Convenţia comercială din mintea consumatorului de muzică, a celui care merge la un concert, dar de cele mai deseori cumpără această muzică pentru a o asculta acasă, are la bază de cele mai multe ori un model de clasificare inventat de cei care se ocupă de marketing în industria muzicală.
Astfel încît gusturile consumatorului, cînd acesta percepe muzica drept un divertisment şi nu drept o artă, sînt de cele mai multe ori influenţate, dacă nu chiar create, de marile case de discuri care-i lansează pe acei interpreţi ce alcătuiesc ceea ce în limba engleză se numeşte mainstream, adică muzica de top.
Sătui de acest model de clasificare, unii muzicieni, în special aceia din undeground, din lumea obscură a cluburilor de dans, sabotează gusturile consumatorului şi, în mod cu totul subversiv, dinamitează modelul de clasificare prin amestecarea genurilor.
Este şi cazul muzicianului, producătorului şi disc-jockey-ului francez Ludovic Navarre, alias St Germain, care, aşa cum se întîmplă în piesa pe care o ascultaţi, îmbină texturi jazzistice cu unul din stilurile muzicii dance din ultimul deceniu, numit house.
Măiestria lui St. Germain constă în a face aproape imposibil de identificat linia de demarcaţie dintre muzica reală, interpretată de reprezentanţi a ceea ce un comentator muzical de la AudioGalaxy numeşte scena de jazz afro-europeană post-colonială, şi muzica virtuală, adică secvenţe sonore din piese interpretate în înregistrări de studio ale unor interpreţi cum ar fi John Lee Hooker, sau Miles Davis, rearanjate cu ajutorul computerului. Piesa se numeşte „Rose Rouge” şi apare pe albumul „Tourist”.
Astfel încît gusturile consumatorului, cînd acesta percepe muzica drept un divertisment şi nu drept o artă, sînt de cele mai multe ori influenţate, dacă nu chiar create, de marile case de discuri care-i lansează pe acei interpreţi ce alcătuiesc ceea ce în limba engleză se numeşte mainstream, adică muzica de top.
Sătui de acest model de clasificare, unii muzicieni, în special aceia din undeground, din lumea obscură a cluburilor de dans, sabotează gusturile consumatorului şi, în mod cu totul subversiv, dinamitează modelul de clasificare prin amestecarea genurilor.
Este şi cazul muzicianului, producătorului şi disc-jockey-ului francez Ludovic Navarre, alias St Germain, care, aşa cum se întîmplă în piesa pe care o ascultaţi, îmbină texturi jazzistice cu unul din stilurile muzicii dance din ultimul deceniu, numit house.
Măiestria lui St. Germain constă în a face aproape imposibil de identificat linia de demarcaţie dintre muzica reală, interpretată de reprezentanţi a ceea ce un comentator muzical de la AudioGalaxy numeşte scena de jazz afro-europeană post-colonială, şi muzica virtuală, adică secvenţe sonore din piese interpretate în înregistrări de studio ale unor interpreţi cum ar fi John Lee Hooker, sau Miles Davis, rearanjate cu ajutorul computerului. Piesa se numeşte „Rose Rouge” şi apare pe albumul „Tourist”.
