vîrstele”, glumea el, amintind totuși că nu dirijează în turneul spaniol „Don Juan-ul” mozartian, în memoria lui Sergiu Celibidache, ci la Madrid Simfonia a 4-a de Bruckner, iar la Barcelona, sîmbătă, Simfonia a 3-a.
Previous Next

XS
SM
MD
LG