Linkuri accesibilitate

Ce ascunde moldovenismul „etatist”?





Dacă „scanăm” scena politică din Republica Moldova, observăm că nu găsim partide politice declarate deschis pro-ruse. Cu toate acestea, interesele rusești întotdeauna au fost reprezentate subtil dar și deschis de forțe politice care au avut denumiri de „agrarieni”, „comuniști”, iar acum curentul cel mai puternic pro-rus este moldovenismul „etatist”. De acest lucru ne convingem vizitînd pagina de internet a „Patrioților Moldovei” care este exclusiv în rusă.

Sesizez un „crossing-over”, pentru că în mod normal socialiștii sau comuniștii ar fi trebuit să aibă un mesaj orientat spre electoratul vorbitor de limbă rusă, iar patrioții și moldoveniștii ar fi trebuit să aibă mesaj formulat cel puțin în limba „moldovenească”. Odată ce ei își spun patrioți moldoveni, dar își propagă mesajul mai mult în rusă, ne convingem de faptul că sunt patrioți falși.

În viziunea moldovenilor statalişti, însă, falşii patrioţi sunt cei care pledează pentru unirea cu România, agendă preluată anul trecut de către PNL. Pînă nu demult, PL era partidul perceput drept unul unionist, însă din moment ce a venit la guvernare, poziția partidului a devenit tot mai prudentă în ceea ce privește unirea cu România, îndepărtîndu-se puţin de curentul unionist.

Apariția minorității cu viziuni unioniste nu este o acțiune care izvorăște din firea cetățeanului moldovean, ci este mai degrabă o reacțiune împotriva rusificării. Iar camuflarea pro-rusizmului este o condiţie necesară pentru ca electoratul pro-românesc să nu devină prea numeros. Totuşi, promovarea agresivă a moldovenismului ar putea duce la creşterea curentului pro-unionist, electoratul căruia este direct proporţional cu numărul celor care au viziuni deschis pro-ruse.

Guvernarea democratică venită în 2009 a favorizat dezvoltarea partidelor extra-parlamentare şi dacă pragul electoral de 4% va fi păstrat, atunci la următoarele alegeri am putea avea mai multe partide parlamentare, printre care să se regăsească atît unioniştii, cît şi moldoveniştii înflăcăraţi.
XS
SM
MD
LG