La Ciutuleşti, de unde provine preşedintele ales al Moldovei, Nicolae Timofte, el e cunoscut mai mult de la televizor, dar în locul unde a copilărit şi învăţat, la Floreşti, preşedintele ales este încă un prilej de mândrie: şi alţi doi preşedinţi ai Moldovei, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, din cei 3 pe care i-a avut până acum ţara, sunt tot de pe aici. Aşa că floreştenii au un bun motiv să creadă că toţi pot fi… potenţiali preşedinţi. Un reportaj de la Lucia Diaconu.
De cînd au aflat că în fruntea ţării a ajuns un consătean de-al lor, ciutuleştenii au început să bată drumul mai des pînă la poarta lui moş Mihail Jvanetschi. Asta pentru că bătrînul este unul din puţinii care-şi amintesc de familia Timofti de pe cînd locuia în sat. Moş Mihail spune însă că nu i-a fost deloc uşor să-i convingă pe săteni că noul preşedinte e din părţile lor pînă cînd aceştia n-au auzit cu urechile lor de la televizor.
„De multe ori îl arătau la televizor şi eu spuneam că iată dumnealui e din sat, da oamenii nu credeu. Zic cum să nu credeţi dacă tatăl dumnealui a trăit cîţiva ani aici în Ciutuleşti, un fel de inginer la şoselele care se făceu dincolo de satul nostru. Tatăl meu lucra brigadir la brigada de tutun. Şi s-au luat şi s-au împrietenit că dumnealui era un om blînd, omănos, tacticos la vorbă. Şi ei nu credeau.”
Acum cei de la Ciutuleşti privesc spre viitor cu mai multă încredere. Pe Vladimir Ene, un omulean din aceeaşi generaţie cu preşedintele proaspăt ales l-am întîlnit pe una din uliţele principale ale satului, lîngă magazin, unde localnicii de obicei pun ţara la cale.
Europa Liberă: Aţi auzit că preşedintele e din satul dumneavoastră?
Vladimir Ene: „D-apoi cum n-am auzit, el e mai mic adica cu un an decît mine şi eu mă bucur tare mult că e un om, cum s-ar zice, cu scaun la cap. Poate am ieşi din criza asta, că-i mare nevoie. Poate s-ar mai schimba, ne-ar mai ajuta să nu se ducă copiii peste hotare atîta, poate pensiile estea cu ceva-ceva s-or mai mări, vedeţi că de scumpit se scumpeşte da pensia de ridicat... tot aşa. Şi iaca cum. Mulţumesc, eu îs mulţumit de aşa ceva.”
O femeie însă care a intrat cu noi în vorbă nutresc speranţă că după ce alte două sate tot din raionul Floreşti ar fi tras foloase de pe urma faptului că au dat preşedinţi Moldovei ar trebui şi Ciutuleştii să se aleagă cu ceva.
„Sperăm să ne ajute şi cu drumurile, şi cu toate problemele care o să apară. Cum o ajutat şi domnul Snegur satul Trifăneşti şi domnul Lucinschi Răduleniul.”
Cu aceleaşi speranţe am găsit-o şi pe o vecină de la Floreşti a proaspătului preşedinte, mătuşa Ecaterina care dădea cu mătura pe la poartă.
Europa Liberă: Domnul Timofti a locuit pe strada dumneavoastră.
Mătuşa Ecaterina: „Da, dă doamne poate a face aici un drum oarecare, normal să fie. Bogdaproste că a venit aşa un om la conducere. Bogdaproste domnului. Da de ce se spune că el e la Ciutuleşti născut? Eu de cînd am venit la Floreşti, iaca am patruzeci şi ceva de ani eu îi ţin minte pe tetea Ileana şi deadea Vasile. Mama lui era croitoreasă, cosea”.
O altă vecină de-a sa, mătuşa Eugenia, îşi spăla ca pe vremuri rufele în pîrîul de la capătul uliţei, pe atunci „al 22-lea Congres al Partidului Comuniştilor”:
„Ne jucam ca copiii pe rîpa asta la noi, îi zicem rîpă. O terminat 9 clase, pe urmă deoarece o fost mulţi în familie s-o dus şi-o lucrat. O lucrat la baza auto ca lăcătuş. Şi şcoala serală o terminat. Mi-o părut bine că un vecin de-al nostru este un preşedinte al ţării.”
Cea mai emoţionată de eveniment se pare că a fost totuşi prima învăţătoare a lui Nicolae Timofti Ecaterina Geru, care i-a trimis în aceeaşi zi preşedintelui... o telegramă:
„La vremea de ultimele ştiri eram şi la radio, şi la televizor. Cînd o zis că Timofti Nicolae este preşedinte, pulsul meu o ajuns la 127. Şi mă liniştesc şi ieu un toc şi o hîrtie şi repede-repede alcătuiesc o telegramă. Asta-i clar că n-o să grăiască la televizor de mine, dar cum am scris-o eu - o telegramă apropiată de el şi de familia lui. Că aşa şi-am scris.”
Europa Liberă: I-aţi spus domnule preşedinte?
Ecaterina Geru: “Nu i-am spus aşa. Că la mine în suflet el era încă elev. Da i-am spus: Victoria ta m-a făcut pînă la lacrimi. Mari succese în drumul tău greu. Multă sănătate familiei. Prima învăţătoare, şi-am spus Ecaterina Mihailovna Geru, fiindcă el atunci îmi spunea Ecaterina Mihailovna.”
În aceste zile mîndria aproape că li se citeşte floreştenilor în priviri. După ce şi al treilea preşedinte de ţară din cei patru cîţi a avut Moldova în anii săi de independenţă s-a născut tot în raionul Floreşti, aceştia preferă să spună în loc de „nasc şi la Moldova oameni”, „nasc şi la Floreşti preşedinţi”. Ce-o fi avînd aceste locuri? Floreştenii au cele mai diferite explicaţii:
„Aşa o vrut Dumnezeu să ne deie că pămîntul nostru să aibă aşa personalităţi.”
„Cred că el (Floreştiul) se află cam într-un mijloc de Moldovă, ştiţi că toţi oamenii cei buni se nasc în mijloc şi aşa mă gîndesc şi eu, iaca.”