Linkuri accesibilitate

Vizita lui Alexei Miller (Gazprom) la Sofia


Președintele Dmitri Medvedev și Alexei Miller la o întîlnire în ianuarie la reședința de la Gorki
Președintele Dmitri Medvedev și Alexei Miller la o întîlnire în ianuarie la reședința de la Gorki

Președintele Gazpromului discută la Sofia proiectul „Southstream” și prețul livrării de gaze naturale.


Primul ministru Boiko Borisov și președintele concernului „Gazprom” Alexei Miller au discutat proiectul „Southstream”, problema prețurilor și cea a eliminării intermediarilor pe piața gazelor naturale.

Legat de contractele care expiră în finele anului ministrul economiei, energeticii și turismului Traicio Traikov, a anunțat începerea de tratative la nivel de experți în vederea realizării unor prețuri mai mici. „Eu sper - este scopul nostru și angajamentul din partea d-lui Miller -, într-o lună-două să avem o decizie în aceasta problema care privește numai perioada până la finele lui 2012”, a spus Traikov.

Viitoarele contracte după el, trebuie să fie semnate având în vedere înțelegerile de principiu din vara lui 2010, adică relații directe între „Gazprom Export” și „Bulgargaz”, fără intermediari. Noul preț va fi influențat într-o măsură mai mică de piața petrolului. Formula de formare va avea la baza ultimele tendințe cea ce înseamnă o componentă pentru preț-spot și o reducție a dependenței fața de piața petrolului.

Traikov a adăugat că în privința proiectului „Southstream” scopul comun este ca în luna noiembrie să fie adoptată decizia investițională finală pentru tronsonul bulgăresc iar lucrările de construcție să demareze încă în acest an.

Cu câteva zile în urmă președintele rus Dmitri Medvedev a cerut să fie urgentat proiectul „Southstream”. Prin viitoarea conductă ce va traversa Marea Neagră vor fi tranzitate anual până la 63 de miliarde metri cubi de gaze. În timpul vizitei lui Miller din „Gazprom” au anunțat că în martie va demara procedura de stabilire a subcontractorilor pentru tronsonul bulgăresc al conductei. Cu o săptămână în urmă ministrul Traikov a fost in vizită la Moscova.

Șeful „Gazpromului” a vizitat Slovenia și Grecia înăinte de a sosi la Sofia.
XS
SM
MD
LG