Misiunea OSCE în Republica Moldova a încurajat organizarea evenimentelor comune de comemorare a celei de-a 20-ea aniversare a conflictului transnistrean. Nu s-a reuşit. Deşi atât în dreapta, cât şi în stânga Nistrului au fost comemoraţi cei căzuţi în războiul de pe Nistru. Unele voci spun că mai este un singur pas pentru a face acest lucru în comun, iar acest fapt ar servi un exemplu pentru noile generaţii de prevenire a unor astfel de tragedii pe viitor.
*
Europa Liberă: Morţi, răniţi, arme, lacrimi, sânge, aşteptare, baricade, ameninţări – despre toate acestea s-a vorbit în această săptămână. Ieri s-a împlinit 20 de ani de când s-a început adevăratul război de la Nistru cu armata a 14-ea, cu gardiştii şi cazacii. Generalul Victor Gusleacov a apărat Comisariatul de poliţie Bender în timpul războiului din 1992. El era atunci în fruntea comisariatului de acolo.
-Domnule Gusleacov, totuşi ce a însemnat acest război de acum 20 de ani de la Nistru?
Europa Liberă: Cine au fost aceşti „cei”?
Victor Gusleacov: „Cei care au fost conducători de partid, cei care au fost conducători de întreprinderi mari, aduşi din Uniunea Sovietică şi care nu-şi puteau găsi locul lor mai departe în noua republică.”
Europa Liberă: Pentru cazaci, pentru separatişti, ţinta de atunci era Comisariatul de poliţie de la Tighina. Aţi rămas pe baricade până în ultimul moment. Cât de greu a fost?
Victor Gusleacov: „Cazacii, gardiştii şi aşa numitele forţe înarmate, ei îndeplineau comenzile celor care au venit la putere ilegal.”
Europa Liberă: Erau elemente criminale venite pentru a câştiga bani în acest conflict de la Nistru?
Victor Gusleacov: „Desigur, în 1991 când reţineam persoane şi în 1992 reţineam persoane până la sfârşitul, când am luat batalionul de gardă din Bender am depistat o mulţime de documente cu adrese din Sanct-Petersburg, Rusia, cu certificate de eliberare din instituţiile penitenciare, etc. Iată cine erau gardiştii, cazacii, ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Totuşi aţi ţinut piept atacurilor armate puternice, pentru că armata a 14-ea rusă avea în dotare cea mai bună tehnică militară.
Victor Gusleacov: „Implicarea armatei a 14-ea n-a fost directă, a fost indirectă prin faptul că din armata a 14-ea au fost dotate cu armament, cu tehnică, cu tancuri toate formaţiunile paramilitare din Transnistria. În Bender era regimentul de rachete. Până în ultima zi noi contactam cu comandamentul special. Nu pot să spun că ofiţerii şi subofiţerii din regimentul din Bender au participat la aceste evenimente, deoarece mai mult ne-au acordat ajutor. Ei erau locuitori ai oraşului Bender, noi ne cunoşteam foarte bine unul pe altul. Vă spun că cu ajutorul comandamentului regimentului am scăpat 18 prizonieri din batalionul de rezervişti din Cantemir, care au nimerit în mâna, să spunem, la gardişti şi la cazaci. Ei ne-au ajutat să-i scoatem, să-i aducem vii în ţară. Faptul că în cetate din prima zi au intrat cazacii, gardiştii şi miliţienii, care au început a trage cu foc asupra forţelor care intrau în oraş, asta nu înseamnă că s-au implicat. Nu putem să negăm şi faptul că şi alte forţe din armata a 14-ea au participat , deoarece la 22 iunie 1992 s-a început al doilea val de atac asupra Comisariatului de poliţie Bender, a fost organizat de comandamentul de la Tiraspol. Deoarece şi artileria era implicată. Noi am depistat în tehnica în care au ars persoane, livrete militare, care arătau că ei fac serviciul în divizia cu numărul 59. Şi a doua etapă – după venirea lui Lebedi.”
Europa Liberă: Generalul Alexandr Lebedi.
Victor Gusleacov: „Da, care este socotit de transnistreni ca pacificator, el a deschis toate depozitele şi le-a dat armamentul, tehnica. El a dat comanda ca regimentul de tancuri să înainteze cu un batalion din regimentul de tancuri. Dacă a intrat în Bender şi a stat până la 4 august. Asta el a făcut. El consulta separatiştii. Sunt unele momente care trebuie de spus curat, că nu a fost acel pacificator care cred alţii. El se socoate pacificator din partea Transnistriei, deoarece el le-a acordat lor ajutor, nu nouă.”
Europa Liberă: Astăzi locuiţi la Varniţa. Ce şanse există ca cele două maluri să fie reunificate? Ce şanse sunt ca Moldova să ajungă un stat integru?
Victor Gusleacov: „Sunt şanse, deoarece, cum vă spun, nu de aceea că s-a dus Smirnov şi a venit Şevciuk, a venit altă putere. Sunt şanse, trebuie numai una să facem, să lucrăm cu populaţia din stânga Nistrului, departament care să se ducă în fiecare zi să vorbească cu oamenii din stânga Nistrului, să le arate ce le putem noi oferi.”
Europa Liberă: Care sunt regretele cele mai mari?
Victor Gusleacov: „Ei, cele mai mari regrete eu vreau să vă spun una – că au trecut 20 de ani, a crescut o generaţie tânără, nouă şi cu părere de rău, cum m-am convins eu, majoritatea nu cunosc ce s-a întâmplat, nu cunosc cum a fost apărată suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova. Cum poţi să vorbeşti despre anii 1991-1992 numai pe o temă din istorie pe care o învaţă copii noştri? Noi trebuie să ne ocupăm cu educaţia patriotică a noii generaţii.”
*
Europa Liberă: Alt combatant, alte amintiri. Andrei Ţurcanu, primarul satului Baraboi, din raionul Donduşeni.
Europa Liberă: Dar care au fost cele mai de groază momente?
Andrei Ţurcanu: „19 iunie, duminica sângeroasă. Dar să ştiţi că au fost şi după aceea. Eu am fost martorul ocular, băieţii, care după două săptămâni ieşiseră din încercuire şi erau într-o situaţie de groază. Demoralizaţi şi nu înţelegeau situaţia, că este un conflict cu un inamic, cu nişte forţe mai deosebite faţă de noi.”
Europa Liberă: De fapt atunci la Bender a fost şi pusă în acţiune tehnica grea a fostei armate a 14-ea.
Andrei Ţurcanu: „Cu părere de rău, ştiţi, noi când am primit tunurile de la Ungheni, pregătite pentru noi, erau practic descompletate. Un băietan tânăr, care cunoştea destul de bine tehnica şi iată cu piuliţa de mână încerca să readucă sistemul pentru ca să putem împuşca din tunurile date. Ţin minte chiar prima dată, când am intrat noi pe poziţii, am început să fim bombardaţi. Comandantul plaţdarmului, care era responsabil de artilerie, o persoană rusă, din Bălţi, el chiar ne spunea: „ia nicogda ne dumal cito esti liudi catorîie soglasnî na vsio, citobî lişi bî predati cavo-to.”
Europa Liberă: A propos, cuvântul „trădare” a fost cel mai dureros.
Andrei Ţurcanu: „Cel mai dureros. A fost un caz când am dus patru autoturisme pentru Armata naţională de pe teritoriul raionului Donduşeni. Şi iată când treceam Nistru pe podul plutitor cu maşinile erau prezentate la comisariat la Cocieri, la comisariatul militar, şi când am început să fim bombardaţi, iată sincer atunci am simţit că pentru mine era mai tragic. Cu plutonierul cu care eram, ne-am apucat ambii de mână, măcar nu ne dam seama ce înseamnă să sai în apă, dar atunci pentru mine a fost un şoc, într-adevăr. Deci, frica este mare. Atunci îţi pare, când cineva ne spunea, că o să ne ducem numai să menţinem ordinea publică, să ajutăm poliţiei. Dar atunci când vezi că împuşcă în tine şi vezi că obuzele explodează în jur…”
Europa Liberă: Domnule Ţurcanu, dar care e lecţia acelui război?
Andrei Ţurcanu: „Lecţia unui război e ca şi toate războaiele – ele de fapt sunt dezlănţuite de liderii noştri, de acei care au poate uneori şi nişte ambiţii. Înţelegeam destul de bine, mai ales noi, cei militari, ce anume vede Rusia în teritoriul respectiv. Şi ştiam destul de bine o parte dintre noi că prin metoda de război nu vom putea să ne luăm teritoriul nostru. Dar a fost probabil bine planificată din timp, ca să ajungem la ceea ce să ajungem. Dar n-a trebuit. Şi liderii noştri în care am avut noi încredere foarte mare atunci, în preşedintele Snegur, trebuia cumva să stea la masa de tratative, să negocieze. Au fost mai multe decrete. La noi venea cu decretul prezidenţial de mobilizarea totală a populaţiei, pe urmă venea din partea primului ministru: opriţi-vă, că se amână. Ultima dată a venit curierul preşedintelui cu un plic, cu decretul prezidenţial de mobilizare. Păi ţin minte că eram, cum îi spuneam noi – buncherul la comisariatul militar, grupul raional, nu ştiam cum să procedăm mai departe, cine totuşi în ţară conduce.”
Europa Liberă: De cine să ascultaţi.
Andrei Ţurcanu: „De cine să ascultăm. E greu să-ţi aduci aminte de chestiile astea şi să vezi câţi băieţi au căzut nevinovaţi şi uneori te ia groaza când te gândeşti numai la faptul că pentru ce au murit ei. Fiindcă şi până astăzi, după 20 de ani, problema transnistreană aşa şi nu este soluţionată. Diplomaţia populară mai bine ar fi să se implice, decât conducătorii noştri. Dar totuşi şi liderii nu trebuie să se dea într-o parte. Trebuie de stat la masa de negocieri, cu atât mai mult s-a schimbat acum conducerea Transnistriei şi ar fi foarte bine, conducătorii noştri să se aşeze la o masă de tratative, să găsească limbajul corespunzător ca să reîntregească teritoriul nostru.”
*
Europa Liberă: Conflictul armat de la Nistru din anul 1992 a fost un război nedrept, care a lăsat în urmă victime, invalizi, familii distruse şi o Moldovă scindată. Astăzi cei de pe malul drept al Nistrului îşi aduc aminte de problema transnistreană la 2 martie, dar şi atunci când au loc negocieri în formatul 5+2. Iar mulţi dintre cei care au luptat, cred că ţara nu prea are nevoie de ei. Boris Muravschi a fost comandantul Statului major din perioada conflictului armat de la Nistru.
Europa Liberă: Cine cu cine a luptat?
Boris Muravschi: „Am luptat noi cu noi şi pricina conflictului a fost mai mult în ambiţiile noastre şi fără doar şi poate s-au implicat destul de serios şi forţele din afară – grupări din Rusia, grupări şi activişti din Ucraina şi din România. Ei toţi au încercat să prindă peştele lor. Deseori aduc aşa o pildă: când arde casa cine fură cel mai tare? Vecinii.”
Europa Liberă: Domnule general, de ce v-aţi dus la război, dacă aţi ştiut că e un război nedrept, un conflict armat impus?
Boris Muravschi: „Nu, de păstrat integritatea şi patriotismul. Noi eram încredinţaţi că noi facem drept şi noi trebuie să stabilizăm situaţia, să scoatem toate pericolele, care ameninţau integritatea republicii, fără doar şi poate.”
Europa Liberă: Dar cum ameninţau?
Boris Muravschi: „Ameninţau prin aceea că se puneau hotare noi, se fărâmiţa teritoriul republicii, se fărâmiţa poporul.”
Europa Liberă: Cine punea aceste noi hotare la Nistru?
Boris Muravschi: „Diferiţi extremişti. Iată în cazul de faţă oameni ceia, care vroiau să rupă o bucată de pământ, să fie un împărăţel cât de mic, dar să fie.”
Europa Liberă: Două-trei nume?
Boris Muravschi: „Acelaşi Smirnov a văzut că se poate de furat, să spunem aşa, brutal. Şi în felul ista s-au năpustit, folosind diferite grupări, pentru a-şi satisface interesele meschine, practic, criminale. Şi cu metode criminale.”
Europa Liberă: Cu cine aţi luptat Dumneavoastră?
Boris Muravschi: „Noi am luptat cu gardiştii din Transnistria.”
Europa Liberă: Cine i-a înarmat?
Boris Muravschi: „Parte s-au înarmat singuri, prădând depozitele militare, la prima etapă.”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, Dumneavoastră sunteţi general – cum poţi să intri într-un depozit şi să iei armament?
Boris Muravschi: „Ascultă, Valentina, ştiu cum s-au făcut lucrurile astea.”
Europa Liberă: Cum, ia spuneţi.
Boris Muravschi: „Iată, de pildă, când noi am ocupat Cocieriul, toată unitatea era prădată şi noi am fost nevoiţi să oprim procesul acesta. Aşa procese s-a petrecut într-o măsură mai mare sau mai mică. După asta armamentele li se dădea. Li se deschidea porţile şi se înarma populaţia.”
Europa Liberă: Dar erau superiorii din armata a 14-ea.
Boris Muravschi: „Foarte drept. Era un proces destul de negativ.”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, de ce s-a pierdut Tighina?
Boris Muravschi: „Tighina s-a pierdut din cauza că în primul rând operaţiunea de intrare în Tighina şi de ocupare a Tighinei a fost pregătită foarte rău de către noi. Şi eu nu-mi scot responsabilitatea. Toată operaţiunea era nepregătită. Asta a fost factorul principal că noi am pierdut Tighina.”
Europa Liberă: Poliţia a avut cea mai bună imagine. Spuneţi, totuşi, de ce s-a compromis imaginea poliţiei?
Boris Muravschi: „Din cauza luptelor politice şi a poziţiei neferme a conducerii. Nu se poate în Ministerul de Interne, în Procuratură de schimbat conducerea ca mănuşile – aista îmi place, aista nu-mi place. În toate ministerele au fost distruse cadrele profesionale la etapa ceia numai dintr-un singur considerent: aista e al nostru, aista nu e al nostru. Asta nu se poate de făcut.”
Europa Liberă: Lecţia războiului?
Boris Muravschi: „Lecţia războiului e că e timpul să unim societatea, să ne pocăim unul faţă de altul, să ne liniştim, să nu învinuim pe nimeni. Să unim societatea asta şi numai prin unire noi o să putem să facem ceva. Însă este încă un factor: cu noi să conducă oameni cinstiţi. Deficitul cel mai mare în ziua de azi pentru noi e lipsa conducătorilor cinstiţi, care au simţ de demnitate şi de dragoste faţă de popor.”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, şansa reunificării a apărut?
Europa Liberă: Cei care aţi stat cu arma unul împotriva altuia, astăzi sunteţi gata să vă daţi mâna?
Boris Muravschi: „Da, suntem. Noi despre lucrurile astea demult am vorbit. Mai mult ca atât – individual.”
Europa Liberă: Relaţiile s-au păstrat, aşa?
Boris Muravschi: „Se păstrează relaţiile, se întâlnesc oamenii, discută.”
Europa Liberă: Dar sincer: mergeţi în Transnistria?
Boris Muravschi: „Eu – da.”
Europa Liberă: Fără frică?
Boris Muravschi: „Fără.”
Europa Liberă: Vă umileşte faptul că trebuie să treceţi prin vamă?
Boris Muravschi: „Mă enervează, simt o înjosire colosală. Din partea Moldovei niciodată nu a fost o echipă stabilă de lucru cu Transnistria. În Transnistria, începând din primele zile de tratative paşnice şi, practic, până nu demult tot timpul era o echipă unică, care niciodată nu se schimba. Era o continuitate în tratative, era o poziţie. La noi se schimba aproape în fiecare an. Cei care veneau nu ştiau ce au făcut cei precedenţi. Echipa din Transnistria se folosea de momentul acesta, ei înţelegeau că aiştia nu ştiu şi se începea tot de la început. Şi ei jucau cu echipele noastre aşa cum ei doreau.”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, câtă geopolitică şi geostrategie ar fi în această zonă?
Boris Muravschi: „Interesele geopolitice ale Rusiei, Ucrainei şi ale României sunt destul de mari. Altă întrebare e cum vom putea noi să ne folosim de divergenţele dintre aceste trei puteri? Şi cum am putea să folosim noi şi influenţa Statelor Unite şi a Uniunii Europene asupra acestor trei puteri? Dacă ne ajunge minte, noi foarte repede o să hotărâm multe întrebări.”
Europa Liberă: Are Moldova un viitor, pe care şi-l doreşte cetăţeanul acestui stat?
Boris Muravschi: „Eu nici nu vreau să mă gândesc că n-are. Eu sunt încredinţat că are. Orice societate avea perioade de înflorire şi perioade de cădere. Sunt forţe raţionale, care ar putea să facă ceva, demne, ş.a.m.d. Din păcate, situaţia care s-a creat la noi, de acces la puterea de stat e aşa de tare blocată de forţele care de acum au puterea asta şi nu le permit la nişte forţe sănătoase să intre. Se vede că trebuie o perioadă oarecare de timp, până ce nu s-a distruge umbrela asta. Trebuie să fie unită toată masa asta de oameni de combatanţi, sau participanţi.”
Europa Liberă: Aceştia 28 de mii, care au rămas azi, da?
Boris Muravschi: „Ei nu sunt 28 de mii, ei sunt cu mult mai puţini.”
Europa Liberă: Câţi sunt? Jumătate? 14 mii?
Boris Muravschi: „Eu socot că sunt în jurul la 14-15 mii. Să fie o singură organizaţie.”
Europa Liberă: De ce s-a dublat acest număr?
Boris Muravschi: „Aceasta este o nouă formă de jaf a statului. Fiindcă aveau beneficii.”
Europa Liberă: Dar nu e responsabilitatea Dumneavoastră? Îi cunoaşteţi, eu cred, pe fiecare care a fost acolo, domnule Muravschi?
Boris Muravschi: „Problema e în aceea că, Vale, iată noi avem legea. Fiecare trei persoane poate să înregistreze o organizaţie a veteranilor. Înregistrează organizaţia asta, primeşte ştampila şi face o blanchetă şi începe să scrie la primărie, în Guvern, că iată, de la numele veteranilor. Are acolo în jurul lui 10-15. Cel mai parşiv e că mulţi care au înregistrat au, din păcate, nişte scopuri meschine, dar nu scopuri patriotice.”
