Circula pe vremuri un banc pe cît de scurt pe atît de percutant. Un pesimist discută cu un optimist. Pesimistul zice: „Nu se poate mai rău!”. Iar optimistul răspunde: „Ba se poate, ba se poate!”. Mi-am amintit de această anecdotă aflînd rezultatele unei ample cercetări sociologice realizată de profesorul Dumitru Sandu şi privind perioada 2008-2011. Comparaţia cu celelalte ţări din Uniunea Europeană este şi ea plină de învăţăminte. Numai 40% dintre români se declară satisfăcuţi în viaţă, pe cînd în Europa cifra e dublă. La capitolul satisfacţie financiară stăm şi mai prost – doar 36% dintre români se declară mulţumiţi, ceea ce ne aduce în coada clasamentului european, alături de Grecia.
Dar poate că cele mai semnificative date sînt cele legate de modul în care este perceput viitorul apropiat. La începutul lui 2008, 44% dintre români sperau că în anul respectiv vor trăi mai bine; în 2012, numărul optimiştilor a scăzut la 16%. În doar doi ani, starea de optimism a înregistrat o scădere brutală de 28 de procente, şi asta înainte ca puterea să anunţe măsurile de austeritate şi reducerea salariilor. Declinul este dramatic şi nu are termen de comparaţie în Uniunea Europeană, exceptînd, din nou, Grecia, care a cunoscut, ştim bine, o prăbuşire economică de proporţii. La începutul lui 2008, arată studiul profesorului Sandu, 65% dintre tinerii cu vîrsta între 15 şi 29 de ani erau convinşi că vor trăi mai bine, la începutul lui 2011 ei sînt doar 29%. În cîţiva ani s-au pierdut aproape 40 de procente. Şi asta în condiţiile în care, totuşi, şomajul în rîndul tinerilor, deşi ridicat, este mai scăzut decît în alte ţări europene. Să fie oare descurajarea o stare de spirit generalizată, să fie românii mai prăpăstioşi, mai sceptici decît alţii?
Şi încă un element interesant pe care îl relevă studiul: ştiam că guvernul şi parlamentul au o cotă de încredere mică, dar nu ne închipuiam că există o atît de mare diferenţă, a ajuns la aproape 50 de procente, faţă de încrederea în Uniunea Europeană. Cu cît a scăzut încrederea în instituţiile noastre, cu atît au crescut încrederea şi speranţa faţă de Bruxelles. Partea pozitivă a lucrurilor este că românii par să fi conştientizat integrarea în Europa. Dar, pe de altă parte, o viziune atît de pesimistă asupra viitorului este semnul unei grave crize de identitate a societăţii româneşti.
