Vocea migranţilor moldoveni

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit. Vocile migranţilor trebuie să fie auzite în dezbaterile curente cu privire la migraţie, care dese ori sunt prea părtinitoare, polarizate şi negative, spune Raportul OIM privind migraţia globală 2011, comunicând eficient despre migraţie. Vorbim astăzi despre plusurile şi minusurile acestui fenomen în Republica Moldova.

*

Europa Liberă: Potrivit datelor statistice, fiecare al zecelea moldovean munceşte în prezent peste hotare. În opinia sociologilor, jumătate din moldovenii de peste hotare visează la o casă, iar o bună parte munceşte pentru a-şi putea educa şi creşte copiii. Specialiştii susţin că o bună parte din gastarbeiteri se pregătesc să revină acasă, însă ar putea pleca din nou din cauza condiţiilor proaste. În Aeroportul de la Lisabona am cunoscut-o pe Margareta Creţu, originară de la Cotihana, Cahul. De 10 ani munceşte cu soţul în Portugalia.

Margareta Creţu: „Greu am ajuns.”

Europa Liberă: Aţi lăsat acasă copiii.

Margareta Creţu: „Am lăsat doi copii acasă.”

Europa Liberă: Ce a însemnat această despărţire de copii?

Margareta Creţu: „Din partea mea a fost egoism. M-am dus la soţ, m-am dus după bani, să câştig pentru dânşii, dar mi-am lăsat copiii. Şi după asta am avut multe probleme.”

Europa Liberă: Regretaţi într-un fel, totuşi.

Margareta Creţu: „Într-un fel regret. Banii nu înseamnă tot. N-am fost când trebuia să stau lângă copii. N-am fost în momentul în care aveau nevoie de mine şi de-acum, până la urmă s-a rezolvat treaba, că fetele au venit la mine.”

Europa Liberă: E o diferenţă între moldoveanul aflat la muncă în străinătate şi moldoveanul rămas acasă?

Margareta Creţu: „Eu cred că da. Noi ne-am schimbat total mentalitatea, noi nu mai suntem acei, care eram acasă. Am luat o lecţie mare din toată călătoria mea peste hotare, care a fost programată pe un an, pe doi, dar încă stau aici. Şi am 10 ani, mă duc o dată la trei ani acasă.”

Europa Liberă: Aţi revenit acum din Moldova. Cum aţi revăzut Moldova?

Margareta Creţu: „Am văzut-o foarte tristă. Copiii lepădaţi de părinţi, bătrâni neputincioşi, mizerie, sărăcie. O bună parte foarte săracă, care-s pe la sate. Nu ştiu, n-au nici un viitor, cred că.”

Europa Liberă: Prin ce se deosebeşte viaţa Dumneavoastră de aici, de viaţa celor trei surori, care sunt în Moldova, acolo, la Cahul?

Margareta Creţu: „Eu până când am de lucru, ele, măcar că au studii, o duc foarte greu.”

Europa Liberă: Să înţeleg că sunteţi un sprijin şi pentru ele? Sau doar pentru părinţi şi copii?

Margareta Creţu: „Mare sprijin pentru surori nu pot, pentru că eu trebuie să întreţin şi familia mea aici. Dar părinţii i-am ajutat şi o să-i mai ajut cât pot să lucrez, cât pot să câştig un ban. Eu mă strădui, măcar că nu pot salva toată lumea.”

Europa Liberă: Ce fac moldovenii cu banii agonisiţi aici în străinătate în sudoarea frunţii?

Margareta Creţu: „O, ce fac. Nu ştiu alţii, eu i-am investit în casa mea, am întreţinut familia cât timp nu a fost lângă mine. Material aşa am ajutat, dar nu am investit în nimic concret, absolut.”

Europa Liberă: De ce? Nu e o greşeală a Dumneavoastră?

Margareta Creţu: „E o greşeală. Ce folos că am înţeles acum, peste 10 ani?”

Europa Liberă: Are şanse Moldova să ajungă în Uniunea Europeană?

Margareta Creţu: „Chiar dacă are – foarte târziu. Depinde cum o să facă eforturi Republica Moldova. Trebuie ceva să schimbe.”

Europa Liberă: Ce să schimbe?

Margareta Creţu: „Cred că nu este stăpân în ţară, asta e primul lucru. Dacă nu este stăpân, ştiţi peştele se strică de la cap. Dacă ar fi stăpân, cred că ar face ceva. Când e campania de alegeri promit multe de toate şi de-acum când ajung la posturi uită total de lume.”

Europa Liberă: Dorinţa este să reveniţi sau nu în Moldova?

Margareta Creţu: „Până când – nu.”

Europa Liberă: Cât mai staţi în Portugalia?

Margareta Creţu: „Nu ştiu.”

Europa Liberă: Politicienilor ce le-aţi dori? Cum să facă ţara prosperă?

Margareta Creţu: „Să se mai întoarcă cu faţa la oameni. Ei se luptă unul cu altul pentru putere, pentru posturi. Să se întoarcă către oameni. Mai puţin să se clevetească unul pe altul, mai puţin să se înjure, mai puţin să arate cu degetul, că asta nu e bine. Dar nu văd nimic bun până când. Trăim cu speranţa, eu am zis - e ultima care moare în om.”

*

Europa Liberă: Mulţi moldoveni au plecat în străinătate pentru că s-au săturat să supravieţuiască şi poate vor şi să trăiască. Oricine tinde către mai bine şi dacă au posibilitatea şi curajul, de ce nu? Este şi cazul lui Eduard Baidaus, care a părăsit Republica Moldova acum şase ani. Este doctorand în Canada şi asta după ce mai mult timp a activat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creanga”, Institutul de istorie al Academiei de Ştiinţe, a fost vice-rector la Universitatea de Criminologie. El spune că printre politicienii de la Chişinău nu există un Saakashvili, care ar putea convinge societatea că ar trebui să accepte anumite sacrificii. Am pornit discuţia cu Eduard Baidaus de la diferenţa de mentalitate.

-Care este diferenţa de mentalitate de aici, din Republica Moldova şi acolo, în Canada?

Eduard Baidaus: „Sunt mai sinceri, sunt mai oneşti, sunt mai puţin răutăcioşi. Pădurea nu este fără uscături. Şi noi avem oameni buni, oameni harnici. Eu eram în Statele Unite într-un program, că am ţinut nişte ore şi în Statele Unite şi am făcut o reprezentare pentru Republica Moldova şi cineva a vrut să zică: păi, voi sunteţi leneşi acolo. Ştiţi ce tare m-a jignit? Chestia era că plecau mulţi din ţară şi de ce pleacă. Păi nu vor să lucreze acolo, acasă. Staţi, domnilor, ca să lucrezi acasă, unde să lucrezi? Fabrici, uzine închise şi distruse, agricultura şi economia pe burtă. c'est la vie.”

Europa Liberă: Ce înseamnă să pleci din Moldova?

Eduard Baidaus: „O durere, care rămâne în inima şi sufletul celor care au plecat, indiferent de ţara în care au plecat, ţara unde s-au stabilit. Pentru că oricum rădăcinile se trag de aici. Şi cu cine n-aş fi vorbit eu acolo, peste ocean, cu prietenii, rudele din Statele Unite, din Canada, Marea Britanie, este o doză puternică de nostalgie sinceră, deşi sunt multe chestii, care sunt discutabile.”

Europa Liberă: E un avantaj să mergi cu familia peste hotare?

Eduard Baidaus: „Este un mare avantaj să mergi pentru că, de exemplu, destinul multor familii din Republica Moldova, când unul din soţi este la Moscova şi alt soţ sau soaţa este în Portugalia, la Lisabona, sau la Paris, copiii rămaşi în străzi, cu buneii, soluţia cea mai bună este să plece ambii.”

Europa Liberă: Credeţi că în Moldova este imposibil să faci carieră şi bani?

Eduard Baidaus: „Aş pune puţin separat cariera şi banii, deşi sunt indiscutabil legate. Bani ca să faci trebuie să fii businessman, să te ducă capul. Şi chiar dacă ai cap, nu tot timpul reuşeşti. Am încercat şi eu să fac business de familie. Şi ne-a păpat businessul mare.”

Europa Liberă: Aţi falimentat?

Eduard Baidaus: „Am plecat benevol din business.”

Europa Liberă: N-aţi reuşit să prosperaţi?

Eduard Baidaus: „Nu, nu am reuşit în măsura în care ne-am fi dorit. Reuşea cel care era mai puternic sau avea relaţii, pile, nu mai ştiu ce.”

Europa Liberă: Dumneavoastră eraţi peştişori. Cine erau rechinii?

Eduard Baidaus: „Vă spun, de exemplu, chiar vorbeam cu cineva de la ţară. Păi, uite, zice, 20 de ani s-au dus, de când URSS s-a destrămat şi tot aceia au rămas la putere, o bună parte din ei. Şi mi-i i-a numit pe familie. Şi într-adevăr, au fost secretari de partid, prin comsomol şi fiind aduşi la moment, mai pricepuţi, cred eu, mai bine organizaţi, cu conexiuni şi relaţii, au reuşit mulţi din ei să facă business puternic.”

Europa Liberă: Ce e mai bine să faci – ştiinţă, carte sau business?

Eduard Baidaus: „Vă dau un exemplu, că în anii 90 am luat premiul tinerilor savanţi din Republica Moldova, cu cariera academică, cu carieră universitară mulţi bani nu faci. Şi statul, cu părere de rău, nici cel sovietic, nici cel post-sovietic nu are o atitudine corectă faţă de intelectualii din universităţi şi din academii.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi această atitudine nu atât de bună a statului faţă de intelectuali?

Eduard Baidaus: „Eu aş spune o miopie a sufletului rea. Nu pot să-mi explic de ce profesorii universitari şi colegii de la Academia de Ştiinţe, din punctul meu de vedere, munca pe care o depun în săli de studii, sau în biblioteci, sau în arhive nu este apreciată de către conducerea ţării. Salariul este o bătaie de joc. De exemplu, dacă persoanele ar avea nişte salarii care să corespundă cu coşul de consum, asta este, şi nu s-a făcut pe parcursul a 20 de ani, poate greşesc, şi nu sunt sigur că se va face şi pe viitor, indexarea salariului la preţ. Asta este tragedia societăţii noastre. Asta este o cauză din care mii de profesori în sate, e ravagiu, profesorii tineri plecaţi, lucrează pensionarii. Medici tineri plecaţi, lucrează în mare parte pensionarii. Avem rude, avem cunoştinţe – pleacă şi nici nu vor să se întoarcă, nici nu vor să audă. Pentru că ceea ce poţi să faci în Italia, spre exemplu, în timp de un an de zile în Moldova o viaţă nu-ţi ajunge.”

Europa Liberă: Aţi abandonat afacerile, ca să vă dedicaţi, bănuiesc, carierei.

Eduard Baidaus: „De fapt, afacerea o făceam pe parcursul studiilor de doctorat. În paralel.”

Europa Liberă: Aţi abandonat micile afaceri, aţi abandonat universitatea. Aţi abandonat Republica Moldova. Atâta disperare s-a cuibărit în sufletul Dumneavoastră?

Eduard Baidaus: „Am fost decepţionat. Dacă şansa mi se oferea mai devreme, cred că plecam mai devreme. Dacă şansa nu mi se oferea atunci, cu şase ani în urmă, dar apărea acum, cred că plecam acum.”

Europa Liberă: Pe Dumneavoastră v-aş include mai degrabă în acest exod - de creier. Continuaţi să faceţi carieră acolo, în Canada. Toţi pleacă. Cine rămâne să facă statul prosper?

Eduard Baidaus: „Şi întrebarea care este?”

Europa Liberă: De ce vrem să ajungem la avuţie şi bogăţie, dacă nu avem cu cine?

Eduard Baidaus: „Ca să ai cu cine, trebuie să ai grijă de ei. Dacă acum pleacă tineretul din Republica Moldova. Cineva trebuie să se îngrijească mai mult.”

Europa Liberă: De ce nu aţi sacrificat ceva pentru moment ca să puteţi câştiga peste 10 ani?

Eduard Baidaus: „Chiar şi cei care sunt plecaţi peste hotare. Am vorbit cu mulţi şi mi-au zis: doi ani au trecut, dacă ştiam că aşa o să fie nu mai votam. Altă dată mi-a zis cineva că nu mai merge la alegeri.”

Europa Liberă: Credeţi că e o cale bună? Sau una greşită?

Eduard Baidaus: „Nu este o cale bună, pentru că dacă eşti cetăţean al statului dat, oriunde nu ai fi şi este posibil ca să mergi la vot, trebuie să mergi la vot. Spre exemplu în Occident, în Statele Unite, sau în Canada eşti obligat moral, dar şi prin lege, prin jurământul pe care-l depui ca să participi la alegeri. Dar de ce sunt decepţionaţi? Eu cred că cei care au plecat, ca şi cei care au rămas aici, au sperat că lucrurile vor merge bine imediat, a doua zi. Ceea ce eu le spun că nu este aşa. Eu cred că nici doi ani nu este suficient. Ca să porneşti un lucru cu încetul dar bine, trebuie să ai cel puţin cinci-şapte ani.”

Europa Liberă: Politicienii moldoveni se deosebesc de politicienii canadieni?

Eduard Baidaus: „Canada sau Statele Unite sunt ţări imense şi la noi aici ceea ce m-a surprins neplăcut, de fapt, chiar şi reclama la televizor pentru telefoanele celulare: a, stai că pe cumătru Gheorghe, Ivan, Valeriu, sau cum acolo, şi pe acesta să-l conectez la telefon celular, că am beneficii. Să nu fie o republică de clan.”

Europa Liberă: Cât de mult ar prejudicia o asemenea relaţie statului Republica Moldova?

Eduard Baidaus: „Distrug statul. Statul devine proprietatea cuiva.”

Europa Liberă: De fapt Moldova are clasă politică şi nu are elită politică?

Eduard Baidaus: „Este discutabil ce înţelegem prin clasă politică şi elită politică. Dar cum n-am numi-o, cei care stau în Parlament, în Guvern, în Preşedinţie…Îmi spunea cineva de Georgia, Saakaşvili – merge pe jos la serviciu, merge prin magazine, alimentare, la piaţă. Şi vorbesc cu georgienii care au plecat şi care au rămas acolo. Cică nu mai recunoşti Georgia de altă dată. Şi m-am întrebat: bine, Georgia, georgienii, gruzinii, pe care-i ştim noi cu sânge fierbinte, şi noi, moldovenii, care suntem mai blânzi şi harnici de ce nu putem face acelaşi lucru?”

Europa Liberă: De ce a reuşit Georgia? Şi de ce nu reuşeşte Moldova?

Eduard Baidaus: „Eu cred că în mare măsură depinde de cine este la conducerea ţării. Georgia dacă vorbim, da? Saakaşvili, cu toate nuanţele, cu toate greşelile şi obstacolele create artificial şi neartificial de oponenţi şi de cei care-l susţin, este o personalitate, care ştie ce are de făcut.”

Europa Liberă: Deci, Moldova nu ar avea un Saakaşvili?

Eduard Baidaus: „Cred că există un Saakaşvili.”

Europa Liberă: Cine? Daţi nume.

Eduard Baidaus: „Nu vreau să fac greşeli politice, ca să nu fiu înţeles incorect.”

Europa Liberă: Vedeţi că-s multe întrebări fără răspunsuri. Cine trebuie să caute, cine trebuie să ofere răspunsuri?

Eduard Baidaus: „Trebuie să existe mentalitate de stat, trebuie să se gândească în perspectivă, nu doar la ziua de azi. Nu am făcut politică niciodată. La finalul anilor 80 eram în politică, cum era pe atunci, eram studenţi, să oprim blindatele să nu treacă la paradă, unităţile militare sovietice. Dar pe urmă, chiar imediat, cred că în 91-93 m-am decepţionat foarte mult în ceea ce se făcea. Pentru că cunoşteam exact multe personalităţi, care arau la conducere pe atunci, vedeam ce fac. Şi mi-am zis că politica nu e pentru mine.”

Europa Liberă: V-aţi detaşat.

Eduard Baidaus: „Da, am plecat în cercetare. Cetăţeanul face politică, când vine la urna de vot, când dau votul meu pentru partidul sau pentru persoana asta, pentru că am încredere în el, pentru că am văzut ce a spus, care este programul lui. Şi evident că pe urmă trebuie să ceară de la acel politician.”

Europa Liberă: Cultura politică există în Moldova?

Eduard Baidaus: „În faza incipientă de constituire. Care cultură politică când omul se gândeşte la bucata de salam? Sau trebuie să plătească gazul şi nu are cu ce, pentru că pensia este de 700 de lei, iar gazul 1 500. Iată la ce trebuie să se gândească guvernarea. Ca să existe clasa asta de mijloc trebuie să fie o legislaţie care să încurajeze businessul mic.”

Europa Liberă: Când reveniţi în Moldova?

Eduard Baidaus: „Păi, la prima ocazie.”

Europa Liberă: Pentru totdeauna. La prima ocazie în ce condiţii?

Eduard Baidaus: „Să-mi văd rudele, prietenii, să mă documentez.”

Europa Liberă: Când reveniţi şi nu mai plecaţi din Moldova?

Eduard Baidaus: „Nu cred că voi reveni ca să nu mai plec.”

Europa Liberă: Trist.

Eduard Baidaus: „Dramatic. Eu mi-am zis că indiferent unde nu aş fi, că eram peste Prut, sau eram peste Nistru, sau sunt peste ocean, dacă am să pot cu ceva să-mi ajut patria, Republica Moldova, am s-o fac. Şi cât timp am fost aici, am făcut ceea ce mi-a fost în puteri. Şi când am văzut că mai mult nu pot să fac, ceea ce făceam eu consideram că nu este suficient, am plecat. Fără a trânti uşa, fără a arde podurile.”

*

Europa Liberă: Unii pleacă în străinătate să muncească la sigur. Alţii doar cu speranţa că vor găsi de lucru. Mai mult de jumătate din gospodăriile din Tătăreşti, Străşeni, au cel puţin un membru al familiei plecat la muncă în străinătate. De ceva timp în sat a revenit Constantin Josu, reales primar al localităţii. Edilul a lucrat în Vest, dar mai întâi a pribegit în Est.

Constantin Josu: „Da, am fost la Moscova, dar când veneam de la Moscova de fiecare dată la gara Kiev miliţionerii ne cotrobăiau, ne luau banii şi pe urmă am hotărât să mă duc peste graniţă în Europa, încoace. Am fost în Bruxelles, am văzut o ţară foarte civilizată. Lucram şi primeam câte două mii de euro pe lună. Îmi pare rău că m-am întors iarăşi la aceeaşi bani. Fiind în funcţie de primar primeşti nici trei mii de lei. Dar m-am întors cu scopul să fac ceva pentru ţara mea.”

Europa Liberă: Aţi încercat cu banii câştigaţi peste hotare să faceţi vreo investiţie în sat?

Constantin Josu: „N-am făcut nici o investiţie de atâta că ce investiţie nu ai face, ea nu e profitabilă. Cel mai mult la noi e agricultura. Când dai să realizezi producţia, aceeaşi poamă nu o avem unde vinde.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, cel care aţi fost în străinătate, ce-i sfătuiţi pe săteni? Să rămână aici?

Constantin Josu: „Lasă să se ducă peste graniţă, dar când or veni aici cu bani, să facă investiţii aici.”

Europa Liberă: Dar primarul ar trebui să fie un exemplu.

Constantin Josu: „Eu am început oleacă, am cumpărat vreo 10 hectare de pământ, dar nu găsesc relaţii, unde să pot comercializa producţia. Aceeaşi poamă să am contract de realizare m-aş apuca şi aş lua şi credite şi m-aş apuca şi aş pune vreo 10 hectare de vie. Dar nu văd modalitatea de-a face acest lucru, susţinere nu este. Tinerii care sunt apţi de muncă şi au studii superioare cu salariile astea mizerabile, pleacă peste graniţă şi fac viaţa lor cum socot că ar trebui să fie.”

Europa Liberă: Unde sunt plecaţi?

Constantin Josu: „Cei mai mulţi din sat sunt plecaţi în Italia, Canada. Chiar şi familia mea, toţi sunt în Italia, vor să-şi facă viaţa acolo, în altă ţară. Omul care munceşte acolo e mai bine plătit decât la noi în ţară. E preţuit ca om, ca specialist.”

Europa Liberă: De ce el aici nu poate să fie nici respectat, nici încurajat, nici remunerat bine?

Constantin Josu: „Iată anul trecut, spre exemplu, sinecostul poamei era peste trei lei 50 de bani, dar la fabricile de vin primeau cu doi lei. Munceşti degeaba, nimeni nu-şi bate capul de ţăranul acesta.”

Europa Liberă: Cum puteţi dezvolta localitatea?

Constantin Josu: „Este foarte greu. De atâta şi vă spun că tineretul pleacă peste graniţă. Nu sunt fabrici, mini-fabrici măcar ar trebui.”

Europa Liberă: Ar trebui Dumneavoastră să veniţi cu iniţiativa.

Constantin Josu: „Cu iniţiative venim, dar dacă nu sunt bani, cine să finanţeze toate acestea?”

Europa Liberă: Dar aceşti plecaţi peste hotare nu aduc bani acasă?

Constantin Josu: „Aduc, dar ei îşi cumpără apartamente la oraş, care nu înţeleg că ar trebui ca banii bani să aducă, adică să-şi facă o mică afacere aici, ca să lucreze aici, la ţară.”

Europa Liberă: Dar de ce vor să investească aici la ţară?

Constantin Josu: „Nu văd perspectiva.”

Europa Liberă: Dacă nu o văd ei, n-o s-o vadă nici peste 10, nici peste 20 de ani, ce rămâne cu satul?

Constantin Josu: „Da, dăm înapoi. Problemele acestea nu are cine le rezolva, dacă nu le vom rezolva noi. Este nevoie de investitori.”

Europa Liberă: Ca să atrageţi investiţii, ce trebuie?

Constantin Josu: „Guvernul să se întoarcă cu faţa la aceştia de la ţară.”

Europa Liberă: Infrastructura aici, la Tătărăşti, lasă de dorit?

Constantin Josu: „Da, infrastructură aproape deloc nu avem.”

Europa Liberă: Drumuri nu aveţi, apeduct nu aveţi, gunoişte nu aveţi. Ce aveţi? Şi ce nu aveţi?

Constantin Josu: „Drumurile le avem deteriorate, gunoiştea este într-o stare deplorabilă, apeductul este deteriorat de acum, că el este vechi, făcut pe timpul sovieticilor.”

*

Europa Liberă: Lumea plecată peste hotare şi casele părăsite nu lipsesc din satul Albineţul Vechi, Făleşti.

-„Tot de nevoie s-au dus din ţară. Dacă ar fi ca şi în ţările europene şi la noi, am mai trăi, dar aşa… Eu lucrez la Urgenţă cu 900 de lei salariul. Şi ce faci?”

-„Soţia mea a lucrat 35 de ani şi a ieşit la o pensie de 500 de lei. Şi noi dacă n-ar fi băiatul de peste graniţă să ne mai trimită măcar din când în când câte o sută de euro, noi nu putem trăi.”

-„Şi corupţie, şi toate celea se face numai datorită la sărăcie. Ar trebui să oprească lumea aici, în ţară să poată lucra, să nu fugă peste hotare. Să le dea de lucru aici.”

Europa Liberă: Ce înseamnă viaţă grea?

-„Ei, ce înseamnă viaţă grea? Când nu e ce mânca şi nu e ce îmbrăca, iaca aceea e cel mai greu. S-a închis totul de peste totăcelul. Unde-i tractornîi zavod? Unde-i hlebzavodul, fermele din sat unde-s? Tot s-a distrus, unde să muncim, cu ce să ne hrănim? Cu ce să mai întreţinem familia? Aţi văzut moldoveni să se tăvălească pe undeva? Dar iată că nu este unde munci şi nu-i cu ce să ne întreţinem. E greu de trăit la sat. Mulţi se duc. În satul nostru sunt multe case părăsite, sunt mulţi care au plecat cu familiile peste hotare, în toate colţurile globului avem.”

Europa Liberă: Copii Dumneavoastră unde au plecat?

-„Am o fiică în Italia, un fecior în Moscova.”

-„Pleacă care şi unde. De nevoie se duc.”

Europa Liberă: Pustiesc satele? Pleacă lumea?

-„Foarte mult.”

Europa Liberă: Unde pleacă?

-„La Italia, la Cehia, la Portugalia, în toate ţările îs duşi, că la noi le e greu. S-au pârlogit pământurile, nimeni nu vrea să lucreze pământurile, nu vrea, nu poate că nu are cu ce. N-avem tehnică, n-avem nimic. Eu am ajuns aşa în 76 de ani şi mie mi-a împărţit cote.”

Europa Liberă: Aveţi pe cineva plecat peste hotare?

-„Am noră, e în Italia.”

Europa Liberă: Aveţi şi fecior plecat?

-„Da, am. În Moscova. S-a dus pe trei luni, mai aproape ca să vină, să mai ajute acasă, la părinţi, că avem cote.”

Europa Liberă: Cel mai mult cine au de suferit? Copiii?

-„Copiii, da, suferă. Rămân fără de mamă, fără de tată, copii fără de educaţie.”

-„Sunt mulţi copii care sunt în grija buneilor. Şi aşa e greu la ţară, foarte greu. Parlamentul şi nu atrag atenţie, că ei nu se pot împăca, se sfădesc ca ţiganii în Parlament. Şi lumea vede, şi lumea e disperată. Şi nu se gândeşte ce o să fie mai departe.”

*

Europa Liberă: Lilia Gorceag este psiholog la Organizaţia internaţională pentru migraţiune. Ea spune că la orice vârstă rolul mamei este de neînlocuit, de altfel ca şi al tatii. Când calea pribegiei o ia mama, se conturează un şir de probleme. Bunicii educă de cele mai multe ori copii alintaţi, cărora toată lumea le este datoare. Ca rezultat apar aşteptări false, se profilează incapacitatea de a renunţa la anumite dorinţe, auto-agresiunea, ba chiar şi dispoziţia proastă.

Lilia Gorceag: „E foarte important să reţinem primul moment: care e relaţia de până la plecare. Al doilea moment: cu cine rămâne? Al treilea moment – la ce vârstă rămâne? Copii preşcolari, copiii până la trei ani – e perioada senzitivă, e perioada în care atunci când copilul nu are dragostea mamii, el creşte în afara emoţiilor, el creşte surd, el creşte indiferent, el creşte fără emoţiile şi dragostea mamii. N-au avut grija maternă şi n-au ştiut ce înseamnă să pui căpşorul pe umărul mamii, să se plângă, să-i spună ceva, să fie mângâiat, să fie chiar certat dar de mama. Şi atunci aceste momente sunt foarte importante la vârsta preşcolară.”

Europa Liberă: Dar sunt foarte multe cazuri când laşi copilul de la două-trei luni de zile.

Lilia Gorceag: „Am acum cazuri, când a lăsat femeia copilul de şase luni şi a plecat în Italia. L-a lăsat cu un asistent social, căruia îi plăteşte. Da, el primeşte hrană şi un scutec curat, dar ce poate da mama, mângâierea asta şi capacitatea de a pune pe sânul ei căşorul nu o are.”

Europa Liberă: Dar şi această prea mare responsabilitate pe care şi-o asumă omul străin îngrijind de copilul altcuiva.

Lilia Gorceag: „Aici iarăşi e o problemă materială. În momentul în care doamna pleacă şi îi promite o sută de dolari pentru ea este o sumă de bani şi ea îşi asumă această responsabilitate. Altceva este că cine controlează? Şi aici apare următoarea problemă, despre care nu putem vorbi – aspectul juridic. Nimeni nu oformează lucrul acesta în mod oficial. Pentru că în momentul în care se întâmplă cu acest copil ceva, cine poartă responsabilitatea pentru sănătatea lui, pentru viaţa lui. Pentru că poate să se întâmple orice.”

Europa Liberă: Atâtea întrebări şi chiar statul să nu caute răspuns şi să le găsească răspunsuri la aceste întrebări?

Lilia Gorceag: „Chiar mă supăr pe statul nostru că nu are programe sociale, că nu are suport. Că această femeie cu copilul de şase luni, dacă ar fi avut un program social, nu pleca. Dar în cazul acesta, în momentul în care ai primit decizia să pleci, omule informează-te şi juridic, adică şi responsabilitatea noastră este majoră. Chiar sunt supărată pe mamele care fac lucrul acesta.”

Europa Liberă: Aceste mame spun că într-un fel au contat şi pe educaţia din şcoală. Oare să-şi asume astăzi pedagogul toată responsabilitatea pentru educarea unui copil lăsat în grija altor oameni, decât a părinţilor?

Lilia Gorceag: „Şcoala noastră nu a fost gata pentru acest mare exod şi abia acum culegem roadele. Eu care lucrez cu această care lucrez cu această categorie de populaţie şi mulţi alţi oameni care au simţit această problemă, încearcă să repare ceva. Asta ar însemna nişte programe speciale pentru aceşti copii.”

Europa Liberă: Dar ar însemna şi un psiholog în fiecare şcoală?

Lilia Gorceag: „Categoric. E nevoie de grupuri speciale de lucru, să-i învăţăm pe aceşti copii să aibă grijă de sine, grija de sănătatea psihică, de sănătatea mentală, pe care ei nu o percep încă. E foarte important ca să-i învăţăm să se sprijine unii pe alţii. Deci, de fapt colegii lor, care sunt în familie completă, să-i sprijine pe ceilalţi. Pentru că la noi se primeşte o formă de discriminare. Ăştia îi discriminează pe ceia, că au nişte bani de buzunar, şi ceilalţi îi discriminează pentru că sunt ai nimănui, pentru că sunt fără părinţi. Şi aici este o problemă foarte profundă. Sunt structuri de sprijin pentru aceşti copii.”

Europa Liberă: Multă lume aflându-se la muncă peste hotare a încercat să-şi reîntregească familia, şi-a luat soţul - soţia, soţia soţul şi copiii. Familii de moldoveni poţi întâlni în Italia, în Spania, în Portugalia, în Rusia.

Lilia Gorceag: „Sunt cazuri fericite. Şi în momentul în care familia este integră, în care ai o relaţie şi un climat psihologic pozitiv, în care soţul v-a spus: pleci pe un an doi, te aranjezi şi ne reintegrăm familia, este absolut altceva. De aceea este foarte important, zic eu, şi cu cine laşi copilul, în afară de bunei sau rude. Iarăşi e foarte important au ei capacitatea asta fizică de a le acorda suport? Pentru că bieţii bătrâni, de 70-80 de ani, neputincioşi, ei sunt foarte obosiţi în muncă cu aceşti copii, fac toate treburile casnice. E foarte important ca atunci când pleacă cineva care este relaţia în familie. Pentru că sunt cazuri frumoase. Când rămâne tata cu copiii, tata îi susţine şi mama aduce o anume valoare în casă şi după trei-patru ani îşi refac viaţa. Nu este numai partea negativă a acestei migraţii.”