O privire în trecut: spectacolul „Clear History” de Nicoleta Esinencu

La teatrul „Spălătorie” din Chişinău se joacă spectacolul „Clear History” de Nicoleta Esinencu, care semnează şi regia spectacolului. Textul propune o privire în trecut: anii celui de-al doilea razboi mondial, când evreii au fost ucişi în Holocaustul din Transnistria. Detalii de la Lucia Diaconu.

Spectacolul aşează într-o anumită ordine un şir de mărturii ale supravieţuitorilor holocaustului şi ale martorilor oculari ai evenimentelor. Istoriile puse în gura celor trei actori aparţin unor persoane de diferite etnii şi oarecum din tabere opuse. Amintirile unui copil moldovean dintr-un sat cu evrei alternează cu cele ale femeii suspectate de autorităţi că şi-ar fi însuşit nişte bunuri din casele părăsite de evrei, iar acestea
la rîndul lor cu rememorările unor victime şi tot aşa:

„Aveam vreo douăzeci de jidani aici în Măşcăuţi. Şi ce-au găsit românii ceia că aveau ciudă pe jidani. Şi s-au apucat de împuşcat pe cîţiva. Eram copil mititel. Săracii, îi duceau acolo într-o rîpă, îi împuşcau şi-i lăsau acolo.”

„După percheziţie au făcut iar convoaie şi ne-au dus într-o direcţie necunoscută. La vreo cîţiva metri de poartă ţăranii cu cai şi căruţe erau gata să ne transporte pe bani. Ne duceau dintr-un loc în altul pe praful acela, că vă daţi seama erau nişte călduri mari. Ne purtau aşa, pur şi simplu, ca să mai cadă. ”

Din cînd în cînd mărturiile sînt însă întrerupte de fragmente audio şi video ce aparţin acelei perioade, prin asta autoarea urmărind să-şi facă produsul cît mai autentic. Nicoleta Esinencu: „E foarte important momentul istoric şi sub nicio formă momentul politizat al lucrurilor: cu ruşii, cu românii, anti- nu ştiu cine... Este un moment istoric care ne-a scăpat tuturor. Personal pentru mine este o lecţie de istorie pe care n-am avut-o la şcoală. De asta am mers şi pe documente, de asta a fost important să fi făcut anume aşa spectacolul şi nu o istorie inventată sau pornit de la caz real şi scrisă o piesă cu caractere inventate sau ficţiune.”

Acest gen de spectacol - document, cum este numit în lumea teatrului le impune nişte rigori şi actorilor atunci cînd aceştia ies în scenă, mi-a spus Veaceslav Sambriş: „Aici e foarte important să nu interpretezi lucrurile cumva, adică să mergi cu exactitate pe mesaj, pe idee şi pe ceea ce a spus omul, martorul. Să nu dea senzaţie de ficţiune în niciun caz.”




Spectatorii au evidenţiat însă avantajele modului teatralizat de a reflecta holocaustul. Iată ce mi-a spus Alina Fortunatova: „Sigur că prezentată în aşa mod materia istorică produce impresii mult mai puternice. Chiar şi datele recensămîntului din 1930 citite de un actor bun spun mai multe decît cifrele din manual. Îmi pare rău că fiica mea nu este acum în oraş, că aş fi luat-o cu mine”.