Toata lumea „ştie“ ca tigani din România au mancat lebedele de pe lacul dintr-un parc din Viena. La fel, cind eram copil, in vremea lui Ceausescu, toata lumea „ştia“ ca in casa de rugaciuni a sectantilor adventisti, sau pocaiti, mereu cu obloanele trase, aveau loc orgii nocturne, cu lumina stinsa, si, cum imi sopteau, tremurand de încordare reprimata dureros, colegii cu cosuri: „astia se imperecheaza in bezna, fiul cu mama, si oricine cu ce gaseste...“
„Mituri urbane“ au existat de cind e lumea, iar parintii bisericii au raspandit din Antichitate incoace un lanţ nesfarsit de orori cutremuratoare despre smintelile sexuale si culinare ale adversarilor lor, de la gnostici pina la simplii rivali din parohia vecina.
La fel s-a intamplat si cu mitul, nicaieri confirmat, nicicând dovedit, niciodata constatat, al imigrantilor care mananca lebede, sau animale de companie, ba pîna si căpritele savante de la circ...
Miturile urbane au drept caracteristica faptul ca sint acceptate si retransmise in mod necritic de cei care le propaga, acestia sprijinindu-se pe un artificiu retoric ce tine de domeniul credintei, iar nu al gindirii rationale, si anume: „e stiut cã...“!
Miturile urbane mai sint si imposibil de combatut. Psihologia propagatorilor lor e calchiata dupa cea a adeptilor teoriilor conspiratiei. Atunci cind se emite obiectia ca nu exista nicio mentiune verificabila, incontestabila, a unui asemenea incident - mancatul lebedelor - altfel decit intr-un articol inventat in 2003 in tabloidul britanic The Sun (cea mai nerusinata fabrica de minciuni de pe planeta), si pentru care ziarul a fost fortat de comisia nationala britanica de etica sa publice o dezmintire, mitologii urbani vor argumenta cu superioritate ca „e stiut“ ca „asa-zisa“ presa respectabila evita sa scrie despre astfel de delicte, precum mîncatul lebedelor, din pricina unei ideologii a corectitudinii politice...
In realitate, devorarea lebedelor din parc e la fel de adevarata pe cit e de adevarat ca restaurantele chinezesti îti pun mişeleşte in farfurie carne de câine sau pisica. Dar presa populara nu se cazneste sa repare minciuna. In Anglia, The Sun, care publicase pe prima pagina istoria inventata a lebedelor mancate de imigranti, a fost fortat, dupa o ancheta, de catre comisia nationala de etica si deontologie (PCC), sa aduca o dezmintire... pe care a publicat-o, cu litere mici, in pagina 41...
E însã atît de reconfortant sa traiesti intr-o mitologie consolatoare... si sa-ti spui (fara sa vrei sa vezi ca asa cazi in paralogismele conspirationiste): „mai dă-i incolo, si chiar dacă n-au mancat lebedele, „e ştiut“... ca sint in stare sa o facă“.
