Niciun principiu fizic nu ne poate lămuri cum pot fi extrase din mulţimea vidă, ca din jobenul gol al unui scamator, obiecte care, teoretic, nu mai sunt demult acolo. Partidul Democrat Liberal, de pildă, pe care unele sondaje îl plasează în apropierea marjei de eroare, undeva către graniţa dintre banc politic şi film cu zombie, se dezmembrează în fiecare clipă, demonstrând că infinitul mic este la fel de complex ca şi infinitul mare, doar că infinit mai aproape.
Nicicând nu a fost mai adevărată vorba că a pleca înseamnă a muri puţin. Migrează masiv căutând ca păsările călătoare paradisul originilor, căci, dacă ne amintim, partidul domnului Boc este subprodusul dezmembrării celorlalte două partide principale din opoziţie. Oricum, mulţi dintre cei care dezertează sunt cei care, mai ieri, plecau la PDL, să găsească protecţie la pieptul partidului, unde-şi ţine acesta portofelul şi mandatele de arest. Divorţul este românesc, cu rufărie intimă aruncată pe canalele sulfuroase mediatice. Se invocă spiritul partidul care pluteşte încă deasupra apelor mocirloase şi nu-şi mai găseşte liniştea.
De partea cealaltă, Uniunea social liberală nu se mai satură, deşi consumând dezertori PDL la toate mesele zilei s-ar putea intoxica sau şi-ar putea săpa groapa cu gura. În scurtă vreme, nu se va mai putea ridica pe propriile picioare fără să-i fie frică să nu şi le rupă şi să-şi strivească electoratul. Se pare că visul politicienilor din opoziţie este să preia puterea şi să aibă o opoziţie formată din Becali, Vadim şi Dan Diaconescu. Un vis cât un coşmar. Pe UDMR nu se poate supăra nimeni că dă bine în pozele de familie.
Nici guvernul nu este scutit de despărţiri. Ministrul mediului, Ladislau Borbely, a fost declarat incompatibil şi a devenit mai necesar Direcţiei anticorupţie şi Agenţiei pentru Integritate, decât guvernului. Şi-a dat demisia îmbrăţişat prieteneşte de premierul Ungureanu care oricum nu a avut niciun cuvânt de spus la formarea guvernului. Se spune că domnul Borbely le-a devenit antipatic unora pentru că nu a semnat acordul de mediu pentru otrăvitoarea exploatare de la Roşia Montană. Poate că s-o fi întrebat şi care au fost condiţiile în care s-a decis vânzarea carierei de cupru de la Roşia Poieni, de s-a hotărât fără semnătura lui reluarea activităţii într-o regiune care abia se reface după Cernobâlul exploatărilor anterioare. Sau o fi avut ceva de comentat în ceea ce priveşte adevăratul impact al extragerii gazelor de şist din exploatări care vor desfigura iremediabil litoralul românesc. Fireşte, în lipsa informaţiilor verificabile, riscăm să-l transformăm în erou al muncii ecologiste, căci se ştie că activitatea fostului ministru a fost mai degrabă simbolică şi declarativă. Oricum, de dl Borbely are nevoia Uniunea democrată maghiară din România care se pregăteşte de alegeri.
În febra pregătirilor este şi PDL care promite sânge proaspăt în vechile instalaţii. Deocamdată se ştie că şeful campaniei electorale este etern-tânăra speranţă Vasile Blaga în jurul căruia zumzăie aceeaşi muşiţă politică. Noua ofertă politică a PDL a expirat demult. Este o fatalitate oarbă sau doar năravul de nelecuit de a ţine la vedere pegra partidului pe care apele presei nu o spală, ci o năclăieşte şi mai mult. Poate de aceea s-a şi văzut preşedintele Băsescu cu liderii partidului : să-i înveţe cum se pun vestele de salvare şi cum se acordă primul ajutor în caz de înec. Mai ales că, după cum se ştie, căpitanul vrea să părăsească la termen corabia, indiferent câţi marinari sar peste bord. Aşa că doar plecările mai schimbă ceva din decor şi din distribuţia de roluri prin partid.
Pe de altă parte, nu puţini prefecţi s-au săturat să facă pe vizirii sultanilor de la Bucureşti şi vor acces direct la borcanele cu miere bugetară. Uneori oboseşti să fii coadă de topor. Vrei să devii ghilotină. Mai ales că programul parlamentarilor e atât de lejer iar leafa sigură. Prefecţii sunt, zice-se, apolitici, dar, ca şi preşedintele Băsescu, sunt interesaţi de politica partidelor care-i ţin pe bani buni în funcţie şi pentru care, nu odată, devin aspiratoare de cotizaţii şi donaţii. Ei sunt mierea şi biciul din teritoriu. Sunt sinapsele unui sistem corupt, ochiul şi timpanul intereselor de partid, secera de partid la firul ierbii şi depozitarii unei părţi importante din arhivele secrete ale corupţiei româneşti. Primesc informaţii de la serviciile secrete, dar îşi cultivă propriile reţele că aşa se află cine şi-a mai construit ce fără să aibă de ce şi cum. Cunoscuţi ca nişte cai breji, merg fie la bal fie la spital, dar mereu până în pânzele albe. Ei sunt cireaşa de pe tortul electoral. La rândul lor, parlamentarii din partidul domnului Boc se visează la cârma consiliilor judeţene, să ţină calea banilor europeni şi să dijmuiască administraţia locală. Acolo ar fi distribuiţi mai greu în roluri de corupţi că televiziunile şi presa sunt ale lor. Şi dacă nu sunt, le bagă în faliment.
Însuşi premierul crede că anii petrecuţi în culisele serviciilor secrete l-au pregătit să asculte şi să înregistreze cu atenţie nemulţumirile oamenilor. El vorbeşte despre un partid pe care vrea să-l pună pe picioare după alegerile locale. Aşadar nu se gândeşte să-şi ia legitimaţie de la PDL, deşi acest partid l-a uns premier. Nu se ştie ce e: prudent sau ingrat? Sau îşi citeşte pur şi simplu replicile.
În ani, unii foşti şefi de servicii secrete şi-au făcut propriul partid şi au încercat inutil să recapete o parte din strălucirea trecută. Partidele lor s-au dezintegrat în prima urnă electorală din drum. De unde rezultă că informaţia nu înseamnă putere decât dacă ştii cum s-o foloseşti. La fel şi-n cazul domnului Ungureanu pe care nu se ştie ce l-ar califica în liga mare a politicii. Aparenta independenţă faţă de PDL? Oare? Nu a avut nici un cuvânt de spus în constituirea guvernului, deşi palatul Victoria şi bugetul de stat s-au umplut din nou de politruci necalificaţi sau profesionişti mediocri. Singurul om adus de el în echipă este propriul purtător de cuvânt. Sau poate că şi acela i-a fost impus. A preluat din mers programul de guvernare şi metodele atât de nepopularului Emil Boc.
În mai puţin de o sută de zile de guvernare a demonstrat că este la fel de atent ca fostul premier la ghionţii pe care i-i dă preşedintele. A aprobat contractele pentru exploatarea gazelor de şist şi a minereului de cupru, pline de clauze secrete ca oaia de pureci, pentru atât de mulţi ani şi atât de puţini bani că te întrebi cât de adânci sunt conturile care au înghiţit comisioanele? După o mică revoltă anecdotică, să se vadă că nici mâinile cu care semnează nu sunt ale lui, a aprobat ordonanţa prin care dă pe alese bani în teritoriu, iar Victor Ponta, şeful Partidului Social Democrat, a contestat decizia spunând că guvernul cumpără voturi şi îşi mituieşte primarii să nu plece la adversarii politici. Deşi devotat, cum se vede, partidului condus de Emil Boc, se şi închipuie preşedintele unui partid care încă nu există şi-şi construieşte imaginea cu care ar vrea să ia peste cinci la sută din voturi în noiembrie. Este cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, după ce diversele Mişcări populare sau fundaţii creştin-democrate au eşuat în încercarea de a face un lifting facial PDL şi preşedintelui Băsescu, să le schimbe rictusul în zâmbet. Se spune că va fi partidul aşa-zişilor intelectuali ai preşedintelui pe care oricum PDL a început să-i repudieze pentru că-şi dau aere şi mătură prin partid fără să deschidă ferestrele. Alţii spun că, dacă nu e un alt balon de încercare pentru opinia publică, viitorul partid va fi doar o vitrină în care aşa-zişii reformişti ai PDL vor fi feriţi de praf, să aibă preşedintele companie, căci presimte că se va simţi tare singur după alegerile parlamentare din toamnă.
