Linkuri accesibilitate

Se vor extinde subvenţiile în agricultură?


Subvenţiile de 400 de milioane de lei au atras anul trecut investiţii de 2 miliarde din partea agricultorilor.


Ministerul Agriculturii intenţionează şi în acest an să facă modificări la regulamentul de subvenţionare a agricultorilor. Reforma subvenţiilor în agricultură a început încă în 2010, de atunci regulile de repartizare a ajutoarelor de la stat pentru fermieri s-au schimbat de mai multe ori. Ce se urmăreşte prin noile modificări şi cît de eficient este sistemul acum, sînt întrebările pe care şi le-a pus Lucia Diaconu.

După ce agricultorii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că nu au putut cere subvenţii pentru procurarea de îngrăşăminte şi pentru producerea răsadului, Ministerul Agriculturii vrea să propună guvernului cel puţin două măsuri de natură să îndulcească pastila. Acestea s-ar face necesare şi din cauza secetei din toamnă şi a gerurilor din ultimele luni, spune ministrul agriculturii Vasile Bumacov:

Vasile Bumacov
Vasile Bumacov
„În aşa situaţie va fi nevoie de mai multe seminţe, unde de reînsămînţat, unde de completat. Vor fi necesare mai multe îngrăşăminte minerale, chimicale. Ca să-i putem susţine pe producătorii agricoli vrem să ridicăm limita, să spunem aşa, ca producătorii agricoli la început de an să-şi poată lua credite mai mari şi noi la sfîrşitul anului întoarcem toată dobînda înapoi. Şi mai avem unele scăpări. Am scăpat de exemplu răsada s-o introducem în subvenţionare. Iar anul acesta cînd avem problema cerealierelor evident că oamenii vor dori să pună puţin mai multe legume. Şi trebuie să revenim şi la chestia asta s-o subvenţionăm.”

În acest an fondul pentru subvenţiile destinate agricultorilor se ridică la 400 de milioane de lei. Aceeaşi sumă a fost repartizată şi anul trecut de la buget pentru subvenţionarea agriculturii, dar o parte din ea a acoperit datoriile statului din anii precedenţi faţă de fermieri. Prin urmare, la părerea ministrului Bumacov bani sînt rezervaţi suficient de mulţi ca să ajungă agricultorilor motivaţi să obţină performanţe. Ministrul a precizat că vor fi susţinuţi de stat în primul rînd agricultorii care investesc mai mult.

Principiul pe care îl urmează în acest caz autorităţile pare să dea rezultate. Subvenţiile de 400 de milioane de lei au atras anul trecut investiţii de 2 miliarde din partea agricultorilor, afirmă preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect” Alexandru Slusari.

Numai că aceste sume sînt nesemnificative dacă statul îşi propune să aibă deja în următorii ani un sector agricol competitiv, este de părere Slusari:

Alexandru Slusari
Alexandru Slusari
„Noi nu o dată am fixat această cifră de un miliard de lei, suma minimă care trebuie să fie alocată pentru subvenţionarea agriculturii dacă noi vrem cît decît rapid să se dezvolte acest sector. Ţările Uniunii Europene în valoarea globală a producţiei agricole subvenţiile constituie 37 la sută, ponderea subvenţiilor. La noi nu ajung nici la 3%.”

Crearea unei zone de liber schimb cu UE ar putea să-i găsească nu tocmai pregătiţi pe agricultorii moldoveni, care ar avea nevoie acum de o susţinere mai mare din partea statului, adaugă preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli Uniagroprotect Alexandru Slusari, pentru că ar fi încă extrem de necompetitivi.

Pe de altă parte, experţii constată că orice competiţie, care este principiul general valabil în spaţiul european, darămite în condiţii de criză, este leacul cel mai bun împotriva mentalităţii patriarhale, care se rezumă la principiul „lasă că-i bine aşa cum este”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG