Linkuri accesibilitate

Cine e Teodor Meleşcanu, noul şef al Serviciului de Informații Externe din România

Un om tipic de sistem, Teodor Meleşcanu a intrat în dimplomația românească acum 46 de ani.


Din 1966 încoace, Teodor Meleşcanu a urcat toate ierahiile şi a fost ministru de externe intre 1992 si 1996, din partea post-comunistilor. S-a rupt, insa de acestia, si-a facut propria formatiune impreuna cu alti politicieni proveniti din elitele economico-diplomatice ale regimului comunist, cu care s-a integrat in Partidul National Liberal.

A avut la inceputul anilor 1990 poziții nationaliste atunci cind s-a negociat tratatul bilateral cu Ungaria, dar a stiut sa-si controleze pozitiile atunci cind a iesit dincolo de granite. S-ar putea spune ca este un nationalist luminat sau un patriot cum le place celor din serviciile secrete sa-si spuna. In perioada cind Romania negocia aderarea la NATO, iar Aliatii insistau ca tara sa renunte la armata obligatorie in favoarea soldatilor profesionisti circula o anecdota care scoate in evidenta talentul diplomatic al dlui Melescanu. Asadar pe vremea cind era ministru de externe, a participat impreuna cu alti omologi ai sai din NATO la o intilnire unde pentru a justifica reticenta romanilor la o armata profesionista a dat explicatia clasica „la mine in sat cine nu facea armata nu era barbat”. Ministrii occidentali cu care era la masa s-au uitat insa insistent la oficialul roman sa vada daca mai are si alte argumente si atunci Teodor Melescanu percepind ridicolul situatiei, ar fi replicat „stiti satul meu e foarte mic si destul de izolat”.

Noul şef al spionajului romănesc, Teodor Meleşcanu a avut sansa ca, din 2007 pina in 2008, sa fie ministru al apararii, la trei ani dupa ce armata romaneasca a devenit una profesionista. Din 1996 este senator de Prahova, fiind sustinut consecvent de cunoscutul petrolist, devenit patron al trustului Adevarul, Dinu Patriciu.

Parlamentul de la Bucureşti a validat nominalizarea lui Teodor Meleşcanu in fruntea Serviciului de Informatii Externe cu 238 de voturi „pentru” si unul impotriva in conditiile in care liberalii si socialistii si-au continuat greva. Presedintele Traian Basescu a decis aproape de la inceputul mandatului sau sa dea Opozitiei conducerea principalelor servicii de informatii: astfel in fruntea Serviciului Roman de Informatii se afla un socialist, iar la virful spionajului a fost Mihai Razvan Ungureanu, tot din partea liberalilor, iar acum dupa ce acesta din urmă a devenit premier, in fotoliul sau se instaleaza Teodor Melescanu. Numirea sa in aceasta functie complicata a fost criticata de colegii sai din Opozitie, care l-au asigurat ca va avea un mandat scurt, pornind de la ideea ca alegerile generale din luna noiembrie vor fi pierdute de actuala putere.
Acest material face parte din categoria
XS
SM
MD
LG