Ieri, în Parlament, 62 deputați l-au ales pe Nicolae Timofti președinte al Republicii Moldova, punând capăt impasului prezidențial de peste 900 de zile. Săptămâna viitoare s-ar putea ca șeful statului ales să depună jurământul și să înceapă mandatul de patru ani, dacă alegerile vor fi validate de Curtea Constituțională. Opoziția comunistă din Legislativ a boicotat votul, dar Nicolae Timofti, judecătorul în vârstă de 63 de ani, a primit sprijinul celor trei foști comuniști, conduși de Igor Dodon. Fără vreo afiliere politică explicită, președintele ales și-a asumat programul pro-european al coaliţiei de guvernare, dar spune că va apăra interesele tuturor cetățenilor, va media între forțele politice şi sugerează că o lege a opoziţiei ar putea fi adoptată în cel mai scurt timp.
*
Europa Liberă: Noul preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, este felicitat de mai mulţi demnitari din străinătate cu ocazia alegerii în funcţie. Toţi îi urează acestuia mult succes şi realizarea obiectivelor pe care şi le-a propus. Nicolae Timofti a mulţumit pentru felicitări şi a menţionat că în calitate de Preşedinte va depune toate eforturile pentru a asigura dezvoltarea Republicii Moldova în condiţii de stabilitate. Europa Liberă a căutat să afle ce cred oamenii simpli despre alegerea şefului statului.
-„Mă bucur că avem în sfârșit un preşedinte după trei ani.”
-„Suntem fericiţi că s-a ales un preşedinte, însă ne dăm seama că în spatele lui tot stă Alianţa şi că tot Alianţa o să facă totul. El o să fie doar o păpuşă, că la corupţia care este acum nu cred să se facă mare schimbări de un singur om, care se numeşte preşedinte.”
-„Eu nu prea sunt cu politica, dar sincer, sunt fericită că s-a ales un preşedinte în sfârșit pentru că râdea toată Europa de noi. Nu am nici o aşteptare pentru că poporul nostru a trăit cu aşteptări mult, mult timp.”
-„Eu nu aştept mare schimbări, eu aştept stabilitate, ca agenţii economici să poată activa normal.”
-„Trebuie să asculte de popor şi de voinţa poporului.”
-„Să mai aibă grijă de oamenii simpli, fug toţi din ţară nu e normal şi bătrânii mor de foame.”
-„Eu sper că o să fie un preşedinte cumsecade şi pentru popor o să gândească puţin, pentru că economia e foarte joasă.”
-„Ar trebui să aranjeze priorităţile în ceea ce priveşte relaţiile între Republica Moldova şi Rusia şi relaţiile Moldovei cu Uniunea Europeană. ”
-„În Europa să ajungem, atât.”
-„Sperăm să continue reformele, altfel nici o şansă.”
-„Cât mai multe joburi pentru tinerii studenţi. Sperăm că o să fie cât de cât ordine şi linişte în ţară.”
-„Să ridice salariile, bursele la studenţi.”
-„Schimbări nu pot fi, preşedintele nu are miliarde ca să îndestuleze poporul. La noi e criză nu numai politică care a fost, avem şi criză economică şi probleme sociale, avem probleme mari, sărăcia şi rămâne sărăcie.”
-„Măcar cinci ani, 10 ani să-i dăm Alianţei să lucreze, suntem ţară, avem preşedinte şi gata, ce mai trebuie.”
*
Europa Liberă: În continuare o să aflăm opiniile cunoscutului om de afaceri Nicolae Ciornîi despre cele ce se întâmplă pe scena politică din ţară. El are proprietăţi în Moldova, dar şi peste hotare, Rusia, în România şi în Ucraina. Presa estima averea lui Ciornîi la sute de milioane de dolari. Businessmanul a deţinut mai multe funcţii în Republica Moldova. El este cunoscut şi ca finanţatorul echipei „Zimbru Chişinău”. Unii spun ca mai degrabă sau mai târziu, Moldova va deveni un stat prosper. De ce nu se întâmplă acum acest lucru? l-am întrebat pe Nicolae Ciornîi.
Nicolae Ciornîi: „Corupţia nimiceşte orice.”
Europa Liberă: Corupţia înăbuşă întreprinzătorul?
Nicolae Ciornîi: „Sigur.”
Europa Liberă: Îl sugrumă?
Nicolae Ciornîi: „Sigur. Eu asta o simt.”
Europa Liberă: Eu am vrut să vă aduc ca exemplu aici la microfonul Europei Libere, spunând că domnul Ciornîi e unul dintre cei care reuşeşte să facă investiţii în Moldova.
Nicolae Ciornîi: „Da, eu am câştigat banii nu în Moldova, dar i-am adus o parte în Moldova. Am business şi în alte ţări. Dar în Moldova am făcut un business în agricultură, fiindcă asta e principala noastră resursă de dezvoltare a economiei şi de a ridica ţara, de face locuri de muncă, de a crea condiţiile de muncă. Sărmanul om, ce, el este nevoit să plece, omul nu are unde se aranja la lucru şi el pleacă din ţară caută cu ce să se hrănească.”
Europa Liberă: Dumneavoastră câte locuri de muncă aţi deschis, câţi moldoveni sunt astăzi salarizaţi de Dumneavoastră.
Nicolae Ciornîi: „Astăzi, 2.500 de angajaţi la întreprinderile noastre, 90 de procente aş spune în sectorul agrar.”
Europa Liberă: Deci, corupţia de ce e mare?
Nicolae Ciornîi: „Corupţia? Fiindcă fiecare unde nu te duci, să înregistrezi o întreprindere, asta e simplu acum, nu prea. Dar să te duci să iei, conform statutului întreprinderii, să iei toate certificatele, licenţe, mai ales la întreprinderile mici şi mijlocii, apoi omul trebuie să meargă să dea mită numaidecât, fără mită nu hotărăşti nimic.”
Europa Liberă: Dar de fapt de ce s-au învăţat funcţionarii moldoveni că numai în bază de mită ar putea să soluţioneze problema cuiva? E vina că salariile sunt mici? E vina mentalităţii? Unde e putred mecanismul acesta?
Nicolae Ciornîi: „Se începe de la vârf – ca să se hotărască ceva numaidecât trebuie să aibă un interes oarecare. Eu am o pildă cu un lot de pământ aici sub Chişinău. L-am cumpărat de la Primăria Cricova, alături de Chişinău, din 2004, legitim.”
Europa Liberă: Pentru a construi?
Nicolae Ciornîi: „Pentru a construi o întreprindere şi a fost acceptată de Consiliul primăriei. Ca să construiesc o întreprindere pentru acumularea producţiei ţăranului, el dinainte să ştie ce să crească, producţia s-o ambalez în ambalaj european – spălarea, sortarea, păstrarea la nivel european.”
Europa Liberă: Deci, producţie pomi-legumicolă, fructe şi legume?
Nicolae Ciornîi: „Fructe şi legume. Fiindcă ţăranul a crescut o tonă de roşii, el vrea să le vândă, sunt fel de fel de pripoane, că nu poate să le ducă, fiindcă sunt bariere, în Europa nu putem, că sunt probleme că avem nitrate, fel de fel de chimicale în producţia noastră ş.a.m.d. Şi am vrut ca ţăranul să ştie să-mi crească o tonă de roşii, eu am vrut şi-i dau lui de înainte, toamna, 30 de procente din costul care el are nevoie să prelucreze, să pregătească terenul de pământ. Mai departe primăvara, când seamănă, tot încă 30 de procente şi el este nevoit, de-acum conform contractului să-mi aducă producţia calitativă, pură, curată.”
Europa Liberă: Ecologic pure.
Nicolae Ciornîi: „Da, pure. Şi să aducă producţia la întreprinderea asta şi să mă răsplătesc totalmente cu dânsul. Şi el ştie de-acum: cât trebuie să facă, unde s-o ducă, să nu se gândească că a crescut-o şi nu ştie ce să facă cu aceasta. A vrut s-o ducă undeva, în Ekaterinburg, sau Sankt-Peterburg, sau la Moscova, dar lui nu-i dau drumul. Şi el ce face? Îl dă la râpă, putrezeşte? Da acolo este special ambalaj, special sortare.”
Europa Liberă: Aveţi piaţă de desfacere, aveţi tot?
Nicolae Ciornîi: „Sigur, Europa, Rusia, Ucraina, Belarus, ş.a.m.d.”
Europa Liberă: De ce nu v-a reuşit afacerea?
Nicolae Ciornîi: „După ce mi-au dat consimţământul de la consiliul Cricova, după ce am plătit, şi acolo am dat deasupra, cum se zice. După ce a fost hotărâtă această întrebare şi am avut certificatul de construcţie, am început să construiesc. Am adus energie electrică, canalizare, am adus apă pe teren acolo. Tot am adus. În timpul acesta certificatul trebuia de prelungit. M-am dus să-l prelungesc, primarul nu vrea să-l prelungească.”
Europa Liberă: Care e motivul?
Nicolae Ciornîi: „Motivul? Dă-mi mie o parte, ca eu să fiu tot proprietar. Şi eu spun, cum să fii tu proprietar? Şi el s-a pus – nu şi gata. Şi eu m-am oprit. Şi s-au început fel de fel de interpretări. Şi m-am judecat şase ani, am câştigat toate procesele. M-am adresat de două ori la domnul preşedinte Voronin. I-am spus ce vreau să fac, el a spus că e o idee foarte bună. Şi el nu a putut să mă ajute, nu ştiu din ce considerente. El a spus că terenul acesta avem nevoie să construim acolo depozitele vamale. Eu am zis: domnule preşedinte, eu vă construiesc şi depozitele vamale, daţi comandă ce să vă construiesc şi construiesc şi asta. Şi el n-a putut să-l convingem pe primar.”
Europa Liberă: Domnule Ciornîi, în statul acesta, trebuie să funcţioneze legea, buchia şi spiritul legii.
Nicolae Ciornîi: „Legea este, dar nu funcţionează. Nimeni nu respectă legea. De atâta mă întorc la întrebarea: de ce suntem săraci, de ce nu funcţionează economia în ţara noastră? Fiindcă nu respectă nimeni legea. Am câştigat eu toate judecăţile, acum cu italienii împreună o să fac întreprinderea asta. Tocmai am fost în Italia.”
Europa Liberă: Aţi luat experienţa italienilor ca s-o aplicaţi aici.
Nicolae Ciornîi: „Da, m-am înţeles cu ei să vină aici şi împreună cu dânşii să facem întreprinderea asta.”
Europa Liberă: Dar vă închipuiţi că primarul oricum o să se uite chiorâş la domnul Ciornîi.
Nicolae Ciornîi: „Lasă-l să se uite. Eu m-am întâlnit de două ori cu primarul şi i-am spus: eu vreau să fac un lucru bun pentru ţăranii care sunt la tine în sat, care te-au ales, şi în satele vecine. Ţăranul să fie mulţumit, convins în aceea că el nu degeaba munceşte.”
Europa Liberă: Da în alte părţi v-a reuşit totuşi să faceţi investiţii?
Nicolae Ciornîi: „Dar, am reuşit. N-am avut de furcă, treabă cu statul. Am cumpărat pământ arabil de la ţărani. 10 mii de hectare în Moldova, suntem cei mai mari proprietari de pământ arabil şi am făcut întreprinderi, mai ales în zona de Nord, în jurul Cahulului avem şi în raionul Anenii Noi.”
Europa Liberă: Ce aţi făcut? Aţi sădit livezi?
Nicolae Ciornîi: „Am început să sădim cea mai mare livadă de nuci. Cea mai mare livadă din Europa. Şi am făcut pepinieră şi facem puieţi. Prima livadă de-acum a dat roadă anul trecut.”
Europa Liberă: Eu vă întrebam cât aţi investit?
Nicolae Ciornîi: „25 de milioane de euro.”
Europa Liberă: Şi aşteptaţi profit?
Nicolae Ciornîi: „Timp de 15 ani o să am profit, o să-mi răscumpăr toate cheltuielile. De-acum am venit. Am intrat în asociaţia europeană de creştere a nucilor greceşti.”
Europa Liberă: Cum, vindeţi puieţi?
Nicolae Ciornîi: „Vindem puieţi şi mi-am răscumpărat pe vânzarea puieţilor de-acum toate cheltuielile aproape.”
Europa Liberă: Deci se pot face bani în Moldova, domnule Cironîi?
Nicolae Ciornîi: „Sigur. Şi unde vindem noi puieţii? În Ucraina, în Georgia, în Rusia am început, în România, în Turcia, în Ungaria. Şi în afară de asta am început să creştem şi seminţe de floarea-soarelui, pe care o exportăm în Rusia, Kirghizstan, Uzbekistan, Ucraina, acum în Europa am început să exportăm. Valentina vreau să-ţi spun că se poate de făcut business şi se poate de avut venit în Moldova. Dar şi acum tot e o problemă – hai să încep şi irigaţia pământului, necătând la aceea că statul trebuie să facă irigaţia din contul lui, să-i dea apă ţăranului, aceluia care prelucrează pământul. Este acolo un program – Milenium.”
Europa Liberă: Provocările Mileniumului, e un program american.
Nicolae Ciornîi: „De irigare, da. Şi au dat banii, dar nu ştiu unde au făcut irigarea, fiindcă eu m-am adresat şi mie nu mi-au dat. Au spus că raionul Soroca nu intră în program.”
Europa Liberă: Păi ştiau că domnul Ciornîi e om bogat şi el are bani.
Nicolae Ciornîi: „Iată de atâta că el este bogat şi el are de unde la noi nu se întâmplă nimic. Fiindcă vine neamţul, sau altul din Austria, sau din Italia să facă ceva, un lucru. El pune banii, dar el vrea şi cota parte a statului, ceea ce e nevoie să facă statul, trebuie să facă - statul trebuie să susţină producătorul. Şi ce se întâmplă? Am început să irighez, am făcut tot, am cumpărat o instalaţie, al doilea an nu pot să-mi dea mie permisul să iau apă din Nistru.”
Europa Liberă: De ce?
Nicolae Ciornîi: „Eu nu ştiu. Eu nu ştiu de-acum ce să mai fac. Eu am spus la băieţii care se ocupă, mită să nu daţi. Dar să hotărâţi.”
Europa Liberă: Atunci apă nu veţi avea.
Nicolae Ciornîi: „Da. Sunt legi care se contrazic una pe alta. Fiindcă Nistrul este graniţa între Ucraina şi Republica Moldova şi acolo unde am pus noi staţia de pompare pământul aparţine primăriei. Primăria îmi dă voie, dar conform legii, fără voia grănicerilor nu se poate, vă închipuiţi Dumneavoastră: un ţăran, care a fost nevoit să plece din ţară şi a câştigat o sută de mii de euro, sau două sute de mii, sau cât acolo. Şi el s-a întors acasă, a cumpărat 20-30 de hectare de pământ şi vrea să se ocupe, să facă o tehnologie modernă, dar nu poate să facă.”
Europa Liberă: Ce înţelegeţi Dumneavoastră prin situaţie dezastruoasă?
Nicolae Ciornîi: „Când omul este nevoit să plece din ţară, îşi caută de lucru. Nu poate să se angajeze aici. Atunci când omul caută să fure pe undeva, să jupoaie pe cineva. Atunci când bolnav, nu poate permite să se ducă la spital fără bani, să cumpere medicamente. Atunci când un copil nu are ce încălţa să se ducă la şcoală, să aibă un caieţel. Atunci când omul este disperat şi într-o depresie.”
Europa Liberă: Domnule Ciornîi, pentru că e această depresie, pentru că atâţia oameni necăjiţi, chinuiţi, oropsiţi, pentru asta s-a ales Parlament. Guvernul şi Parlamentul. Parlamentul face legi, Guvernul le execută.
Nicolae Ciornîi: „Le îndeplineşte şi mişcă economia înainte.”
Europa Liberă: Da, şi are programul de guvernare.
Nicolae Ciornîi: „Valentina, ian să-mi spui mie, te rog, în ultimii 10 ani câte întreprinderi s-au deschis la noi în ţară?”
Europa Liberă: Dar de ce nu s-au deschis, domnule Ciornîi?
Nicolae Ciornîi: „Fiindcă nu este posibil. S-au deschis numai acele întreprinderi care le-au vrut din conducere cineva. Dar când vine la putere, preşedintele, primul ministru, preşedintele Parlamentului, mai sunt acolo primii-viceprimi-miniştri ş.a.m.d. Fiecare trebuie să-şi ia obligaţiunea ca să atragă investitori ca să deschidă întreprinderi cu locuri de muncă. Dumneata înţelegi că la noi se distruge vinificaţia? Se distruge, se duce la râpă, fiindcă nu este venit. Noi ceea ce producem nu avem piaţă de desfacere. Noi am început să ieşim cu vinurile noastre în Europa, dar nu suntem susţinuţi de guvernarea noastră – să facă o reclamă în Europa. Trebuie să avem şi facilităţi.”
Europa Liberă: Ceva mai devreme vă întrebam unde e mai uşor să-ţi promovezi afacerea? În Republica Moldova sau peste hotare?
Nicolae Ciornîi: „Peste hotare.”
Europa Liberă: Şi care e diferenţa în felul cum se fac afaceri peste hotare şi cum se fac în Moldova?
Nicolae Ciornîi: „Eu nu vreau să spun că în Rusia, în România nu sunt greutăţi, sau aceleaşi probleme ca şi la noi. Însă nu sunt aşa de mari. La noi te jupoaie orişicine. Iată la noi se preocupă ca impozitele, sau returnarea să fie de la amenzi.”
Europa Liberă: Deci, cu cât mai multe penalităţi, cu atât mai mult venit la buget?
Nicolae Ciornîi: „Da, penalităţi. Bugetul trebuie să se menţină pe alte lucruri, pe producere.”
Europa Liberă: De ce atâtea hopuri, în care tot călcăm de 20 de ani?
Nicolae Ciornîi: „Eu nu sunt politician. Nu este o voinţă politică ca să hotărască aceste lucruri.”
Europa Liberă: Dar în ce ar consta voinţa politică?
Nicolae Ciornîi: „Conducerea să-şi spună: am neamuri, am cumetri, am nănaşi, dar în afaceri nu există nimeni. Nici feciorul, nici fiica, fără nănaşi, fără cumetri, fără colegi de universitate, de şcoală, consăteni.”
Europa Liberă: Dar Moldova e mică, domnule Ciornîi.
Nicolae Ciornîi: „Dar nu trebuie să existe susţinerea din partea ta la acel care ţi-i neam. Respecţi tu legea şi nu permiţi să nu respecte legea ruda ta. Trebuie să începem de la vârf.”
Europa Liberă: Dumneavoastră credeţi că şansa luptei cu corupţia e mare?
Nicolae Ciornîi: „La noi nu este lupta cu corupţia deloc.”
Europa Liberă: Dar cum ar trebui să se lupte cu corupţia?
Nicolae Ciornîi: „Să plătească la funcţionarii de stat leafă normală, să fie mai puţini şi mai puţine fel de fel de permise, fel de fel de licenţe, legitimaţii, ş.a.m.d. Şi nu numai la nivelul Guvernului, dar la nivelul primăriilor, instituţiilor, ministerelor.”
Europa Liberă: Odată la patru ani cetăţeanul oricum are posibilitatea să taxeze politicianul care a promis şi nu şi-a onorat promisiunea. Cât costă votul cetăţeanului?
Nicolae Ciornîi: „Votul cetăţeanului, cost – 1. Câţi votează? Două milioane de oameni?”
Europa Liberă: Două milioane.
Nicolae Ciornîi: „Două milioane. Iată cât costă votul cetăţeanului.”
Europa Liberă: Şi cetăţeanul e conştient că votul lui costă atâta?
Nicolae Ciornîi: „Nu, fiindcă el aşteaptă să-l convingă cineva, să-i dea ceva şi el îşi vinde votul, dar nu se gândeşte. Noi singuri suntem de vină, oamenii care votăm, pe cine alegem, aceea avem.”
Europa Liberă: Cum e văzută Moldova din afară? Când sunteţi la Moscova, la Bucureşti când sunteţi?
Nicolae Ciornîi: „Foarte negativ.”
Europa Liberă: La Budapesta.
Nicolae Ciornîi: „Foarte negativ.”
Europa Liberă: Ce înseamnă negativ?
Nicolae Ciornîi: „Eu spun: hai, haideţi să facem. În Moldova? Păi, acolo este conflictul transnistrean şi nu avem speranţă că o să fie totul bine. Nu vrea nimeni să vină. Dar ce, noi nu vedem? Conducerea nu ştie despre asta? Lasă să spună cine a venit în ultimii ani la noi în Moldova să facă ceva.”
Europa Liberă: Investiţii?
Nicolae Ciornîi: „Da.”
Europa Liberă: Şi de ce nu au venit?
Nicolae Ciornîi: „Nu se respectă legea. Omul este supt din toate părţile, ca dă dea. Să ştiţi că dacă faci ceva, la leul pe care l-ai câştigat, stau 10 lupi ca să ia câte un leu.”
Europa Liberă: Lupi politici.
Nicolae Ciornîi: „Şi politici, şi funcţionari ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Alegerea preşedintelui rezolvă toate problemele? Preşedintele a fost ales. Ce e mai departe?
Nicolae Ciornîi: „Nu. Fiindcă societatea nu este consolidată.”
Europa Liberă: Cine a divizat societatea?
Nicolae Ciornîi: „Politicienii, desigur. Stânga şi dreapta să se aşeze şi să se înţeleagă. Aproape jumătate din societate nu s-a consolidat, nu s-a înţeles, înseamnă că o să fie nemulţumiri.”
Europa Liberă: Ce vor comuniştii?
Nicolae Ciornîi: „Vor putere, Valentina. Ca ei să dirijeze, şi ei să fie la putere, şi ei să facă mai departe treabă. Iată ce vor comuniştii. Şi partea dreaptă tot la fel, nu vor să cedeze. Trebuie să se gândească fiecare, din partea stângă şi din partea dreaptă să se consolideze, să se înţeleagă.”
Europa Liberă: Dar credeţi în găsirea unui consens în societate de către forţele politice?
Nicolae Ciornîi: „Sigur.”
Europa Liberă: Cine trebuie să se aşeze la masă?
Nicolae Ciornîi: „Avem patru partide care sunt în Parlament. Şi gata, trebuie să se aşeze. Patru. Patru, nu aşa de mulţi.”
Europa Liberă: Domnule Ciornîi, două proiecte mari, care astăzi ar fi valabile pentru Republica Moldova?
Nicolae Ciornîi: „În domeniul energetic trebuie să hotărâm, o problemă foarte mare, să avem resurse de energie electrică a noastră. Să construim o staţie de energie electrică, pe gaze sau pe cărbune, a noastră. Sau să ne înţelegem că staţia de la Cuciurgan să fie pentru ambele părţi ale Nistrului. Şi a doilea – tehnologii noi, moderne pentru sectorul agrar şi pentru prelucrarea materiei sectorului agrar.”
Europa Liberă: Ce viitor are Moldova?
Nicolae Ciornîi: „Trebuie să fie bine.”
Europa Liberă: Unde să meargă? Spre Est? Spre Vest?
Nicolae Ciornîi: „Nu. Să sugă din ambele părţi, să fie prieteni cu toţi vecinii. Trebuie să ne înţelegem şi cu Rusia şi cu Occidentul.”
Europa Liberă: Dar ce vrea Rusia de la Republica Moldova?
Nicolae Ciornîi: „Ca să nu fie indignată de Moldova. Situaţia e aşa de rea din pricina Rusiei.”