După câte le-au trăit în jumătate de secol de comunism, românii au parte și de cel mai longeviv strigoi comunist. Ion Iliescu, mai ceva decât stejarul din Scornicești, nu se dă dus. E ultima stafie comunistă care încă se agită, ultima care a cunoscut fericirea de a studia în Uniunea Sovietică. După ce activistul comunist și-a schimbat părul, nu și năravul, năpârlind la democrație, după două mandate și jumătate de exercitare a puterii la vedere, cele oculte fiind mai multe, Ion Iliescu continuă să se creadă indispensabil. Și se izmenește cu orice prilej. Cum limba de lemn și cea ce spune nu mai interesează pe nimeni, sare pe orice ocazie să apară, să zică, să-și dea cu părerea. Și dacă ocaziile sunt rare, le crează. Ziua onomastică și aniversarea nașterii, chiar și când nu este vorba de cifre rotunde, nu mai sunt sărbători în familie, cu prieteni sau cu camarazi de partid. Au devenit sărbători aproape naționale, în văzul lumi, cu tămbălău în presă, mai ales la televiziune, cu flori, felicitări și admiratoare ude de emoție.
„Cu vârsta, fiecare zi e o primăvară, chiar daca am împlinit 82 de ani”, cum zice pe blogul personal. De primăvara fiind vorba, partidul i-a pus la cale un concert tovărășesc la Ateneu, închiriat pe 10.000 de euro. Ca Ceaușescu, pe vremuri, la Sala Palatului.
După mondenitățile de rigoare și cum face de se ține atât de bine, „gena”, „sunt în priză permanentă” și „alerg și pe bandă”, pușlamaua comunistă a trecut la mesaje cu dedicație, din care putem deduce ce mai vrea, ce-l frământă, ce-l irită. Cum i-au cam murit lăudătorii, un Adrian Păunescu nu se naște în fiecare zi, Iliescu scrie un nou capitol despre fudulia la români: „Iliescu este un brand în România”, „nu eu am nevoie de PSD, PSD are nevoie de mine”, „cine se asociază cu mine are de câştigat”. Ultimul pare un mesaj liniștitor pentru liberalul Crin Antonescu, tovarășul de drum al partidului lui Ion Iliescu, alături de omul securității, Dan Voiculescu, în alianța contra naturii numită Uniunea Social Liberală.
Dar, ca mereu la comuniști, una caldă, alta rece. Întrebat dacă este posibilă schimbarea lui Crin Antonescu din postura de candidat pentru Cotroceni, preşedintele onorific al PSD a spus că lucrurile nu sunt bătute în cuie: „Nu există o decizie politică, este o sugerare”. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, pramatia comunistă mai înfinge un cui în sicriul liberalilor. Existând mari fricțiuni în teritoriu în stabilirea listelor de candidați, tot Ion Iliescu le explica aliaților că principiul parității aplicat de USL în cazul funcțiilor nu este chiar paritate, ci „paritate relativă”, în funcție de situația practică din județe! După atâtea noutăți năucitoare, candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţia României a intrat în ceaţă. Preşedintele PNL a declarat că 2014 „este foarte departe” şi că „îi e greu să ştie dacă va candida”.
Și astfel Crin Antonescu a aflat că peștele mare îl înghite pe cel mic. Iar dacă rechinul e roșu, peștișorul liberal nu mai are scăpare.
