Alegerea șefului statului a provocat o mare bucurie și destindere în popor. Am văzut moldoveni fericiți, oameni ale căror probleme păreau că se evaporaseră odată cu încheierea crizei politice. Evenimentul a adus o acalmie nefirească în tabăra puterii. De unde eram obișnuiți cu aprige turniruri verbale, acum începem să trăim o senzație de normalitate. Adică să avem un climat în care instituțiile statului își văd liniștite de treabă, fără a se călca pe picioare sau a-și da peste mână una alteia.
Presa și-a abandonat și ea atitudinea războinică, și-a permis, pentru scurt timp, să devină pozitivă: a subliniat modestia noului președinte și în general a vorbit despre „valorile perene” întruchipate de șeful statului. Imaginea dlui Nicolae Timofti are valențe terapeutice pentru chinuitul suflet basarabean: felul său simplu, oarecum timid, de a se exprima, vizita pe care a făcut-o la țară, la mama, căreia i-a promis cu lacrimi în glas că va munci pentru fericirea tuturor moldovenilor etc., toate acestea tonifică opinia publică și mențin foarte ridicată cota așteptărilor. Cetățenii ar dori să vadă în persoana noului președinte un alt fel de a face politică: serios, cinstit, coerent și, dacă se poate, mai puțin vocal, mai puțin demagogic.
În configurarea acestei atmosfere de încredere în jurul președintelui a contat nu doar profilul său de „moldovean cumsecade”, ci și opiniile de politică internă și externă. Dl Timofti a spus clar că este pro-european, că vorbește limba română, deși în Constituție scrie „moldoveneasca”. Și chiar în delicata chestiune a Unirii a oferit un răspuns echilibrat, susținut de un bun-simț politic, spunând că nu poate decide el în locul urmașilor. Sinceritatea răspunsurilor sale de altfel nu a exclus abilitatea de a susține „testul statalității” lui Dodon – o colecție de dogme sovietice, pe care Moldova nu a reușit să le abandoneze nici după 20 de ani de independență. Va reuși să scape de ele în mandatul lui Timofti?
Nimbul festivist ce a însoțit alegerea președintelui între timp s-a atenuat. Nicolae Timofti va trebui să-și asume rolul de arbitru și mediator între diferite ideologii și opțiuni politice. Am văzut ce pericole decurg în cazul unor manifestații publice, atunci când autoritățile scapă situația din mână. Pe 25 martie, la Chișinău, marșul autorizat al cetățenilor care sărbătoreau Ziua Unirii Basarabiei cu România de la 1918 a fost perturbat de niște indivizi violenți din gruparea „Patrioții Moldovei”, care au provocat ciocniri de stradă. Internele, premierul Filat nu au oferit nici o explicație pentru aceste derapaje și nu au luat măsuri pentru pedepsirea vinovaților.
La fel de nehotărâtă se arată actuala putere față de gesturile de sfidare a Constituției în localitățile administrate de comuniști – Edineț, Cimișlia, Soroca, Bălți –, care au adoptat sau își propun să adopte, împotriva legii, un pretins „steag istoric” bicolor al lui Ștefan cel Mare. PCRM nu recunoaște legitimitatea noului președinte, ca și a întregii guvernări, și își continuă campania agresivă de nesupunere civică, iar aceste acțiuni provocatoare, susțin unii analiști, ar putea fi preludiul unei mișcări de separatism teritorial care să arunce în aer întregul stat.
Linia confruntărilor politice se mută în provincie. Moldova e în fierbere. Azi a fost demisă conducerea comunistă a raionului Florești. În alte raioane s-ar putea ca lucrurile să meargă mai greu. Dl Nicolae Timofti își poate afla aici un larg câmp de manevră și afirmare. Fișa postului de președinte, pe care mulți o considerau prea vagă și simbolică în condițiile controlului impus de partidele politice, capătă, iată, un conținut foarte dens și încărcat de responsabilitate.
