Linkuri accesibilitate

Ruşii grăbesc construcţia gazoductului South Stream


Din martie 2013, noile reguli anti-monopol ale UE vor împiedica Gazprom să controleze şi producţia, şi tranzitul de gaze.


Construcția gazoductului de tranzit South Stream va demara încă în acest an, şi nu în 2013, cum a fost anunțat inițial. După cum avertizează mediile sofiote, graba rușilor se explică prin faptul că în martie 2013 va intra în acțiune cel de al treilea pachet energetic al Uniunii Europene. Vor fi impuse noi reguli anti-monopol, prin care producția și vânzarea de gaze vor fi separate de tranzitare. În acest mod, monopolistul Gazprom nu va putea controla gazoductele și depozitele subterane pe teritoriul Uniunii. Un precedent ce ar fi dat concernului posibilitatea de a-și menține controlul asupra sistemelor de tranzit în Germania și în republicile baltice. Kremlinul va putea folosi South Stream drept un precedent pentru alte proiecte europene.

Bulgaria în acest mod va putea deveni un complice al Moscovei, avertizează site-ul „Mediapool”.

Vladimir Putin și președintele Gazprom-ului Alexei Miller au prezentat noua rută a gazoductului din care a fost eliminată ramificația spre Grecia și Sudul Italiei. South Stream va ajunge în Austria și Italia de Nord prin Bulgaria, Serbia și Croația.

Moscova nu a explicat până acum de unde vor proveni cele 63 de miliarde metri cubi ce vor fi tranzitate anual prin noul gazoduct. În condițiile în care producția Rusiei, cu excepţia zăcămintelor din Orientul îndepărtat, nu a crescut din vremea fostei URSS posibilitățile sunt legate de Turkmenistanul.

Costul proiectului este evaluat la 16,5 miliarde euro, din care 10 miliarde – pentru partea subacvatică cu o lungime de 920 de kilometri.

Experții bulgari avertizează că cheltuielile vor putea depăși cu mult cele 10 miliarde euro prevăzute.

Moscova încearcă să profite de pe urma contradicțiilor între partenerii săi europeni și Ucraina. Capacitatea South Stream va depinde de disponibilitatea Kievului de a ceda Gazprom-ului controlul asupră rețelei sale de gazoducte, a avertizat Alexei Miller.
XS
SM
MD
LG