Jocul nervilor în campania de alegere a președintelui continuă. Partidele din Alianță întocmesc de zor liste de candidați, mai puțin liberalii, care și-au propus doar să „expertizeze” munca celorlalți. Lăsat cumva fără treabă, Igor Dodon s-a arătat dezamăgit deunăzi, într-o conferință de presă, de faptul că Alianța încă nu a avansat niște nume și nu a fixat o dată pentru alegerea președintelui. Liderul socialiștilor a amenințat chiar că se va alătura protestelor organizate de comuniști și de grupul lui Roșca, dacă nu apar semne că îngrijorarea lui pentru țară este luată în serios. Dodon pare să nu aibă îndoieli că va accede în parlament în cazul unor alegeri anticipate și, probabil, tocmai această încredere a sa a provocat furia unui alt outsider politic – PSD-ul lui Șelin. Un tânăr reprezentant al acestei formațiuni, prezent la aceeași conferință de presă, a aruncat în liderul socialiștilor cu un ou. Din fericire, „proiectilul” nu și-a atins ținta.
Atmosfera politică încinsă capătă accente isterice mai ales în Piața Marii Adunări Naționale. La ultimul miting comunist, Vladimir Voronin, lider al PCRM și ex-președinte al Republicii Moldova, animat de un tulbure elan revoluționar a făcut declarații rasiste și xenofobe la adresa unui cetățean moldovean de culoare, John Onoje, care manifesta în apropiere împotriva comuniștilor. Ceea ce a „declamat” Voronin nu poate fi reprodus într-un cerc de oameni civilizați, încât mai multe organizații pentru apărarea drepturilor omului, inclusiv Amnesty International, au chemat autoritățile să-l tragă la răspundere pe Voronin, care pare să-și fi pierdut controlul după doi ani de stat pe băncile opoziției. Oare cât timp va mai prinde, mă întreb, în Republica Moldova retorica urii, discriminării și intoleranței față de semeni? Este chiar incapabil acest popor să elimine virușii care îi cangrenează conștiința?
Întotdeauna va fi util să ne comparăm cu vechi democrații europene, ca să înțelegem spre ce modele să tindem. Așa cum se știe, săptămâna trecută președintele german Christian Wulff a fost nevoit să-și prezinte demisia, în urma unor acuzații de corupție și presiuni pe care le-a exercitat asupra mass-media. În locul lui a fost propus pastorul Joachim Gauck – cunoscut disident anticomunist, cel care a inițiat și condus mulți ani un Institut de studiere a arhivelor fostei securități est-germane Stasi. Desemnarea lui Joachim Gauck prin largul consens al principalelor partide politice din Bundestag-ul german – creștin-democrații cancelarului Angela Merkel, cea care la ultimele alegeri a pledat împotriva pastorului Gauck, și social-democrații din Opoziție – accentuează sensibilitatea clasei politice germane față de primatul criteriilor morale, după demisiile succesive ale ultimilor doi președinți germani, implicați în scandaluri care au aruncat o umbră asupra înaltei funcții pe care o ocupau.
Poate oare clasa politică moldoveană – dispersată, puternic antagonizată – să aleagă un președinte care să corespundă unor criterii morale indubitabile, o persoană cu profunde convingeri democratice, devotată valorilor occidentale? Lecția germană ne arată o dată în plus că funcția de președinte ar trebui să fie o instituție a onoarei, aflată în serviciul întregii societăți, nu al unor grupări politice. Dacă un asemenea candidat va fi identificat, vom spune că lunga suferință a alegerii șefului statului a avut un rost. Dacă însă ne vom pricopsi cu un președinte-surogat, așa cum pare să se prefigureze, judecând după numele vehiculate în presă, atunci vom constata că am asistat vreme de doi ani și jumătate la un spectacol politic de prost-gust, jucat în disprețul intereselor naționale.
© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.
