La începutul anului 1959, Securitatea din Bucureşti află că scriitoarea Ana Novac intenţionează să publice un jurnal. Detalii despre „misteriosul” jurnal urma să afle o dactilografă care îşi semna notele cu numele conspirativ „Marga”. Dactilografa „Marga” a fost angajată de scriitorul Paul Schuster (1930-2004), soţul de atunci al Anei Novac, pentru a-i bate la maşină lucrările literare. Pe lîngă această activitate, „Marga” mai avea, însă, şi sarcina secretă de a-i spiona pe cei doi scriitori, suspectaţi de acţiuni duşmănoase şi de scrierea unor „lucrări ostile regimului democrat-popular”.
Ana Novac, care se numeşte, de fapt, Zimra Harsányi, a supravieţuit deportării în lagărele naziste. În timpul detenţiei la Auschwitz ea a făcut însemnări scrise într-un caiet şi pe foi de hîrtie. La sfîrşitul anilor 1950, Novac s-a apucat să prelucreze aceste însemnări în vederea publicării unei cărţi despre care ar fi spus că va avea un impact mai mare decît jurnalul Annei Frank, acea tînără de 14 ani ascunsă în Olanda care ţinea un jurnal pînă-n momentul deportării în lagărul Bergen-Belsen, unde a şi murit în martie 1945.
Pe fundalul înăspririi atmosferei şi a sugrumării speranţelor bazate pe condamnarea abuzurilor lui Stalin de către liderul sovietic Hruşciov, în România acelor ani începe un nou val de arestări. În acest context, piesa Anei Novac „Ce fel de om eşti tu?”, jucată în sezonul 1957/58, este calificată drept o deraiere de la linia partidului. În urma criticilor, Novac este exclusă din partid, ceea ce atunci echivala cu o serie de îngrădiri social-politice.
Securitatea, bineînţeles, era interesată să culeagă orice informaţie privind atitudinea scriitoarei, suspectînd-o că ar putea strecura critici la adresa regimului în jurnalul despre şederea la Auschwitz. În anii următori „Marga” furnizează informaţii suplimentare legate de jurnal, iar Securitatea pune la cale o operaţiune secretă pentru a ajunge în posesia textului.
După emigrarea poetului Moses Rosenkranz (1904-2003) în Occident, în 1961, Schuster intrase şi el în vizorul Securităţii. Asta din cauza unor poezii ale lui Rosenkranz aflate în custodia colegului său Schuster, redactor la revista „Neue Literatur” din Bucureşti.
În pofida încercărilor Securităţii de a perturba redactarea jurnalului, Ana Novac publică o primă versiune, în 1966, nu în România, ci în Ungaria („A téboly hétköznapjai"). Asta la un an după de a emigrat în Occident, stabilindu-se, în cele din urmă la Paris. O traducere în germană apare în 1967 sub titlul „Die schönen Tage meiner Jugend", iar un an mai tîrziu în Franţa sub titlul: „Les beaux jours de ma jeunesse" - „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele". Sub acest titlu au apărut ulterior şi alte ediţii, inclusiv cea în limba română, publicată la Cluj în anul 2004.
Mărturia inedită a Anei Novac a fost apreciată de numeroşi comentatori, fiind o piesă care întregeşte imaginea ororilor comise de către nazişti.
Addenda
[9 ianuarie 1959. „Marga" denunţă Securităţii atitudinea critică a soţilor Ana Novac-Paul Schuster, atrăgînd atenţia poliţiei politice că autoarea Novac intenţionează să-şi redacteze jurnalul propriu pe care-l consideră superior Jurnalului Annei Frank şi pe care l-ar fi calificat drept „un fleac copilăresc"]
Sursa: „Marga"[1]
Ofiţer: Lt. Maj. Roşianu Aneta
9 ianuarie 1959
NOTĂ INFORMATIVĂ Nr. 1
Scriitoarea ANA NOVAK (sic!), un duşman al regimului nostru.
În ultimele săptămîni ale anului trecut am avut ocazia să cunosc pe susnumita mai de aproape, lucrînd chiar în casa ei în pădurea Tunar, (Telefon 17.13.48) împreună cu actualul soţ al ei, cu numitul Paul Schuster[2], care scrie actualmente un roman cu titlul „5 litri de ţuică".
Numita, o femeie în vîrstă de 30 şi ceva de ani, slăbuţă, cu păr tuns modern, foarte scurt, palidă, nefardată, umbla în casa ei toată ziua numai în pijama cu capod, lucrînd la jurnalul ei de zi din lagăr, cel mai mult timp în pat.-
M-a simpatizat din primul moment, văzînd că nu am dat înapoi nici de noapte numai să lucrez la maşină, ca să ajut pe soţul ei, să termine romanul sus numit, care trebuie să apară la ziarul „Neuer Weg" să apară şi la Editura Tineretului.-
Este o femeie simpatică şi deşteaptă, dar m-a surprins din primul moment, felul ei de a vorbi cu dispreţ despre actualul nostru regim. Fără nici o rezervă – parcă mă cunoştea de ani de zile, începe şi se plînge, că astăzi nu se mai poate lucra, că omul este legat cu lanţuri şi trebuie să gîndeşti ce ţi se ordonă etc. etc.-
Ca să nu par suspectă am luat notă de toate, fără însă să mă exprim în nici un fel: am fost în observaţie.
Am stat cîteva zile în casa lor, lucram pînă la 3 şi 4 dimineaţa şi am scris la maşină ceea ce îmi dicta autorul romanului susnumit. Mai ales în timpul mesei (am luat masa cu ei împreună în casa lor) a încercat mereu să-şi descarce sufletul.-
În timpul acela, într-una din zile, a sosit din Germania Democrată un calendar pe numele soţului ei PAUL SCHUSTER chiar în momentul cînd noi luam masa. Ea întinde mîna şi se uită la coloratele tablouri, care se găsesc în acel calendar şi zice: „Au început şi cei din Germania să tîmpească. Dobitocii!... Numai tablouri de muncitori... S-au prostit şi cei de acolo, au ajuns şi ei în halul acela în care ne găsim şi noi; decadenţă!!!" Cu mult dispreţ a răsfoit calendarul şi-l aruncă pe urmă înspre soţul ei. El tace şi se uită la tablouri, fără să spună un cuvînt. Eu am tăcut şi m-am făcut că nu aud nimic, mai ales că a sosit şi o carte şi anume cartea „Dracul şi domnişoara din mînăstire"[3] care este lucrarea soţului ei Paul Schuster şi care a fost editat şi în Germania Democrată.-
În repetate rînduri mai a căutat să intre cu mine în discuţie şi să-mi spun părerea mea despre situaţia actuală. Cu bine cu rău am reuşit să mă strecor în aşa fel că nu are nici un fel de bănuială.-
Ana Novak este o femeie foarte chibzuită. Mai ales, cînd am adus discuţia la cartea „Journalul Anei Frank"[4], o carte care are răsunet în toată lumea, tragedia unei fete evreice, care cu vîrsta de 13 ani scrie journalul ei şi moare peste 2 ani în lagăr chinuită de bestii fasciste.-
„A", spune Ana Novak, „Cartea Anei Frank" este un fleac copilăresc, o să vedeţi cartea mea: „Journalul meu"[5] la care lucrez acuma!!"
Mi-a displăcut această atitudine, dar am tăcut şi am observat mai departe.-
Mi-a povesti între altele, c-a fost dată afară din partid!! (Cu mare satisfacţie am luat notă de acest fapt, mai ales că vorbeşte aşa fără nici o rezervă despre regimul nostru).
Se mîndreşte că este singura care are curaj să vorbească că şi Titus Popovici (care-l cunosc personal, am lucrat în limba germană la maşină cartea lui „Străinul") că şi el ar fi spus ei, că are dreptate şi cînd să vorbească, îi arătă o lucrare scrisă şi Titus sare şi spune „vrei să ne nenoroceşti pe noi toţi?!" Şi că aşa sînt prietenii, nişte laşi!!
***
Mă simt obligată să vă atrag atenţia de acest fapt, că Ana Novak vorbeşte fără nici o rezervă de „mizeria" în care trebuie să trăiască astăzi scriitorii şi că în fiecare alt stat scriitorii au sprijin, numai la noi trebuie să trăiască în mizerie.-
De luni, 12 ianuarie mai am să lucrez în casa susnumitei deoarece trebuie să termin scrisul cu romanul sus numit. În aceste prime zile ale sosirii mele în casa ei, Ana Novak nu va fi acasă, mi-a dat ieri telefon şi mi-a comunicat că pleacă peste 10 zile la Sinaia (!) (adevărat o viaţă de „mizerie" dacă poate să-şi permită să plece pentru 10 zile la Sinaia „ca să lucreze în linişte!") Şi mă roagă să viu neapărat în timpul acela să scriu cu soţul ei, să fiu energică şi să-l ţin de lucru ca să termine odată cu romanul respectiv. Deoarece sînt cu mult mai în vîrstă decît soţul ei, am acceptat şi voi lucra cu soţul ei pînă la terminarea romanului tot acolo în locuinţa lor. Între timp Ana Novak va reveni în Bucureşti şi vom discuta din nou de „mizeria" din timpul de astăzi.-
Vă interesează ceva? Pot să vă fiu de folos într-o anumită chestiune?
Asta este adevărata faţă a scriitoarei Ana Novak. Acum 4 zile am lucrat în limba germană la piesa ei de teatru „Preludiu" de care are nevoie urgentă de cîteva exemplare.-
Mă întreba ieri la telefon, ce părere am şi dacă-mi place piesa. I-am răspuns că este într-adevăr aşa, cum a fost atunci, în timpul cînd s-a schimbat regimul nostru şi îmi plac anumite scene foarte mult. „Da", spune ea, „atunci am fost încă convinsă, şi foarte înflăcărată... e mult de atunci!..." „Între timp s-a schimbat mult..."
Aşa că vedeţi, ăsta este adevărul. Sînt curioasă dacă această piesă va [fi] permisă şi eventual jucată din nou pe(sic!) teatrele ţării noastre. Este o piesă bună, cu mult adevăr, dar Ana Novak nu merită triumful cuvenit deoarece este astăzi o duşmană a regimului nostru. Mă întreb dacă vorbeşte şi în altă parte aşa cu dispreţ, cum vorbeşte cu mine, care va fi rezultatul???.
(ss) Marga.
„Marga" a fost instruită să adîncească relaţiile cu Ana Novak şi soţul ei Paul Schuster şi în măsura în care va constata manifestări duşmănoase la ei să ni le sesizeze.-
Lt. Maj. Roşianu Aneta.
ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 187-189
[1] Document dactilografiat.
[2] Paul Schuster, scriitor născut la 20 februarie 1930 la Sibiu, mort pe data de 5 mai 2004 la Berlin; a părăsit România în 1972, stabilindu-se în Berlinul Occidental. Schuster a lucrat ca redactor al revistei „Neue Literatur" din Bucureşti. Cea mai importantă carte semnata de Schuster este romanul „Fünf Liter Zuika" - „Cinci litri de țuică" - (1961, 1965, o versiune prelucrată a fost reeditată în Germania dupa 2002).
În Berlinul de Vest pe lînga Schuster fusese dirijat agentul Ivan Denes. Cînd mai trăia în România, Denes l-a spionat şi pe scriitorul Titus Popovici, amintit în nota colaboratoarei „Marga", care a dactiligrafiat traducerea romanului acestuia, „Străinul".
Titus Popovici (16 mai 1930 la Oradea - 29 noiembre 1994, Tulcea) a fost un scriitor reprezentativ al realismului socialist, autorul romanelor „Străinul“ (1955; apărut în traducere germană la Editura Tineretului la Bucureşti: Der Fremdling, Jugendverlag Bukarest, 1957) şi „Setea“ (1958; pentru care a fost distins mai tîrziu şi cu Premiul de Stat, roman apărut în R.D.G. într-o traducere germană: Der grosse Durst, Übersetzung aus dem Rumänischen: Maria Frank, Verlag Volk und Welt, Berlin, 1960). Ambele romane fuseseră ecranizate („Setea“ în 1960, în regia lui Mircea Drăgan, „Străinul“, în 1963, în regia lui Mihai Iacob; cf. Tudor Caranfil, Dicţionar de filme româneşti. Lungmetraje de ficţiune, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2002, p. 193, p.187). În prima fază a impunerii sistemului stalinist, Popovici fusese suspectat de troţchism, adică de „deviere de la linia partidului". Unul dintre colaboratorii Securităţii care urma să stabilească detalii privind aceste suspiciuni fusese Ivan Deneş (cf. ACNSAS, SIE 10829, vol. 1, ff. 25v, 87). Popovici este şi autorul a numeroase scenarii de film ca, de pildă, „Puterea şi adevărul” din 1971, realizat de regizorul Manole Marcus, în care s-a abordat tema abuzului de putere din timpul aşa numitului „obsedant deceniu“. Popovici a făcut şi carieră politică şi a fost cooptat în rîndurile C.C. al P.C.R., fiind membru supleant între anii 1965-1969, iar membru plin între anii 1969 şi 1989. Totodată a fost şi deputat în M.A.N., 1965-1969, şi, din 1974, membru corespondent al Academiei R.S.R. (Cf. Florica Dobre [coord], Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicţionar, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Studiu introductiv: Nicoleta Ionescu-Gură, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 486). La Plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977 Popovici l-a atacat extrem de dur pe Nicolae Breban care tocmai publicase romanul „Bunavestire”, afirmînd că aparaţia acestuia a constituit o „greşeală politică“. Aminteşte în acest context şi de Paul Goma. În cuvîntarea sa, tributară liniei partidului care urmărea restaurarea dogmatismului cultural, Popovici avertizează faţă de faptul că scriitori ca Breban şi Goma ar putea să devină „modele“, concluzionînd: „Bunavestire este romanul unui autor pe lîngă care viaţa de luptă, de sacrificii, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei. Cartea unui autor al cărui ochi (nu lipsit de o anume acuitate) reţine cu precădere, urîtul, trivialul, obscurul şi josnicul, lucruri care ca boala, ca moartea, aparţin şi ele realităţii. Dar a reţine numai asta înseamnă, cu indulgenţă spus, o serioasă carenţă a viziunii despre lume.“ (Cf. Nicolae Breban, Bunavestire, prefaţă de Eugen Negrici, Editura Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2011, pp. 34-35) După revoluţie, Titus Popovici a făcut o întorsătură de 180 de grade. Un pseudoroman cu accente critice la adresa fostului regim comunist a apărut postum: Cartierul Primăverii. Cap sau pajură, Editura Maşina de Scris, Bucureşti, 1998.
[3] Titlul original al cărţii, apărută la Bucureşti în 1955, este: „Der Teufel und das Klosterfräulein".
[4] Annelies Marie „Anne" Frank, născută la 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main a murit în martie 1945 în lagărul de concentrare nazist, Bergen-Belsen. În timp ce trăia într-o ascunzătoare în Olanda, pentru a scăpa de prigoana nazistă, a scris un jurnal, publicat după război.
[5] Jurnalul lui Zimra Harsányi (? 1929, Dej-31 martie 2010 la Paris) care a devenit cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ana Novac, a apărut prima dată în Ungaria, în 1966, sub titlul, „A téboly hétköznapjai". Ulterior, în 1967, apare o ediţie în Germania la editura Rowohlt: „Die schönen Tage meiner Jugend" (tradusă din maghiară de Barbara Frischmuth), iar în 1968 în Franța într-o traducere a lui Jean Pârvulesco: „Les beaux jours de ma jeunesse". Traduceri ale jurnalului, în care autoarea relatează despre perioada petrecută în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Płaszów, au apărut şi-n Olanda, Statele Unite ale Americii şi-n 2004 în România, tradus de Anca-Domnica Ilea sub titlul:„Cele mai frumoase zile ale tinereții mele", Editura Dacia, Cluj-Napoca. După o nouă ediţie în franceză apare traducerea în germană, realizată de Eva Moldenhauer, publicată la editura Schoeffling din Frankfurt pe Main, în 2009, sub titlul deja consacrat: „Die schönen Tage meiner Jugend".
