Alegerile din Rusia: democraţia la dozator

Federaţia Rusă îşi alege astăzi preşedintele, un eveniment care nu figurează în Calendarul Maia, dar cu siguranţă poate fi conceput ca o bornă kilometrică de luat în seamă de călătorii care volens-nolens se mişcă pe acelaşi drum, ba se şi află urcaţi pe acelaşi vehicul numit planeta Pământ. Cred că nu exagerez prea mult atunci când clasific alegerea preşedintelui rus la rubrica evenimentelor de importanţă planetară, pentru că de modul în care stau lucrurile la Kremlin depind foarte multe verigi mai apropiate sau mai îndepărtate dintr-un imens lanţ, lanţ din care fireşte face parte şi Republica Moldova în virtutea trecutului, dar şi viitorului în mare parte amanetat.

*

Europa Liberă: Aşadar, astăzi în studioul de la Chişinău al Europei Libere se află corespondentul de la Chişinău al agenţiei de presă Interfax din Federaţia Rusă, Anatol Golea, corespondentul din Chişinău al Televiziunii publice din România, Doru Dendiu, şi fostul şef al Biroului de la Chişinău al postului de radio BBC, Alexandru Canţîr, actualmente colegul nostru, moderator al emisiunii matinale a Europei Libere.

Domnule Doru Dendiu, spuneţi-ne vă rog impresia Dumneavoastră, cum a fost campania lui Putin, după ce că adepţii lui şi chiar el spunea că nu are nevoie de alegeri trucate, de voturi câştigate prin fraudă sau prin propagandă gratuită. El vrea o competiţie cinstită şi chiar acredita ideea că s-ar putea să fie turul doi, ceea ce înseamnă că el era gata pe bune să accepte contracandidaţi şi ar fi dat în felul acesta de înţeles sprijinitorilor săi să nu fie foarte zeloşi şi să nu-i marginalizeze, să le dea şi lor voie să participe la campanie. S-a întâmplat lucrul acesta? Nu? Este o competiţie cu contracandidaţi? Sau ba?

Doru Dendiu: „Cred că alegerile prezidenţiale din Rusia, mai ales cele din anul acesta, sunt aş spune un joc de şah, în care o singură persoană mută şi piesele albe, şi piesele negre. Vladimir Putin a făcut multe afirmaţii de-a lungul timpului, el încearcă să mimeze o democraţie, cum s-ar spune o democraţie suverană. Cred că mimează şi campania electorală, şi mimează şi democraţia nu de dragul menţinerii la putere. În cazul lui nu cred că poate fi vorba de aşa ceva – el este mult prea puternic.”

Europa Liberă: Mult prea puternic şi nu încape în tiparele democratice?

Doru Dendiu: „Este mult prea puternic şi cred că tocmai de aceea mimează o oarecare democraţie, ca să lase altora impresia că ar putea avea o şansă.”

Europa Liberă: Anatol, părerea dumitale, ce se întâmplă în Rusia? În ce măsură ar fi justificată constrângerea la care recurge Putin? Or el anunţă că se confruntă de fapt cu riscul destrămării Rusiei, cu presiunile Occidentului şi el trebuie să riposteze în felul în care înţelege el.

Anatol Golea: „Pentru ca să înţelegem acest comportament în campania electorală, trebuie să ştim mentalitatea ruşilor, în primul rând. Mentalitate moştenită din Uniunea Sovietică, un stat mare, o supraputere, o forţă, dacă vreţi, chiar un jandarm, dacă vreţi, în această zonă a Europei, rol asumat conştient. Şi ruşilor le place un conducător, care să vină în forţă, care să ţină sub control tot ce se mişcă. Şi anume pe aceasta joacă echipa lui Putin în actuala campanie electorală.”

Europa Liberă: Chiar dacă nu mai au mijloace şi chiar dacă nu mai sunt în stare să facă faţă competiţiei cu americanii?

Anatol Golea: „Chiar dacă nu mai au mijloace, chiar dacă au mari probleme economice, chiar dacă Moscova este o ţară absolut separată de restul Federaţiei Ruse. Pentru că în sate, la ţară situaţia este dezastruoasă, aş zice că este mult mai proastă decât în Republica Moldova. Dar în Moscova se trăieşte bine, dar şi în câteva mega-polisuri, în câteva oraşe. Putin nu mizează pe acest electorat, în primul rând. El mizează pe cei de la sate, pe cei oropsiţi, cărora le spune că totul va fi bine, important e să fim puternici, să fim tari, să păstrăm integritatea, pentru că, vezi Doamne, imperialiştii vor să procedeze cu Rusia tot aşa cum au procedat cu Uniunea Sovietică, s-o destrame. În afirmaţiile echipei lui Putin sigur că este şi o anumită doză de adevăr, pentru că o ţară, cum este Rusia, atât de mare şi cu atât de multe probleme, inclusiv şi de ordin naţional, de relaţii interetnice, atitudinea ruşilor faţă de caucazieni şi invers, sigur că în condiţiile democraţiei este foarte şi foarte greu de guvernat această ţară. Şi ruşii conştientizează acest lucru, încercând să dozeze democraţia la posturile de televiziune, în ziare. Mai puţin în Internet, Internetul totuşi rămâne o sursă de inspiraţie, dacă vreţi, pentru cei care sunt împotriva lui Putin şi înţeleg cum ar trebui să fie democraţia veritabilă.”

Europa Liberă: Eu înţeleg că nu împărtăşiţi această tactică, dar vă întreb, întrucât aţi atins această strună, acest registru: cine este Dumnezeul care ştie câţi vapori să scoată din cazan? Lukaşenka tot se crede în drept, de exemplu, să decidă cine trebuie să meargă la Eurovision.

Anatol Golea: „Anume din acest considerent Putin chipurile ar accepta că poate fi turul doi, că va câştiga în turul doi, dar de fapt se face totul pentru ca să câştige din primul tur. Eu nu exclud că după alegerile prezidenţiale, cum se zice la noi, poate fi aplicată tactica strângerii şurubului.”

Alexandru Canţîr: „Sigur că problema în Rusia nu ar fi să dozezi democraţia, problema ar fi să plantezi, să dezvolţi democraţia, pentru că din punctul meu de vedere altă soluţie pentru Rusia nu există.”

Europa Liberă: Dar nici Petru I nu a reuşit.

Alexandru Canţîr: „Ba da, a reuşit în linii mari. Adică a fost o epocă de modernizare, care se resimte şi acum. Rusia ar fi putut fi cu totul altceva, dacă nu era Petru I, probabil. Şi dacă este acum cum este, totuşi să nu uităm că au fost perioade când Rusia a fost relativ, raportată la vremea de atunci, a fost o democraţie, totuşi.”

Europa Liberă: Aţi atins subiectul care mă interesează prioritar – în ce măsură poţi să sacrifici, un pic, democraţia, ca să nu se întâmple dezastrul sau destrămarea ţării?

Alexandru Canţîr: „Sigur că poţi sacrifica în anumite împrejurări, dar nu trebuie să-ţi faci din asta un fel de stil de a guverna, sau un fel de justificare, sau un temei, sau cum să zic eu – unică posibilitate de a guverna. Încă o dată: eu, în calitate de dictator îmi argumentez păcatele împotriva democraţiei prin faptul că în aşa fel consolidez democraţia, mă rog, strângând şurubul, făcând fel de fel de lucruri total antidemocratice. Nu există, nu poţi să transformi stilul acesta de a guverna într-o regulă. Poţi s-o faci involuntar, poţi să fii forţat s-o faci la un moment dat, neavând altă soluţie în anumite împrejurări, mai ales când eşti sub presiunea, sau sub pericolul terorismului, dar nu poţi să transformi acest stil de a guverna într-o totală justificare.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, care veniţi de la BBC cred că v-ar fi mai la îndemână exemplul britanic. Aşa cum înţeleg eu exemplul britanic este o democraţie dezvoltată tocmai pentru că ei acceptă democraţia cu toate cusururile.

Alexandru Canţîr: „Este amuzant că domnul Putin chiar a făcut, atunci când a fost pus în situaţia să explice de ce face această rocadă penibilă cu domnul Medvedev, a făcut referiri la Gordon atunci când s-a făcut un fel de transfer de putere. Mie mi se pare total, cum să zic, nepotrivită această comparaţie, această justificare. În Rusia aceste alegeri, ca şi întreaga democraţie pe de altă parte pot fi numite alegeri şi poate fi numită democraţie cu uşoare sforţări, ca să spun aşa. Toate instituţiile statului sunt bazate pe un fel de ipocrizie, care durează de mai mult timp în Rusia. Deci, ceea ce e un Minister al Justiţiei nu este un Minister al Justiţiei, s-ar putea întâmpla să fie tocmai invers. Ceea ce este poliţie, sau miliţia de altă dată, este invers decât ce se declară, pentru că e un fel de invers-democraţie în mare parte, dar păstrând o mină bună şi expresia feţei că eşti campion la democraţie.”

Europa Liberă: Să nu mai vorbim de fachirul de la Comisia electorală centrală.

Alexandru Canţîr: „Care este responsabil, da.”

Anatol Golea: „Da. Vroiam să fac o remarcă referitoare la dozarea democraţiei. Evident că nu împărtăşesc acest punct de vedere, dar uneori dozarea democraţiei sau sacrificarea democraţiei în realizarea unor scopuri nobile poate fi uneori justificată. Şi aici aş aduce exemplul alegerilor prezidenţiale din aceeaşi Federaţie Rusă din 1996, alegeri pe care Boris Elţin trebuia să le piardă detaşat, trebuia să ia maximum 10-15 la sută. A intrat în acea campanie având ratingul sub două procente, sub doi la sută. Şi liderul comunist de atunci şi actual din Rusia, Ghennadi Ziuganov trebuia să câştige în primul tur alegerile. Ce s-a făcut atunci a fost încălcare flagrantă a drepturilor alegătorilor, a fost o campanie electorală totalmente trucată. Vă aduceţi aminte despre cutia de hârtie xerox cu 500 de mii de dolari, o sumă fabuloasă pentru acele timpuri. S-a plătit, s-a făcut, s-a implicat businessul, dar nu s-a admis revenirea comunismului în Federaţia Rusă. Dacă în 1996 era alt rezultat al alegerilor nu se ştie unde era astăzi Republica Moldova.”

Alexandru Canţîr: „Pentru că nu se ştie în general ce era.”

Anatol Golea: „Nu se ştie ce era, Uniunea Sovietică, probabil, într-o formă sau alta.”

Alexandru Canţîr: „Dar putea fi şi mai bine, dacă nu se admitea, dacă se focaliza totul pe procedura cinstită, democratică. Nimeni nu ştie.”

Europa Liberă: Zăgăzuirea deliberată a comuniştilor se mai discută, se mai invocă şi în alte părţi. Doru Dendiu vrea să spună.

Doru Dendiu: „Discuţia a mers spre dozarea democraţiei în condiţiile în care cel puţin eu şi o să încerc să explic de ce cred asta, eu sunt convins că în Rusia, în Federaţia Rusă nu vorbim de democraţie, de fapt. Am citit de curând „Testamentul lui Ariel Sharon”, este titlul unei cărţi scrisă de un reputat jurnalist, prieten de familie cu marele Arik, cum era supranumit fostul premier al Israelului. El spune la un moment dat în carte că Uniunea Sovietică a început să se destrame, sau, mă rog, a primit lovitura mortală în războiul din Liban în 1982 în Valea Bekaa şi explică foarte repede de ce. El spune că ceea ce le-a permis israelienilor să câştige şi acel război, şi următoarele războaie din zonă a fost tehnologia. Au fost acele chibuţuri tehnologizate create, implantate în Israel. Lucrul acesta s-a întâmplat din punctul meu de vedere pentru că Rusia rămâne încremenită într-un proiect, în proiectul forţelor armate, într-un proiect al puterii exercitate nu democratic, ci prin forţă. În opinia mea, Rusia nu a câştigat nici măcar cel de-al doilea război mondial. Pentru că dacă nu ar fi existat ajutoarele engleze şi americane de pe la Nord, de pe la Murmansk, n-ar fi avut absolut nici o şansă în faţa tehnologiei germane.”

Europa Liberă: Şi resursa umană pe care o avea pe întreg întinsul URSS-ului.

Doru Dendiu: „Exact. Lucrul acesta se întâmplă acum, cred eu, în felul următor: cineva la Kremlin sau în altă parte, un alt pol de putere din Federaţia Rusă, nu acum ci mult mai devreme, a înţeles că trebuie să speculeze, să forţeze pe gaz ca singura armă redutabilă. E opinia mea, poate nu o împărtăşeşte şi altcineva, dar eu sunt convins că asta e situaţia. Şi atunci ceea ce face Putin, ceea ce se întâmplă cu rocada asta Putin-Medvedev se poate întâmpla la nesfârşit, după cum Putin a dat de înţeles de curând. El ar putea să mai candideze. Se va întâmpla la nesfârşit pentru a perpetua o putere a gazului, o oligarhie.”

Alexandru Canţîr: „Putin, de fapt, ca să revenim la problema democraţiei în Rusia, Putin de fapt şi toţi cei care îl sprijină, anturajul său, dar şi o bună parte a cetăţenilor Federaţiei Ruse nu construiesc şi nu-şi doresc să construiască democraţia. Obiectivul lor este să construiască o Rusie puternică, o Rusie mare, un fel de URSS în limitele posibile de acum.”

Europa Liberă: Dar nu cumva Putin chiar crede în propriul diagnostic? Andrew Wilson într-un interviu spunea că la un moment dat ruşii riscă să creadă într-un diagnostic greşit. De exemplu, ei chiar cred pe bune, sau cel puţin prezintă foarte convingător această versiune, că, vezi Doamne, occidentalii prin banii lor, prin ong-işti distrug din interior Rusia. Şi chiar cred ei în asta?

Alexandru Canţîr: „Nu ţine, nu ţin justificări de genul acesta. Au crezut în mod justificat că occidentul i-a călcat în picioare, sau i-a doborât la pământ. Şi nu numai că l-a doborât pe rus la pământ, dar şi a păşit peste el plecând, nici măcar întorcându-se să vadă dacă mai respiră. Asta a fost credinţa profundă, din punctul meu de vedere, a tuturor ruşilor, adică de la diferite etaje sociale, de orice fel. În special după ce s-a întâmplat în anii 90, atunci când ţara a fost, într-adevăr, a fost la un pas, probabil, de dezintegrare şi de realităţi sângeroase, triste, extrem de triste. Dar odată cu timpul cred că această justificare a greutăţilor şi a problemelor Rusiei prin conspiraţia americanilor, prin ceea ce spune Putin că ar fi un pericol oranj, prin urzelile capitaliştilor occidentali, americani în special, nu mai ţine. Deci, ruşii din punctul meu de vedere au început să nu mai creadă în democraţia fictivă şi au început să nu mai creadă în justificări de genul acesta. Sigur că ce se întâmplă pe Bolotnaia sau la Saharov nu este expresia revoltei întregii Ruse, pentru că anturajul lui Putin vorbeşte despre plancton, de opoziţie, de birocraţie burgheză. Dar nemulţumirea se simte şi o constată foarte multă lume. Nu în zadar Alexei Navalinîi, care este un fel de protestatar propulsat din interiorul Rusiei pe o temă a corupţiei, este perceput din punctul meu de vedere de anturajul lui Putin mult mai periculos decât ceilalţi lideri consacraţi ai opoziţiei.”

Europa Liberă: Exact asta era întrebarea lui Andrew Wilson, dacă nu cumva autoamăgindu-se, sau înşelându-se cu o versiune de suprafaţă, care nu ţine, ei s-ar putea să scape momentul când într-adevăr nemulţumirea o să ia proporţii care o să fie dezastruoase pentru Rusia. Anatol?

Anatol Golea: „Desigur că acest pericol este şi la ceea ce se referea Sandu – cred ruşii sau nu cred. Chiar cred şi pentru Rusia chiar există această problemă, problema dezintegrării ţării. Pentru că nu trebuie nimeni să-şi facă iluzii şi cei de la Kremlin nu au nici o iluzie referitor la situaţia din Caucaz. Războiul din Cecenia a fost stopat pe o perioadă. Este o pauză, un respiro atâta timp cât s-a găsit acolo un Ramzan Kadîrov, care-l ascultă pe Putin. Nimic mai mult. Şi atâta timp cât se pompează sume enorme, bani fabuloşi se pompează în această zonă, bani care se spală, se duc nu se ştie unde, pentru că populaţia de rând nu simte aceste resurse şi nemulţumirea creşte. În Daghestan rata şomajului este de peste 50 la sută, sunt cifre oficiale. În realitate probabil este 80 la sută rata şomajului. Din ce trebuie să trăiască aceşti oameni? Rusia se confruntă cu nişte probleme enorme. Ei încearcă să-şi rezolve problemele aşa cum le văd ei. Evident ţinând cont şi de nişte interese corporative, interese de clan, interesele Gazpromului, ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Şi pentru asta au nevoie de restabilirea centurii euro-asiatice. Doru Dendiu?

Doru Dendiu: „Vroiam să intervin puţin mai devreme şi să mă întreb, dacă la începutul anilor 90 ong-urile americane sau neamericane, sau mai ştiu eu cine, au fost cele care au pus în pericol Rusia şi ar fi putut provoca destrămarea ei. Eu cred că nu. Eu cred că la începutul anilor 90 ruşii au privatizat prin furt, o mână de ruşi au privatizat prin furt ţara, ceea ce rămăsese din ea. Eu cred că mai degrabă pericolul destrămării Federaţiei Ruse vine de la Kremlin, nu de la ong-uri de diferită sorginte şi nu în nici un caz de la protestatari. Faptul că li s-a permis, eu ştiu – au fost o sută, două sute de mii de oameni care au participat la protestele din Moscova, faptul că Guvernul, regimul le-a permis acelor oameni să iasă în stradă mie nu mi se pare o dovadă de democraţie, ci cel mult o mimare a democraţiei.”

Europa Liberă: Vreau să intervin cu întrebarea: dacă oponenţii lui Putin – Prohorov, Ziuganov, Jirinovski au crezut pe bune că-i pot face concurenţă? Că la un moment dat chiar ar putea să câştige această competiţie?

Alexandru Canţîr: „Dar care ar fi soluţia? Nu poţi să spui că Putin e destinat să câştige, cum probabil şi va fi, acum alegerile prezidenţiale şi va mai fi. Este ca şi cum bătut în cuie că va fi încă două termene. Problema e în altcineva şi au remarcat foarte mulţi observatori – problema nu ţine de victoria incontestabilă, indiscutabilă a lui Putin, chiar dacă va fi, cum spun mulţi, lipsită de glorie. Problema ţine de ce va face Putin după această victorie. Acum cu nemulţumirile în creştere, cu o opoziţie care a început să simtă gustul confruntării cu o putere care slăbeşte. Putin va avea de înfruntat extrem de multe probleme ale Rusiei, pe care va trebui să le rezolve. Va putea Putin şi anturajul său să rezolve, şi Medvedev în calitate de prim-ministru, vor putea să ei face faţă? Şi în ce mod? În condiţii de democraţie, care nu este niciodată un cadou, ci mai degrabă este un proces, care trebuie suportat ca un fel de lecuire mai degrabă decât confort politic. Sau nu va putea şi atunci, dacă ajunge, sau nu ar fi cumva justificat să ne întrebăm că Rusia ar putea merge spre un hotar, după care lucrurile s-ar complica mult mai mult? Ce va alege în acest caz Putin? Să colaboreze cu opoziţia? Sau să strângă şurubul, să devină un tiran şi să manipuleze cu înspăimântătoarele forţe – şi armate şi poliţieneşti, şi de securitate pe care le are?”

Anatol Golea: „Eu cred că acest risc există, dar nu trebuie exagerat, pentru că Putin totuşi vede realitatea, şi este nevoit, chiar dacă nu doreşte, este nevoit să se conformeze unor realităţi. Am văzut ce s-a întâmplat după alegerile din Duma de stat, care au fost trucate într-o măsură mai mare sau mai mică şi lucru pe care nu-l recunoştea la început guvernarea. Nu-l recunoştea Kremlinul – nici Putin, nici Medvedev. Şi atunci când în decembrie au avut loc primele acţiuni de protest în masă, aceste acţiuni nici măcar nu au fost reflectate la posturile de televiziune federale, în nici un fel. Chiar nici nu au fost criticate. Pur şi simplu nu există, deşi erau câteva zeci, dacă nu chiar o sută de mii de oameni. Pe urmă, când aceste proteste au continuat, cei de la guvernare au trebuit să se conformeze, să arate că aceşti protestatari există, că există şi un alt punct de vedere, a trebuit să meargă la dialog cu ei. Şi acum eu cred că opoziţia este înaripată într-un fel că a reuşit ceva. Că cel puţin se discută despre trucările din alegeri, şi de data asta la alegerile prezidenţiale vor fi mult mai atenţi. Cel puţin s-au instalat camere de luat vederi la toate secţiile de vot, se iau nişte măsuri cel puţin pentru a controla procesul de votare. Şi eu cred că în continuare nu poate Putin să admită un regim totalitar de tip sovietic. Este totuşi secolul 21 şi Medvedev, dacă devine primul ministru, este primul pe Internet, primul în Twitter, primul în Facebook. Nu poate un asemenea prim ministru totuşi să fie dictator şi cu un preşedinte dictator.”

Doru Dendiu: „Jirinovski şi Ziuganov sunt obligaţi să candideze. Ce să facă ei altceva decât să candideze. Şi azi, şi mâine, şi poimâine, şi răspoimâine. Prohorov - ar putea fi el sau ar putea fi un alt magnat. Mie îmi vine greu să cred că el candidează fără o oarecare înţelegere cu Kremlinul. Nu am remarcat să fie altfel până acum în Federaţia Rusă - orice magnat ajunge magnat cu suportul serviciilor speciale şi cu suportul oamenilor aflaţi în spatele puterii.”

Europa Liberă: Şi cotizând.

Doru Dendiu: „Cotizând mai ales după obiceiul din Rusia, pe care îl observ şi aici, la Chişinău, din păcate.”

Anatol Golea: „Pentru cei care vor altfel, există exemplul Hodorkovski.”

Doru Dendiu: „Da, pentru cei care vor altfel, există multe alte exemple.”

Alexandru Canţîr: „Sau al unor oligarhi locali.”

Doru Dendiu: „De aceea eu cred că aceste candidaturi nu neapărat că sunt mimate, nu neapărat că sunt false. Repet, Ziuganov şi Jirinovski sunt obligaţi să candideze, sunt lideri, ei vor candida întotdeauna. Dacă o vor face cu succes rămâne de văzut. Eu cred că deocamdată tandemul acesta Putin-Medvedev, care a fost foarte bine calculat, mie mi se pare o lovitură politică măiastră, cred că va merge în continuare mult timp.”

Europa Liberă: Deci, nu se pune problema cine va câştiga, se pune problema – cel care va câştiga ce va face cu victoria asta. Corect? Subsemnaţi?

Anatol Golea: „Cine va câştiga este clar. Ce va face cu victoria? Este adevărat, nu este până la capăt absolut clar. Sunt posibile variante, inclusiv în privinţa tandemului Putin-Medvedev. Peste un an, doi, Medvedev poate fi debarcat, poate apărea altcineva, poate apărea Prohorov în locul lui Medvedev, nu este exclus. Aici sunt variante, dar ruşii au un proverb: pobeditelei ne sudeat – învingătorii nu sunt judecaţi. De aceea Putin sigur că va guverna ţara aşa cum va considera dânsul de cuviinţă.”

Alexandru Canţîr: „Vă imaginaţi în Marea Britanie, de exemplu, o lovitură de stat, sau o schimbare spectaculoasă spre dictatură sau tiranie? E foarte greu de imaginat. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât în Rusia nu va fi democraţie şi nu se va consolida democraţia, vom discuta noi despre caracterul imprevizibil al viitorului Federaţiei Ruse. Cu siguranţă. Şi acest viitor va putea presupune un evantai extrem de larg de posibilităţi. De la idilă democratică şi între doi lideri, de exemplu, de care spunea Anatol, până la întâmplări, cum să zic, mai mult sau mai puţin sângeroase.”

*

Vasile Botnaru: Doamnelor şi domnilor, am ajuns la finalul emisiunii de astăzi, la care au participat corespondentul de la Chişinău al agenţiei de presă Interfax din Federaţia Rusă, Anatol Golea, corespondentul din Chişinău al Televiziunii publice din România, Doru Dendiu, şi fostul şef al Biroului de la Chişinău al postului de radio BBC, Alexandru Canţîr, actualmente moderator al emisiunii matinale a Europei Libere. Ne reauzim duminica viitoare.